Home » Când, unde, cum » Program Metrorex și STB de Crăciun 2021 și Revelion 2022. Orarul de funcționare al mijloacelor de transport în comun, în București

Program Metrorex și STB de Crăciun 2021 și Revelion 2022. Orarul de funcționare al mijloacelor de transport în comun, în București

Nistor Alexandru / 23.12.2021, 11:53
Program Metrorex și STB de Crăciun 2021 și Revelion 2022. Orarul de funcționare al mijloacelor de transport în comun, în București

Mulți dintre locuitorii Capitalei circulă zilnic cu mijloacele de transport în comun, iar majoritatea se întreabă care este programul Metrorex și STB de Crăciun și Revelion. Dacă și tu te afli printre aceștia, în următoarele rânduri vei afla orarul de funcționare a mijloacelor de transport în comun din București.

Program Metrorex de Crăciun și Revelion

Potrivit reprezentanților Metrorex, în perioada Sărbătorilor de Iarnă, metroul din Capitală va circula după un orar special. Se pare că vor exista intervale diferite între garnituri și vor fi introduse trenuri suplimentare între sărbători.

Astfel că, pe 25 și 26 decembrie și în zilele de 1 și 2 ianuarie, metroul va circula în conformitate cu graficele orare pentru zilele de weekend și sărbători legale. Concret, pe toate cele cinci magistrale, trenurile de metrou vor circula la un interval de 10 minute.

După cum spuneam, între Crăciun și Revelion (27 – 31 decembrie 2021) vor fi introduse trenuri suplimentare, pentru preluarea unui flux crescut de călători, după cum anunță Metrorex. În ceea privește circulația metroului în noaptea de Revelion, trenurile vor circula la un interval de aproximativ 10 minute pe toate magistralele, în intervalul orar 23:00 – 01:00. Între orele 01:00 și 05:00, circulația trenurilor se va desfășura la un interval de aproximativ 20 de minute.

Așadar, nu trebuie să îți faci griji că nu vei avea cu ce ajunge acasă după petrecerea de Revelion, pentru că trenurile de metrou vor circula până spre dimineață.

Program STB de Crăciun și Revelion. Cum vor circula autobuzele, tramvaiele și troleele în Capitală

Deocamdată, STB nu a anunțat modificări în programul de sărbători, iar mijloacele de transport în comun de suprafață vor circula atât în ajunul Crăciunului, cât și în zilele de 25 și 26 decembrie, în intervalele orare stabilite.

În acest an, zilele de 25 și 26 decembrie pică sâmbătă și respectiv duminică, așadar circulația autobuzelor, tramvaielor și troleelor STB se va desfășura după orarul aplicat în zilele de weekend. De asemenea, în a treia zi de Crăciun, mijloacele de transport în comun ale STB vor circula după programul obișnuit. Adică, pentru liniile de zi, circulația va începe la ora 04:00 (ora plecării de la capătul de linie) și se va încheia la ora 23:00 (ora sosirii la capătul de linie), potrivit b1tv.ro.

Cum vor circula mijloacele de transport STB de Crăciun și Revelion
Cum vor circula mijloacele de transport STB de Crăciun și Revelion

STB va înființa o nouă linie de autobuz pentru locuitorii din Măgurele

Pentru a îmbunătăți serviciul de transport public oferit locuitorilor din Măgurele, începând le luni, 27 decembrie, STB va înființa linia 487. Așadar, potrivit unui comunicat al companiei, autobuzele de pe această linie vor circula între terminalele „ELI-NP Măgurele” și „Bd. Vasile Milea”, pe traseul următor:

  • pe sensul de mers spre terminalul „Bd. Vasile Milea”: terminal „ELI-NP Măgurele”, Str. Reactorului, Str. Atomiștilor, cu întoarcere în rondul de la intersecția Str. Atomiștilor/Str. Aluniș, apoi pe Str. Atomiștilor, Șos. București-Măgurele, Str. Antiaeriană, Drumul Sării, Str. Nicolae Găină, Drumul Taberei, Bd. Vasile Milea, Bd. Timișoara;
  • pe sensul de mers spre terminalul „ELI-NP Măgurele”: terminal „Bd. Vasile Milea”, Bd. Timișoara, Drumul Sării, Str. Antiaeriană, Șos. București-Măgurele, Str. Atomiștilor, cu întoarcere în rondul de la intersecția Str. Atomiștilor/Str. Aluniș, apoi pe Str. Atomiștilor, Str. Reactorului.

Tot începând de luni, linia 781 („Gara Basarab” – „ELI-NP Măgurele”) va fi desființată.