Home » Când, unde, cum » Minunile Sfântului Mina. Ce povestesc credincioșii care s-au rugat la el. Efectele miraculoase

Minunile Sfântului Mina. Ce povestesc credincioșii care s-au rugat la el. Efectele miraculoase

Manolică Anca / 10.11.2021, 17:14
Minunile Sfântului Mina. Ce povestesc credincioșii care s-au rugat la el. Efectele miraculoase

Sfântul Mare Mucenic Mina este prăznuit în fiecare an de creștinii ortodocși pe 11 noiembrie. Fiind cunoscut ca ocrotitorul celor nedreptățiți, ajutător al celor păgubiți și păzitor al celor singuri, acesta a săvârșit o mulțime de minuni după moartea sa. Drept dovadă pentru minunile Sfântului Mina stau mărturiile credincioșilor care s-au rugat la el.

Sfântul Mina este prăznuit în fiecare an pe 11 noiembrie

Sfântul Mina s-a născut în prima parte a secolului al III-lea, în Nakiyos, Egipt, în vremea împăratului Maximian. A rămas orfan încă de mic, mai târziu părăsind armata pentru a merge să trăiască în singurătate, în post și rugăciune. Întărindu-se îndeajuns și aprinzându-i-se sufletul de iubire pentru Hristos, s-a pogorât din munte și, stând în mijlocul închinătorilor la idoli, L-a propovăduit pe Iisus.

Fiindcă nu a dorit să se lepede de credință a fost supus la chinuri groaznice. La final, i-a fost tăiat capul și aruncat în foc. Mai târziu, creștinii i-au scos oasele și le-au îngropat. În anul 318, moaștele sale au ajuns în Alexandria, iar în anii următori au avut loc o mulțime de minuni săvârșite la mormântul lui. Pentru aceasta, împăratul Zenon a ridicat o biserică în cinstea Sfântului Mina, osemintele fiind puse într-o raclă spre cinstire.

Minunile Sfântului Mina

După cum am menționat și mai sus, Sfântul Mina a săvârșit o mulțime de minuni după moartea sa. Câteva dintre acestea stau scrise în cartea „Viețile Sfinților”, citate de Doxologia.ro.

O minune vorbește despre o femeie oarecare, care era silită de către un bărbat „spre amestecare de rușine”. Aceasta a mers și s-a rugat la Sfântul Mina, cerându-i ajutor și protecție. În momentul în care acel bărbat a încercat să o silească din nou, acesta lucru nu s-a mai putut.

Având legat calul de piciorul său, animalul a avut o reacție neașteptată și l-a târât pe pământ, neoprindu-se până la biserica sfântului. Ajungând acolo, calul a început să necheze foarte tare, făcând pe mulți oameni să iasă din biserică pentru a vedea ce se întâmpla.

Văzând că animalul este din ce în ce mai agitat și că nu primea niciun ajutor de la nimeni, bărbatul a mărturisit fără să se rușineze, înaintea tuturor, păcatul său iar calul s-a liniștit imediat. După aceasta, călărețul a intrat în biserică și căzând la pământ s-a rugat la Sfântul Mina să nu fie pedepsit și mai mult.

Racla cu o părticică din moaștele Sfântului Mina
Racla cu o părticică din moaștele Sfântului Mina

O altă minune îi arată pe un șchiop și o femeie mută care stăteau în biserica sfântului împreună cu alți bolnavi, spre a se vindeca. Într-o noapte, adormind toți, Sfântul Mina s-a arătat și i-a zis șchiopului: „Du-te acum, când este liniște și apucă-te de haina femeii mute și te vei vindeca!”. Făcând numaidecât cele spuse, femeia s-a tulburat și a  țipat, dezlegându-i-se limba. Acesta, rușinat de ceea ce făcuse, s-a ridicat imediat și a început să fugă. Înțelegând amândoi minunea care se săvârșise, au slăvit pe Dumnezeu.

Sfântul Mina, ocrotitorul celor nedreptățiți, ajutătorul celor păgubiți

În prezent, creștinii care doresc să îl cinstească sau să se roage la moaștele Sfântului Mina, o pot face la Biserica Sfântul Mina-Vergu din București. Aici se regăsesc Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mina și părți din moaștele sale. Icoana a ajuns în această biserică în anul 1847 de la Biserica Stelea, care arsese integral. Nu și icoana, care a rămas neatinsă de foc și astăzi stă așezată la loc de cinste, în partea dreapta a catapetesmei.

Există o mulțime de mărturii și mai recente ale celor care au primit vindecare sau alinare după ce s-au rugat la Sfântul Mina. Iată câteva în rândurile de mai jos, citate de aceeași sursă.

O femeie a povestit un episod trist din viața sa, atunci când mama sa a suferit un accident vascular cerebral și a fost transferată de urgeță la spital. Aceasta a mers acasă și s-a rugat, citind cu ochii în lacrimi Acatistul său. A doua zi, când a revenit la spital la mama sa, deși știa că este în comă, aceasta a reușit să își ridice capul și să îi spună: „Tu iarăși ai venit la mine?”.

„Atunci mi s-au înmuiat picioarele și, sprijinindu-mă de tocul ușii, am înțeles că Sfântul Mina a avut grijă de ea. Acest lucru s-a întâmplat fix de ziua mea. Acum mama este bine, iar eu, împreună cu fiicele mele continuăm să ne rugăm și să-i mulțumim Sfântului.”, a povestit femeia.

„Nepoțelul meu a pierdut cruciulița de la gât în Bulgaria, la mare. Atunci ne-am rugat toată perioada aceea și am tot căutat prin nisip, dar nimic. În schimb, când ne-am întors acasă, cruciulița era pe perna lui așezată frumos … îl aștepta”. (Gabriela Plăcintă)

„Și noi am pățit la fel cu verigheta soțului. Tot Sfântul Mina ne-a adus-o de unde era pierdută. Am găsit-o după o perioadă, într-un loc unde căutasem de zeci de ori”. (Mariana Călărașu)

Minunile Sfântului Mina. „M-am rugat Sfântului Mina să mă ajute într-o situație la serviciu în care eram neîndreptățită. Vă spun cu toată inima că, deși contextul conducea către un rezultat nefavorabil mie, printr-o minune totul s-a liniștit. Sfântul Mina să ne ocrotească pe noi, pe toți!” (Elisabeta Neagu)

„Am avut acum mulți ani un accident de mașină și rugându-mă în Biserica Sfântului Mina, lucrurile s-au rezolvat și au revenit pe un făgaș normal”. (Ion Preda)

Minunile Sfântului Mina.„Sfântul Mina ne-a ajutat să ne plătim casa și să scăpăm de datoria la bancă. Atunci când eram elev, după ce învățam, citeam Acatistul Sfântului și astfel reușeam să obțin note bune la teste.” (Pedro)