Home » Când, unde, cum » 6 personalități care au murit chiar în ziua de Crăciun. George Michael și Charlie Chaplin, printre cei care și-au găsit sfârșitul în această zi

6 personalități care au murit chiar în ziua de Crăciun. George Michael și Charlie Chaplin, printre cei care și-au găsit sfârșitul în această zi

Manolică Anca / 24.12.2021, 10:30

Crăciunul este, după cum spune versul, „cea mai minunată perioadă a anului”. Este o sărbătoare a vieţii, a naşterii Mântuitorului nostru Iisus. Un moment în care mulți oameni așteaptă cu nerăbdare noi începuturi și petrec mai mult timp alături de cei dragi. Din păcate, pentru unele familii aceste zile sfinte au fost cândva unele dintre cele mai triste, iar fiecare Crăciun de după aceea a fost nuanțat cu tristețea rememorării pierderii lor. Iată câteva mari personalități care au murit chiar în ziua de Crăciun.

1. George Michael

Cântărețul, compozitorul și producătorul de discuri englez a fost găsit mort în casa sa din Goring-on-Thames, Oxfordshire, în anul 2016, fix în zua de Crăciun. În vârstă de 53 de ani, starul a decedat din cauze naturale, confruntându-se cu cardiomiopatie dilatată cu miocardită și ficat gras, potrivit unui raport publicat de BBC .

În realitate, adevărata cauză a degradării lui fizice şi psihice a fost tristeţea pe care o simțea și consumul excesiv de substanțe interzise. Înainte de a deceda, artitul a fost implicat în numeroase ciocniri auto, mici accidente, care îi trădau starea în care se afla. Cu toate acesta el va rămâne unul dintre cei mai bine vânduți artiști muzicali ai tuturor timpurilor, piesele sale fiind nemuritoare.

[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]

2. Personalități care au murit chiar în ziua de Crăciun. James Brown

James Brown
James Brown

James Brown, cunoscut și ca Soul Brother Number One, Universal James sau Mr. Dynamite, a fost unul dintre cei mai iubiți artiști funk, soul și R&B din toată lumea. A avut colaborăti cu numeroși artiști rock, jazz, reggae, disco, dance și hip hop, fiind starul cu cele mai multe piese în topul Billboard Hoț 100. A murit e 25 decembrie 2006, la 73 de ani, în urma unei pneumonii. Cu câteva ore înainte el a spus: „La noapte o să plec.”.

3. Charlie Chaplin

Charlie Chaplin
Charlie Chaplin

Într-un necrolog publicat la două zile după ce a murit, în ziua de Crăciun din 1977, Variety l-a numit pe Charlie Chaplin (sau Sir Charlie, așa cum a fost în ultimii șapte ani de viață, după ce a fost numit cavaler de către regina Elisabeta a II-a în 1970) „cel mai mare actor comic din istoria cinematografiei”.

Cunoscut pentru rolurile sale din filmele mute, în special pentru personajul său Micul vagabond, Chaplin a avut o viață plină de evenimente, inclusiv câștigarea unui premiu Oscar în 1928 și primirea unui altul în 1972 pentru întreaga sa carieră în cinematografie.

A murit în somn, la 88 de ani, din cauza unui accident vacular cerebral. Şapte dintre copiii săi, Michael, Josephine, Victoria, Eugene O’Neill, Jane şi Annette-Emilie, se aflau la căpătâiul lui atunci când şi-a dat ultima suflare. La numai două luni, hoţii de morminte au furat trupul neînsufleţit al lui Charlie și au cerut recompense bănești. În cele din urmă, aceștia au fost prinși, iar corpul a fost recuperat.

4. Personalități care au murit chiar în ziua de Crăciun. Dean Martin, „The King of Cool”

Personalități care au murit chiar în ziua de Crăciun. Dean Martin
Personalități care au murit chiar în ziua de Crăciun. Dean Martin

Martin a murit în ziua de Crăciun a anului 1995, la vârsta de 78 de ani. A fost câștigător al unui premiu Grammy pentru întreaga sa carieră de actor, cântăreț, muzician de jazz și scenarist. Numele lui adevărat era Dino Paul Crocetti, dar a fost supranumit „The King of Cool” pentru carisma și siguranța de sine de care dădea dovadă.

Acesta se lupta de ani de zile cu două probleme majore de sănătate. Problemele renale l-au forțat să se retragă cu puțin timp înainte de a muri, dar complicațiile provocate de cancerul pulmonar și emfizemul au fost cele care aveau să îl ucidă.

5. Nicolae și Elena Ceaușescu, doi deodată

Nicolae și Elena Ceaușescu
Nicolae și Elena Ceaușescu

Cum să uităm de cuplul dictatorial care a condus România înainte de 1989? Sfârșitul lor a venit așa cum vin cele ale multor dictatori, într-o ploaie de gloanțe, uciși de propriul popor. Era în ziua de Crăciun din 1989. Un proces rapid a dat verdictul inevitabil pentru soții Ceaușescu și au fost duși imediat pentru a fi uciși prin împușcare.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128