Home » Auto » Școli de șoferi 2022. Schimbarea majoră care apare. Ce alte vehicule vor putea fi folosite

Școli de șoferi 2022. Schimbarea majoră care apare. Ce alte vehicule vor putea fi folosite

Manolică Anca / 27.01.2022, 09:47
Școli de șoferi 2022. Schimbarea majoră care apare. Ce alte vehicule vor putea fi folosite

Școli de șoferi 2022. Un nou ordin, oficializat miercuri, 26 ianuarie 2022, de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a adus câteva modificări cu privire la obligațiile pe care le aveau școlile de șoferi atunci când vine vorba de mașinile destinate instruirii elevilor. Iată ce trebuie să știe toți atât instructorii, cât și viitorii șoferi.

Școli de șoferi 2022, noi schimbări aduse

Prin ordinul MTI nr. 44/2022, apărut miercuri, 26 ianuarie, în Monitorul Oficial nr. 76, vor avea loc anumite modificări în ceea ce privește obligațiile pe care le au școlile de șoferi în privința mașinilor pe care elevii învață să conducă. Acesta schimbă, de fapt, condițiile tehnice care trebuie îndeplinite de „vehiculele destinate instruirii practice în conducerea auto, în vederea obţinerii permisului de conducere”.

Vorbim mai exact de eliminarea obligativității folosirii unor camioane dotate cu cutie manuală, indiferent dacă este vorba despre mașinile din categoria C sau CE, adică cu remorcă sau fără. Concret, acest nou ordin prevede eliminarea obligativității dotării vehiculelor cu sistem de transmisie care presupune o selecţie manuală a vitezelor atunci când vorbim de mașinile din categoria CE, adică a camioanelor cu remorcă.

Schimbarea exista în cazul mașinilor din categoria C, dar nu și în cazul categoriei CE

Această modificare a venit acum, deoarece, în septembrie 2021, atunci când s-a eliminat obligația, prin Ordinul MT 1.123/2021, în cazul mașinilor din categoria C (camioane), categoria CE (camioane cu remorcă) fusese omisă. Așadar, odată cu oficializarea noului ordin de ministrul, obligația școlilor de șoferi de a folosi exclusiv camioane cu cutie manuală, fie că au sau nu remorcă, a dispărut.

„În cuprinsul textului de modificare (Ordinul MT nr. 1.123/2021 – n. red.), referința s-a făcut doar la vehicule din categoria C, nefiind cuprinse și vehiculele din categoria CE, care sunt similare prin construcție cu cele din categoria C și pentru care, potrivit vechilor norme, era, de asemenea, stabilită obligativitatea de a fi echipate cu un sistem de transmisie care presupune o selecţie manuală a vitezelor”, se arată în nota de fundamentare ce a însoțit ordinul în faza de proiect.

Mașină școală de șoferi categoria C și CE
Mașină școală de șoferi categoria C și CE

De asemenea, Ordinul MTI 44/2022 mai stabilește o obligație pentru aceste școli de șoferi. Începând de acum, instituțiile vor avea noi obligații de îndeplinit în ceea ce privește afișarea unor informații privind autorizarea ei. Practic, ele vor trebui să „să afișeze/ colanteze într-un mod vizibil, la intrarea principală pe ușa de acces în sediul școlii de conducători auto, denumirea acesteia așa cum figurează în autorizație, precum și categoria/categoriile pentru care școala este autorizată”.

Tot prin Ordinul MT nr. 1.123/2021 s-a stabilit ca școlile de șoferi să nu depindă, în ceea ce privește menținerea autorizației, de rata de promovare a elevilor. Cu toate că această condiționare apărea în legislație, ea nu a fost aplicată niciodată.

Cât timp durează școala de șoferi pentru toate categoriile:

Școala de șoferi categoria B ține în jur de 4 săptămâni, cu 24 de ore de legislație și 30 de ore de practică;

Pentru permis categoria C sunt, de obicei, două variante: cine are permis categoria B de mai mult de un an, școala durează 5 săptămâni și cuprinde 50 de ore legislație categoria C plus 30 de ore de practică; pentru cine deține permis de conducere categoria B de mai puțin de un an, școala durează 6 săptămâni, fiind necesare 36 de ore de practică;

La categoria E, școala durează 2 săptămâni, cu 10 ore de legislație și 10 ore de condus, iar în ceea ce privește numărul de întrebări, ele sunt 11, și trebuie răspuns corect la 9 pentru a promova;

Pentru școala moto, durata minimă este de 30 de zile, dar ține de modul în care își planifică fiecare partea practică.