Home » Când, unde, cum » Perseide 2021. Când are loc și cum poate fi observată spectaculoasa ploaie de meteoriți

Perseide 2021. Când are loc și cum poate fi observată spectaculoasa ploaie de meteoriți

Manolică Anca / 14.07.2021, 16:14
Perseide 2021. Când are loc și cum poate fi observată spectaculoasa ploaie de meteoriți

Fenomele astrologice spectaculoase, care poti fi vizibile și din România, continuă în această vară. Următorul pe listă este Perseide 2021, cel mai spectaculos curent de meteori din an. Iată când are loc și cum poate fi observat spectaculosul fenomen.

Perseide 2021

Perseidele sunt o ploaie de meteori, numele provenind din grecescul Perseides, un termen care face referire la fiii eroului mitologic Perseu. Ploaia de meteoriți a fost observat constant pe o perioadă de mai bine de 2.000 de ani, primele informații privind acest fenomen fiind din Estul Îndepărtat.

Catolicii spun despre Perseide că sunt Lacrimile Sfântului Laurențiu, asta și pentru că el se sărbătorește pe 10 august, dată la care apare ploaia de meteoriți. Fluxul de corpuri Perseide se întinde de-a lungul orbitei cometei Swift-Tuttle, care are un nucleu cu diametrul de 10 kilometri.

Meteorii care se văd în timpul fenomenului sunt particule eliberate în mometul trecerilor cometei la peiheliu. Perseide pot fi vizibile de la mijlocul lunii iulie, în fiecare an, apogeul fiind între 9 și 14 august, în funcție de localizarea fluxului. La această dată, rata meteoriților poate atinge chiar și 60 pe oră și pot fi urmăriți pe tot cuprinsul cerului.

Apogeul fenomenului Perseide 2021 va fi între 9 și 14 august
Apogeul fenomenului Perseide 2021 va fi între 9 și 14 august

Când are loc și unde poți vedea cel mai bine ploaia de meteoriți

Ploaia de stele căzătoare Perseide 2021 se poate vedea și în acest an începând cu luna iulie. Fenomenul va avea loc între 17 iulie și 24 august 2021, putând fi văzut din întreaga lume. Însă, această ploaie de meteoriți este cel mai bine văzută din emisfera nordică, înainte de răsăritul soarelui.

Punctul de apogeu pentru Perseide va fi atins în noaptea de 12 spre 13 august 2021, atunci când numărul de meteori ar putea ajunge la 160-200 de bucăți pe oră. În respectiva noapte, Luna va fi doar 13% plină, lucru care va ajuta meteorii să se vadă mai bine. De asemenea, un cer senin va face ca meteorii să sclipească pe cer, când Pământul se va ciocni de resturile de particule lăsate în urmă de cometa Swift-Tuttle.

Cum să te pregătești pentru Perseide 2021

Fluxurile de meteoriți sunt cel mai vizibile noaptea. Astfel, asigură-te că te afli într-un loc întins și întunecat, de preferat departe de oraș, unde sunt multe lumini. De preferat este să mergi în zonele rural, pe o suprafață întinsă, unde cerul este senin și în jur este beznă, pentru ca meteorii să poată fi observați perfect.

Cel mai bine este să îți alegi din timp locul în care să mergi să vezi acest fenomen. Poți alege și o pădure sigură, unde totul în jur este întunecat, iar copacii nu sunt prea înalți, astfel încât să poți vedea cerul. Poți lua cu tine un sac de dormit, o pătură sau un șezlong și, timp de o oră, te vei putea bucura din plin de spectacolul de pe cer. Mai mult, nu vei avea nevoie de niciun instrument cu ajutorul căruia să vezi meteoriții, pentru că ei sunt observabili cu ochiul liber.

Următorul fenomen este ploaia de meteoriți Orionid. Orionidele, foarte strălucitoare și rapide, sunt considerate a fi printre cele mai frumoase ploi de meteoriți, potrivit NASA. Fenomenul va putea fi vizibil atât din emisfera nordică, cât și din cea sudică după miezul nopții. Punctul culminant al orionidelor va fi între 20 și 21 octombrie.