Mumia în care s-au găsit rămășițe umane. Descoperirea incredibilă făcută de oamenii de știință

Statuile budiste impresionează prin mărimea și măiestria cu care au fost lucrate încă din cele mai vechi timpuri. Însă, un lucru mai puțin cunoscut despre acestea, mai ales în privința celor antice, este faptul că ele pot conține rămășite omenești. Iată mumia în care s-au găsit rămășițe umane.

Mumia în care s-au găsit rămășițe umane

Centrul Medical Meander din orașul olandez Amersfoort are o vastă experiență în tratarea persoanelor în vârstă, dar niciunul la fel de bătrân ca pacientul de 1.000 de ani care a intrat pe ușile sale pentru teste și verificări.

Cercetătorii au adus o statuie a lui Buddha veche de mileniu, în speranța că tehnologia medicală modernă ar putea face lumină în cazul mister antic. Căci ascuns în interiorul figurii pictate în aur era un secret: mumia unui călugăr budist în poziție de lotus. Se crede că corpul era al maestrului budist Liuquan, membru al Școlii de Meditație Chineze, care a murit în jurul anului 1100 d.Hr.

Știri din lume

Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Ce descoperire au făcut oamenii de știință

Pentru a afla mai multe despre aceasta, mumia a fost supusă unei examinări CT, sub supravegherea expertului în artă și cultură budistă Erik Bruijn, și au fost prelevat material osos pentru testarea ADN-ului. În urma acestor teste, s-a decoperit că organele călugărului fuseseră îndepărtate și înlocuite cu resturi de hârtie tipărite cu caractere chinezești antice și un alt material putrezit care nu au reușit încă să fie identificat. Și modul în care organele au fost preluate de la mumie rămâne un mister.

Această descoperire a pus la îndoială teoriile potrivit cărora Liuquan s-ar fi „auto-mumificat”, practică extrem de cunoscută în Japonia până când a fost interzisă în 1879, fiind considerată o formă de sinucidere asistată.

Cum se pregăteau aceștia de auto-mumificare

De-a lungul mai multor secole, în regiunile în care se practica budismul, se auzeau adesea sunete înfiorătoare de clopoței. Aceștia erau sunați de călugării îngropați de vii, de bunăvoie. Ei nu vedeau acest proces ca o formă de sinucidere, ci o cale către nirvana, starea mistică de fericire, în care sufletului individual se contopește cu esența divină.

Înainte de a fi băgați în morminte, în poziție de lotus, pentru a se transforma în mumii, călugării treceau printr-o perioadă lungă și intensă de pregătire. La început, fiecare călugăr urma o dietă alimentară foarte strictă pentru a își pregăti trupul.

Prima parte a ritualului alimentar dura o mie de zile, urmată de încă un ciclu de o mie de zile. Dieta strictă prevedea doar consumul de apă, fructe, nuci și semințe culese din păduri și munți. Mai apoi, călugării mâncau numai rădăcini și scoarță de pin, dar și un ceai special făcut din semințe toxice de Toxicodendron vernicifluum. Acesta avea rolul de a curăța organele interne de paraziți, pentru a preveni dezintegrarea trupului celui care dorea să devină o mumie.

Cum se afla când un călugăr murea

Întregul proces premergător se făcea pentru a deshidrata corpul, în așa fel încât să fie ferit de bacterii și viermi, care l-ar putea distruge în timpul descompunerii. După ce totul era finalizat, călugării se așezau singuri în mormintele lor, înghesuiți în poziție de lotus. În morminte, aceștia luau cu ei tuburi care le permiteau să respire și câte un clopoțel din care sunau în fiecare zi, pentru a anunța templul că încă nu au murit.

Când un clopoțel înceta să mai sune, se presupunea că a murit un călugăr. I se deschidea mormântul, se înlătura tubul pentru aer, după care mormântul era închis din nou, pentru alte o mie de zile. După trecerea timpului, momintele erau redeschise, aceștia fiind verificați pentru semne de descompunere.