Pentru că anumite regiuni ale României au fost sub dominație otomană, oamenii locului au împrumutat cuvinte din limba turcă. Află ce cuvinte românești au origine turcă.
În fiecare zi utilizăm cuvinte care au origine turcă fără să ne dăm seama sau să știm aceste lucruri. Aceste cuvinte au fost introduse în dicționarul limbii române undeva la sfârșitul celui de-al XIV-lea secol până pe la jumătatea secolului al XIX-lea, acest lucru datorându-se ori utilizării lor de către membrii clasei aristocratice ori prin contactul oamenilor de la acea vreme.
Dobrogea a aparținut în trecut Imperiului Otoman, iar o parte dintre cetățenii acelei regiuni erau de origine turcă. Chiar dacă multe dintre cuvintele utilizate la acea vreme au dispărut, în continuare folosim multe cuvinte de provenineță turcă. Astfel, în acest moment există aproximativ 2.760 de termeni împrumutați din această limbă, predominând substantivele într-o proporție de 91% și adjectivele cu 6,3%.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Potrivit lucrării ”Influența turcă asupra limbii române” care aparține filologului Emil Suciu, limba turcă a exercitat o influență asupra limbii române vreme de cinci sute de ani. Acesta a identificat mai multe etape prin care cuvinte de origine turcă au fost introduse în vocabularul românesc, ultima dată fiind în anul 1990.
”Căile de pătrundere a cuvintelor turco-osmane au fost diferite: împrumuturi oficiale / culte; împrumuturi populare; împrumuturi datorate bilingvismului româno-otoman. Frecvenţa împrumuturilor a fost şi ea diferită: conjunctural, periodic, repetat. Stratificarea temporală şi periodizarea influenţei turco-osmanlii au avut la bază diferite repere: cronologia împrumuturilor, intensitatea influenţei, viabilitatea împrumuturilor, sincronia împrumuturilor“, arată Dan Prodan într-un studiu cu privire la cercetarera efectuată de Emil Suciu.
Dan Prodan a arătat că „repartizarea teritorială zonală a împrumuturilor turco-osmanlii a fost următoarea: în Dobrogea, teritoriu otoman între 1420-1877, au fost preluate între 190-340 cuvinte turceşti; în Banat, teritoriu otoman între 1552-1718, au fost preluate aprox. 25 cuvinte turceşti; în Transilvania, principat autonom sub protecţie otomană între 1541-1688, nu au fost preluaţi termeni direct din turco-osmanlie, ci au fost înregistrate doar etimoane propagate din turco-osmana utilizată la sud şi la est de Carpaţi; în Muntenia-Oltenia şi Moldova, provincii tributare-protejate de otomani în secolele XV-XIX, au fost preluate peste 2.500 de împrumuturi turco-osmane, cu o intensitate diversă, pe scara valorică, a influenţei lexicale otomane. Împrumuturile turco-osmanlii au fost repartizate stilistic, în diferite procente, în limbajele: colocvial, oficial, narativ, liric, dramatic, ştiinţific, profesionale, familiar, vulgar, argotic“, arată Dan Prodan.
În prezent, aproximativ 1.000 de termeni se află încă în circulație și îi folosim în mod frecvent. Dan Prodan a menționat că „din fondul lexical principal actual al limbii române fac parte cuvintele: cafea, cearşaf, chef, chibrit, ciorap, {de)geaba, duşman, geam, hai(de), murdar. Din vocabularul fundamental al limbii române actuale fac parte 41 de împrumuturi: cafenea, capac, caraghios, catifea, cântar, a cântări, cearşaf, chel, chibrit, chior, cioban, ciorap, cutie (de)geaba, dulap, farfurie, geantă, habar, haz, musafir, odaie, palavragiu, a pălăvrăgi, pălăvrăgeală, papuc, para, perdea, raft, sâc, a sâcâi, sâcâială, sâcâitor, sârmă, sobă, soi, sufragerie, tacâm, tavan, tavă, turc, tutun, la care se adaugă 49 derivate româneşti utilizate.
Vocabularul esenţial al limbii române actuale include alte 41 de împrumuturi din turcoosmanlie: bacşiş, balama, basma, belea, bre, caldarâm, cazan, chioşc, ciomag, ciorbă, codoş, conac, cusur, doldora, duduie = duducă, duşumea, fudul, geamantan, hal, leafă, mahala, mahmur, moft, naz, palavră, puşti, rahat, salam, salcâm, sidef, sofa, şiret (adj.), şiret (s.n.), tabiet, taman, tejghea, tinichea, ursuz, zar, zarzavat, zor, la care se adaugă 102 derivate româneşti utilizate“.