Home » Tehnologie & Știinta » Ce mai poți face cu camera web a laptopului tău. 7 moduri nebănuite în care poate fi utilizată

Ce mai poți face cu camera web a laptopului tău. 7 moduri nebănuite în care poate fi utilizată

Voicu Costin / 22.03.2022, 08:00
Ce mai poți face cu camera web a laptopului tău. 7 moduri nebănuite în care poate fi utilizată

Cu toții știm că laptopurile sunt prevăzute cu o cameră web. Ea a fost inserată pentru a efectua apeluri video sau realizarea de fotografii. Dar pe lângă aceste întrebuințări principale, camera web mai poate fi folosită și în alte scopuri. Cum mai putem folosi camera web de la laptop?

Pentru ce mai poți folosi camera web a laptopului

Supraveghere video

Camera web de bază are încorporată de obicei un software de detectare a mișcării. De aceea, camera web poate fi folosită și pentru pentru supravegherea casei tale. Dacă nu ai posibilitatea de a instala un sistem video pentru a supraveghea locuința cât timp eşti plecat, camera web a laptopului te poate ajuta în acest sens. Nu trebuie decât să ții computerul pornit și camera web activă. Nu uită să activezi „senzorul” de mișcare. Camera va captura o imagine când va detecta mișcare.

Live Streaming

YouTube-ul este plin de oameni care se filmează non stop. Diverse material sportive, ale game-play-ului sau alte tipuri de filmulețe sunt postate zi de zi  pe această platformă. Poți face și tu acest lucru fără să depui prea mult efort. Cu atât de multe aplicații de live streaming gratuite, camera web a laptopului tău este gata de filmare.

Monitorizarea bebelușilor

Pentru proaspeții părinți care nu își permit să cumpere unul dintre sistemele de monitorizare ale nou-născuților, camera web vine în ajutor. Folosind laptopul și camera web a acestuia, se poate realiza un sistem de monitorizare extrem de eficient. Pentru acest lucru, trebuie doar să creezi un cont pe aplicația Skype, iar apoi să poziționezi laptopul, astfel încât camera video să cuprindă pătuțul celui mic.

Pe post de oglindă

O altă întrebuințare a camerei web este cea de oglindă, una pe cât de simplă, pe atât de utilă, mai ales pentru femei. Dacă te afli la birou și nu ai acces la o oglindă reală, camera web te poate ajuta să verifici dacă machiajul și părul îți stau bine.

Parola cu recunoaștere facială

La fel ca și în cazul telefoanelor inteligente, camera web poate fi folosită și pentru deblocarea laptopului. Astfel, o să poți folosi pentru autentificarea în Windows. De asta se va ocupă software-ul KeyLemon, care poate fi descărcat gratuit de pe internet și care îți folosește chipul pe post de parolă. Această modalitate de autentificare va fi utilă dacă nu vei vrea să stai de fiecare dată să introduci parola, atunci când vrei să accesezi meniul laptopului.

Controlează-ți laptopul

Dacă nu știai, cu ajutorul camerei web îți poți controla laptopul. Dacă nu poți folosi o configurație convențională cu mouse și tastatură wireless sau dacă dorești pur și simplu să stai întins în pat și să controlezi conținutul media cu ușurință, aplicații precum „CamControl” sau „Camera Mouse” îți va permite să faci gesturi pentru a muta mouse-ul.

Realizează GIF-uri

Poți folosi camera web și într-un mod amuzant și distractiv. Dacă îți plac GIF-urile, cu ajutorul camerei poți crea o imagine drăguță. Folosind aplicația GifPal, care funcționează în orice browser web, poți face acest lucru repede și ușor.