De ce Sistemul Solar este plat, dar Pământul nu este. Misterul deslușit de oamenii de știință

Sistemul solar este plat, chiar dacă planetele individuale, sateliții și asteroizii care o compun nu sunt. Acest lucru are legătură cu formarea sa, acum mai bine de 4,5 miliarde de ani, dintr-un nor imens de gaz și praf. Cum a fost posibil acest lucru? Oamenii de știință vin cu o explicație în acest sens.

De ce Sistemul Solar este plat

Sistemul solar este plat, dar nu și planetele și restul lucrurilor din interiul său. Iar motivul se pare că are legătură cu originile sale. În urmă cu mai bine de 4,5 miliarde de ani, în această regiune a galaxiei exista un nor imens de gaz și praf, compus în principal din hidrogen și heliu și cantități mici de alte elemente.

Atras de propria gravitație, de-a lungul a milioane de ani, acest nor s-a contractat pentru a forma Soarele, planetele, sutele de sateliți și miile de asteroizi și comete care populează acest sistem solar.

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Știri din lume

10 locuri din Maramureș pe care trebuie să le vizitezi. Localnicii își respectă, cu sfințenie,...

Acel nor inițial de gaz și praf era sferic (sau cel puțin aproximativ sferic), dar a dat naștere în cele din urmă unui sistem solar în care marea majoritate a corpurilor orbitează în același plan. Ne-am putea aștepta ca, după ce orbitele au fost curățate și sistemul solar a rămas cu aspectul său actual, fiecare planetă să orbiteze într-un plan diferit. Din acest nor uriaș și haotic am ajuns la un sistem solar în care toate planetele se învârt în jurul soarelui în aceeași direcție și în același plan. De ce?

Norul de gaz și praf care a format în cele din urmă sistemul nostru solar era într-adevăr aproximativ sferic

În plus, în interiorul ei, fiecare particulă se mișca într-o anumită direcție și cu o anumită viteză, așa că am putea spune că era oarecum haotică. Cu toate acestea, chiar dacă mișcarea fiecărei particule era diferită, dacă luăm în considerare mișcarea tuturor particulelor care îl compuneau, trebuie să fi existat o mișcare totală care a definit acest nor.

Adică, norul ca întreg s-a rotit într-o anumită direcție și într-un anumit plan și s-a deplasat cu o anumită viteză prin Calea Lactee. În consecință, suma mișcărilor în celelalte direcții trebuia să se anuleze, pentru că, în caz contrar, această mișcare ar fi contribuit la redefinirea planului de rotație, modificându-l.

Prin urmare, după un timp suficient, coliziunile particulelor din acest nor au redus în cele din urmă mișcarea în orice altă direcție decât cea principală, dând naștere unui Sistem Solar plat în care toate corpurile se rotesc în aceeași direcție.

Același mecanism este cel care conferă inelelor lui Saturn sau galaxiilor ca a noastră forma lor plată. Totuși, aceasta este situația ideală. În lumea reală, norul original nu este uniform pe toată lungimea sa, iar regiunile interioare au o densitate mai mare decât cele exterioare, facilitând coliziunile între particule, care sfârșesc prin a se anula reciproc.

Acest lucru, alături de faptul că nu a trecut o cantitate infinită de timp de când norul a început să se contracte și că ciocnirile dintre particule nu sunt perfecte, face ca în regiunile exterioase să se întâmple „lucruri” precum de Pluto, a cărui orbită în jurul Soarelui este înclinată față de cea a celorlalte planete.

Forma galaxiilor

De asemenea, planeta pitică Eris sau asteroidul Pallas au orbite foarte înclinate. Acest lucru explică, de asemenea, de ce unele galaxii și halourile lor de materie întunecată au o formă sferică sau elipsoidală. Galaxiile care se formează din nori foarte mari de gaz și praf sunt supuse aceluiași proces ca și în cazul Sistemului Solar, dar la o scară spațială și temporală mai mare.

De-a lungul a miliarde de ani, acestea ajung să aibă forma unui disc. Dar atunci când o galaxie se formează fără cantități mari de gaz și praf, așa cum se întâmplă în cazul coliziunilor galaxiilor deja formate, stelele, fiind atât de îndepărtate, rareori se ciocnesc sau interacționează în așa fel încât mișcările lor să nu se anuleze reciproc, păstrând forma sferică și haotică.

Pe de altă parte, întrucât materia întunecată interacționează atât de slab cu restul materiei și cu ea însăși, nu suferă aceste coliziuni și nu ajunge să aibă forma unui disc.

Diferența dintre Pământ și norul de gaz și praf care a format Sistemul Solar constă în forțele care le țin împreună. Un nor de gaz și praf se deformează foarte ușor, fiind ținut împreună doar de gravitație, dar o sferă formată din rocă solidă, magmă și alte componente este ținută împreună mai strâns de forțele intermoleculare și de frecare. Toate acestea îl fac mult mai rezistent la aceste deformări.

Acest lucru nu înseamnă că nu le simte și că nu le putem observa. Tocmai rotația Pământului într-o anumită direcție (analogă cu rotația norului de gaz și praf care a format Sistemul Solar) face ca acesta să nu fie perfect sferic și să fie mai lat la ecuator decât la poli.