TAROM a decis să suspende cursele directe spre Dubai, Nisa, Geneva şi Amman pentru programul de iarnă 2016-2017.
TAROM motivează suspendarea zborurilor directe către aceste destinații invocând motive economice, dar și ca prim efect al scoaterii din uz a aparatelor de tip Airbus A310, conform news.ro.
”Operarea acestor rute ar putea fi reluată în sezonul de vară 2017. În prezent este în desfăşurare procesul achiziţionării a două noi aeronave cu o capacitate de 160-190 de locuri, care vor intra în folosinţă în sezonul de vară”, a declarat o sursă din interiorul companiei.
TAROM a confirmat, prin reprezentanții săi, că nu se mai pot rezerva zboruri către aceste destinaţii pentru cursele care vor fi operate după luna noiembrie.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Compania aeronautică are dificultăţi financiare de ani de zile. Conform specialiștilor, o soluţie pentru redresarea acesteaia ar fi lansarea de curse directe spre destinaţii noi căutate de clienţi.
Dubai este o destinaţie solicitată pe timpul iernii de mulţi români, având în vedere că vara temperaturile în Emiratele Arabe Unite ajung şi la 50 de grade Celsius.
În ultimul timp au avut loc mai multe incidente, în special din cauza unor defecţiuni tehnice.
Ultimul avion Airbus A310 din flota companiei TAROM, aeronava botezată Transilvania, a efectuat sâmbătă ultimul său zbor, pe ruta Madrid-Bucureşti. Pe 12 septembrie anul acesta, a fost retras din uz şi celălalt aparat Airbus A310, cumpărat în 1992.
Compania TAROM are acum o flotă de 21 de avioane formată din trei mărci diferite, Airbus, ATR şi Boeing. Media de vârstă a aeronavelor este de peste 15 ani, situaţie care măreşte semnificativ costurile de întreţinere şi operare.
Reprezentanţii companiei de stat şi ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, au avut recent o întâlnire cu o delegație a constructorului francez de aeronave ATR, în urma căreia producătorul va transmite ”în curând” o ofertă de închiriere a două avioane de generaţie nouă, de tipul ATR 72-600.
TAROM a cheltuit anul trecut aproape 47 milioane lei (10,4 milioane euro) cu întreţinerea şi reparaţiile avioanelor, potrivit raportului companiei aferent anului 2015, publicat pe site-ul transportatorului aerian.
Gradul mediu de încărcare a aeronavelor operate de compania de stat a fost anul trecut de aproximativ 68%.
TAROM a raportat pentru primul semestru al acestui an pierderi de 28,6 milioane lei (peste 6 milioane euro), de opt ori mai mari faţă de nivelul prevăzut în bugetul de venituri si cheltuieli.
2016 va fi al nouălea an la rând de pierderi pentru compania aeriană de stat, care a avut ultima dată profit în 2007.