Home » Utile » Secretele femeilor din India pentru un ten impecabil. Ce ingrediente naturale folosesc adesea în ritualul lor de îngrijire

Secretele femeilor din India pentru un ten impecabil. Ce ingrediente naturale folosesc adesea în ritualul lor de îngrijire

Manolică Anca / 24.08.2021, 17:23
Secretele femeilor din India pentru un ten impecabil. Ce ingrediente naturale folosesc adesea în ritualul lor de îngrijire

Am aflat secretele femeilor din India pentru un ten impecabil. Acestea sunt foarte recunoscute în întreaga lume pentru frumusețea lor, pentru părul strălucitor sau pielea fină. Iată ce să faci și tu de acum încolo.

Secretele femeilor din India pentru un ten impecabil

India nu este recunoscută numai pentru gastronomie, ci și pentru reprezentantele sexului frumos care care s-au făcut remarcate la diverse concursuri internaţionale şi în multe filme de succes. Multe dintre acestea au moştenit, din copilărie, trucuri speciale de îngrijire a pielii, care sunt folosite încă din cele mai vechi timpuri.

Interesant este faptul că multe dintre ingredientele pe care europenii le folosesc la gătit, femeile din India le-au introdus în ritualurile lor de îngrijire a pielii, pentru a arăta veșnic tinere. Iată secretele femeilor din India pentru un ten impecabil.

  • Turmeric pentru o piele strălucitoare

Aishwarya Rai Bachchan, Miss World 1994, arată spectaculos chiar şi la vârsta de 47 de ani. Secretul pielii sale perfecte este că aplică în mod regulat o pastă preparată din smântână, făină de năut și o linguriţă de turmeric. Potrvit studiilor, turmericul este foarte benefic pentru piele. Acesta grăbește procesul de vindecare, ajută la creşterea producţiei de colagen şi are numeroase proprietăţi antiinflamatoare şi antioxidante, care previn îmbătrânirea. Atenție la cantitatea folosită, pentru că acesta poate lăsa o culoare galbenă pe piele.

  • Mierea reduce acneea

Padma Lakshmi are 50 de ani, dar nu arată nicio secundă acest lucru. Secretul său este mierea pe care o aplică pe față și pe gât, evitând zona sensibilă a ochilor. Aceasta are proprietăţi vindecătoare, poate ajuta la reducerea semnelor cauzate de acnee şi la vindecarea inflamaţiilor. De asemenea, accelerează procesul de reparare al celulelor şi conferă tenului un aspect mereu proaspăt.

Secretele femeilor din India pentru un ten impecabil
Secretele femeilor din India pentru un ten impecabil
  • Iaurtul, aliat împotriva ridurilor

Priyanka Chopra Jonas, Miss World 2000, se mândreşte cu un corp impecabil, chiar şi la 39 de ani. Secretul ei pentru o piele fermă este o mască realizată din ingrediente naturale, care luptă împotriva îmbătrânirii. Pentru aceasta, ea folosește câteva picături de suc de lămâie, o ceaşcă de făină integrală cu un vârf de linguriță de turmeric, apă de trandafiri şi 1/2 ceşti de iaurt. O aplică pe faţă şi o lasă să intre în piele, după care se clătește cu apă curată, călduță. Măştile de faţă cu iaurt ajută la reducerea liniilor fine şi a inflamaţiilor şi hidratează intens.

  • Bananele au proprietăţi anti-îmbătrânire

Anushka Sharma, în vârstă de 33 de ani, este și ea recunoscută pentru pielea ei strălucitoare. Trucul de îngrijire la care apelează este foarte simplu, dar cu efecte uimitoare. Nu face decât să zdrobească o banană şi să aplice fructul pe faţă. Numeroase studii au arătat că bananele au proprietăţi anti-îmbătrânire, reduc ridurile şi liniile fine. De asemenea, actrița recomandă şi papaya sau mango, benefice pentru exfolierea pielii şi recunoscute pentru proprietăţie similare cu cele ale bananelor.

Pudră de lemn-dulce pentru tenul gras

Kareena Kapoor Khan, o actriţă foarte cunoscută din India, se mândrește cu un ten perfect, chiar și la 40 de ani. Ea se declară un mare fan al măştilor din ingrediente naturale. De cele mai multe ori, ea foloseşte masca preparată din două linguri de pudră de lemn dulce, un praf de turmeric și două picături de vitamina E. Atunci când vrea și mai multă hidratare, ea mai adaugă şi puţină miere. Pentru persoanele cu tenul gras, ea recomandă o mască preparată din pudră de lemn dulce cu apă de trandafiri şi cu un vârf de turmeric.