Se pare că o scădere a taxei pe valoarea adăugată ar urma să se aplice și pentru energia termică. Această măsura este prevăzută într-o lege care a fost publicată marți în Monitorul Oficial și care ar trebui să intre în vigoare din ianuarie, anul viitor. De asemenea, aceeași lege mai prevede și interzicerea sistării agentului termic în perioada sezonului rece.
Mai exact, este vorba de legea nr. 196/2021 care prevede câteva modificări în ceea ce privește sistemul de producere și furnizare a energiei termice în sistem centralizat. De asemenea, aceasta prevede și reducerea cotei de TVA aplicate livrării de energie termică pentru români.
Așadar, ar urma să se aplice pentru căldură o cota redusă de TVA de 5%. Modificarea va intra în vigoare în Codul fiscal în termen de 6 luni de la momentul publicării actului normativ în Monitorul Oficial, adică din 13 ianuarie, anul viitor. Așadar, energia termică furnizată în sistem centralizat va scădea de la 19% la 5%, potrivit avocatnet.ro.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Pe lângă toate aceste schimbări, noua lege introduce și obligația pentru producătorii de energie termică de a furniza populației căldură pe toată perioada iernii. Așadar, se interzice sistarea furnizării de energie termică în sezonul rece.
”Producătorii/furnizorii agentului termic au obligația să asigure furnizarea agentului termic conform contractelor încheiate cu autoritățile administrației publice locale. Se interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece, definită conform prevederilor legale, de către producătorii și/sau furnizorii de agent termic primar, precum și sistarea alimentării cu energie primară a acestora de către producătorii/furnizorii de energie primară”, se arată în lege.
De asemenea, potrivit noii legi, orice producător de energie termică are posibilitatea de a se racorda la rețelele de transport sau de distribuție a energiei termice care aparțin proprietății publice sau private. Totodată, autoritățile locale pot decide să suporte în totalitate sau doar parțial costurile de racordare a consumatorilor și/sau a producătorilor.
În plus, noua lege stipulează că înființarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea și controlul serviciului public de alimentare cu energie termică constituie obligații ale autorităților administrației publice locale.
”Racordarea la rețelele de transport sau de distribuție a energiei termice care aparțin proprietății publice sau private a unităților administrativ-teritoriale este liberă pentru orice producător de energie termică, în condițiile legii. Autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare comunitară pot decide să suporte în tot sau în parte costurile de racordare a consumatorilor și/sau a producătorilor, în funcție de interesul comunității, cu respectarea prevederilor legale și a condițiilor de acordare a ajutorului de stat”, se mai arată în lege.
Ba chiar mai mult de atât, actul normativ stabilește, de asemenea, că până la data de 31 decembrie 2021, Guvernul aprobă schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență valabilă în perioada 2021-2029 elaborată de Ministerul Energiei. Totodată, legea prevede și contravențiile și infracțiunile.