Home » Când, unde, cum » Câți locuitori are România, în 2022. Primele concluzii ale șefului INS, după recensământ

Câți locuitori are România, în 2022. Primele concluzii ale șefului INS, după recensământ

Alexandru Cazacu / 08.08.2022, 09:41
Câți locuitori are România, în 2022. Primele concluzii ale șefului INS, după recensământ

În urmă cu câteva zile, Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, a dezvăluit care este populația aflată pe teritoriul țării noastre, conform datelor recensământului care s-a finalizat la sfârșitul lunii precedente. Câți locuitori are România, în 2022, puteți afla în continuarea articolului curent.

Câți locuitori are România, în 2022. Șeful INS este pesimist cu privire la evoluția demografică în România

După cum arată datele recensământului din 2022, populația aflată pe teritoriul României este de circa 19 milioane de locuitori, potrivit lui Tudorel Andrei. Șeful Institutului Național de Statistică susține că este pesimist în ceea ce privește evoluția demografică în țara noastră.

„Aproximativ 19 milioane e populația aflată pe teritoriul României. Sunt pesimist în ceea ce privește evoluția demografică. În 2020, la 143 de pensionari aveam 100 de copii sub 15 ani. Înseamnă dezechilibre majore la pensii și pe piața muncii. Nu mai e piramida vârstelor, e o bază mică.

Am observat o tendință: orașele reședință de județ își reduc populația și crește populația din localitățile limitrofe (…) 600.000 de locuințe secundare nu sunt ocupate. Căutăm explicații, cum se poate întâmpla așa ceva”, a precizat Tudorel Andrei la Realitatea TV.

Tudorel Andrei: „ 5% din populație nu au oferit informațiile”

Conform șefului INS, 95% din populația estimată a României a completat chestionarele de recensământ. În schimb, 5% dintre locuitorii țării noastre nu au completat chestionarele de recensământ. Potrivit lui Tudorel Andrei, aproape 47% din populație a completat chestionarele online.

Totodată, el a oferit și câteva date cu privire la raportul persoanelor care locuiesc la oraș și cele din mediul rural. Andrei spune că „suntem o țară pestriță, cu urban și rural. 46% din populație trăiește în mediul rural”. De asemenea, săptămâna trecută, președintele INS a precizat că s-a finalizat culegerea datelor statistice în operațiunea de recenzare. Acum urmează ca datele să fie verificate prin eșantionare, validarea acestora și completarea datelor statistice.

Câți locuitori are România, în 2022
Câți locuitori are România, în 2022

Potrivit Institutului Național de Statistică, primele rezultate ale recensământului din acest an vor fi publicate în luna decembrie. Până la finele lunii iulie s-au înregistrat, în total, 18,15 milioane de persoane, adică 95,4% din populația rezidentă țintă estimată a țării noastre la 1 decembrie 2021, conform datelor din comunicatul Institutului Național de Statistică. Reamintim că săptămâna trecută a fost finalizată ultima etapă de colectare a datelor de recensământ.

„După încheierea perioadei de colectare a datelor, conform art. 22 din O.U.G nr 19/2020, și clădirile. Aceasta se realizează prin imputare prin metode statistice, din surse statistice și administrative, pentru acele unități statistice pentru care nu există un formular completat cu date, în conformitate cu metodologia prevăzută la art. 9 alin. (4)”, potrivit comunicatului INS.

Conform Institutului Național de Statistică, primele rezultate ale Recensământului Populației și Locuințelor 2021 vor fi făcute publice în cursul lunii decembrie a acestui an, iar datele complete și finale vor fi publicate la finele anului viitor.

Recensământul din 2021 este primul din țara noastră organizat în format digital, fiind al patrulea după 1989 și al 13-lea recensământ din istorie. După cum am menționat și anterior, populația aflată pe teritoriul României este de aproximativ 19 milioane de locuitori, adică cu circa 1 milion mai puțin față de 2011.