Home » Utile » La ce temperatură se bea corect vinul pe timp de vară

La ce temperatură se bea corect vinul pe timp de vară

Alexandru Cazacu / 08.07.2022, 16:50
La ce temperatură se bea corect vinul pe timp de vară

O vorbă din popor spune că un pahar de vin pe zi poate face minuni pentru sănătate. De fapt, acest lucru este demonstrat și de studiile făcute de specialiștii în domeniu. Conform statisticilor, vinul este cea mai consumată băutură alcoolică din lume. Dar la ce temperatură se bea vinul pe timp de vară? Ei bine, vei afla acest lucru în continuarea articolului curent.

La ce temperatură se bea vinul în sezonul estival, potrivit specialiștilor

După cum bine știm, în comerț există nenumărate soiuri de vin. De multe ori, românii obișnuiesc să consume vinul în combinație cu apă minerală, însă locuitorii din Occident nu fac acest lucru. Totuși, în țările vestice, vinul se servește uneori alături de un pahar cu apă. Asta pentru a face un echilibru cu alcoolul din băutură.

Specialiștii susțin că, pentru a simți cu adevărat gustul vinului, acesta trebuie băut la o anumită temperatură, iar aceasta diferă în funcție de soi. Mai exact, atunci când o consumăm, o sticlă de vin alb trebuie să aibă p temperatură diferită față de una cu vin roșu.

Acestea fiind spuse, haideți să vedem, mai precis, la ce temperatură se bea vinul, în funcție de tipul acestuia.

  • 8 – 12 grade Celsius – vinurile albe și rose
  • 6 – 8 grade Celsius – vinurile albe demidulci, licoroase, vinurile spumante și șampania
  • 10 – 12 grade Celsius – vinuri roșii, ușoare
  • 18-19 grade Celsius – vinurile roșii, tari, corpolente.

De ce este importantă temperatura de servire a vinului

De multe ori, temperatura de servire a unui vin este trecută cu vederea. Cu toate acestea, temperatura de servire este critică și crucială pentru a debloca toate aromele unui vin bun. După cum spuneam și în rândurile de mai sus, fiecare soi de vin are o temperatură ideală de servire.

„De regulă, cu cât mai cald este vinul, cu atât mai mulți compuși volatili emite și cu atât mai puternice par aromele. Un vin roșu servit prea cald, să zicem la 24 de grade Celsius, va intra în procesul ireversibil de oțetire și răsuflare.

Potrivit convenției, vinurile albe și rose se servesc reci, iar cele roșii se servesc la temperatura camerei, un termen destul de vag. E bine să constatați că această e doar o convenție – daca nu o respectați cu strictețe, s-ar putea să vă măriți plăcerea”, se arată pe crameromania.ro.

La ce temperatură se bea corect vinul
La ce temperatură se bea corect vinul

Sfaturi generale pentru servirea vinului

Dacă aveți vreodată îndoieli, serviți vinul cu câteva grade mai rece decât temperatura camerei. Acest lucru va permite eliberarea de arome bogate și puternice. Indicat ar fi să turnați mereu vinuri în centrul paharului.

Atunci când serviți vinuri spumante, cel mai bine ar fi să turnați pe vinul pe pereții paharului pentru a păstra bulele. Utilizați un tirbușon de înaltă calitate și fiabil. De fapt, indicat ar fi să aveți și unul de rezervă.

Dacă organizați o cină, este întotdeauna important să vă amintiți să serviți vinul în ordinea corectă. Ar trebui să serviți vinuri mai ușoare înaintea vinurilor tari și să serviți vinuri reci înaintea celor la temperatura camerei.

Ca regulă generală, vinul roșu trebuie desfundat înainte de a fi consumat cu cel puțin o jumătate de oră (sau chiar o oră). În schimb, vinul alb se servește cel mai bine rece. Decantarea vinului îi permite băuturii să respire.