Experimentul care a măsurat greutatea sufletului. Ce descoperire incredibilă au făcut oamenii de știință

În cadrul unui experiment a fost măsurată greutatea sufletului. Află cât cântărește acesta și când a avut loc cercetarea omului de știință.

Omul de știință care a încercat să afle greutatea sufletului

În 1907, un medic din Massachusetts pe nume Duncan MacDougall a efectuat o serie neobișnuită de experimente. Intrigat de ideea că sufletul uman are masă și, prin urmare, ar putea fi cântărit, dr. MacDougall a pus la punct un pat prevăzut cu un set sensibil de cântare și a convins o serie de pacienți în stadiu terminal să se întindă pe el în ultimele momente ale vieții lor.

MacDougall era foarte orientat spre detalii: a înregistrat nu numai ora exactă a morții fiecărui pacient, ci și timpul total petrecut pe pat, precum și orice modificări ale greutății care au avut loc în jurul momentului morții. El a luat în considerare chiar și pierderile de fluide corporale, cum ar fi transpirația și urina, și gazele precum oxigenul și azotul, în calculele sale. Concluzia lui a fost că sufletul uman cântărește trei sferturi de uncie sau 21 de grame.

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Știri din lume

10 locuri din Maramureș pe care trebuie să le vizitezi. Localnicii își respectă, cu sfințenie,...

Este greu de imaginat că aceste experimente primesc o atenție serioasă din partea comunității științifice astăzi. Dar liniile de gândire care au condus la ele și reacțiile pe care le-au generat rămân cu noi până astăzi. Rezultatele studiului lui MacDougall au apărut în The New York Times în martie 1907. Articolul a declanșat o dezbatere între MacDougall și medicul Augustus P. Clarke, care ”a avut o zi de teren” cu tehnicile de măsurare ale lui MacDougall.

Clarke a subliniat că în momentul morții, plămânii încetează să mai răcească sângele, ceea ce face ca temperatura corpului să crească ușor, iar pielea să transpire reprezentând lipsa de 21 de grame de la doctorul MacDougall. MacDougall a răspuns în numărul următor, argumentând că circulația se oprește în momentul morții, astfel încât pielea să nu fie încălzită de creșterea temperaturii. Dezbaterea a durat până la sfârșitul anului 1907, adunând susținători de ambele părți pe parcurs.

Timp de patru ani, totul a fost liniștit pe frontul lui MacDougall, dar în 1911, el a făcut onoare pe prima pagină a The New York Time cu un anunț că a mărit antetul. De data aceasta, el nu va cântări sufletul uman, l-ar fotografia în momentul în care a părăsit corpul. Deși și-a exprimat îngrijorarea că ”substanța sufletului ar putea deveni prea agitată” pentru a fi fotografiată în momentul morții, el a reușit să efectueze o duzină de experimente în care a fotografiat ”o lumină asemănătoare cu cea a eterului interstelar” în jurul craniilor pacienţilor în momentele în care au murit.

Rezultatele studiului au fost date uitării

MacDougall însuși a murit în 1920, lăsând în urmă o mică gașcă de susținători înfocați, împreună cu un grup mult mai mare de medici care păreau neîncrezători că această farsă a durat atât de mult. Membrii publicului s-au așezat de o parte sau de alta, iar discuția a căzut de pe radar.

Referințele la experimentele lui MacDougall continuă să apară în cultura pop la fiecare câțiva ani, din epoca victoriană până în prezent. Ideea că sufletul cântărește 21 de grame a apărut în romane, cântece și filme și a fost chiar titlul unui film. Dan Brown a descris experimentele lui MacDougall în detaliu în textul său The Lost Symbol.

Menționați experimentele de cântărire a sufletului unei persoane care este în parapsihologie și probabil vei auzi un murmur de aprobare; la urma urmei, ideea unei dovezi științifice pentru suflet oferă mângâiere în aproape același mod în care o fac lecturile de tarot. Chiar și printre cei mai sceptici, este un subiect care apare din când în când în discuțiile de noapte: ”Nu a fost odată un tip care a încercat să cântărească sufletul…?”

Rezultatele efective ale experimentelor și eșecul lor de a obține acceptarea ca și canon științific nu sunt cu totul înțelese. Știința a mers într-un fel, iar cultura pop în alta. Neuroimaginile funcționale au legat fiecare funcție imaginabilă cândva asociată cu sufletul, de regiuni și structuri specifice ale creierului. Fizica a cartografiat legăturile dintre particulele subatomice atât de amănunțit încât pur și simplu nu mai rămâne spațiu pentru forțele spirituale.