Home » Când, unde, cum » Rețetă mucenici fierți. Cum îi faci absolut delicioși. Secretele de aur ale gospodinelor

Rețetă mucenici fierți. Cum îi faci absolut delicioși. Secretele de aur ale gospodinelor

Ileana Mladinoiu / 29.01.2022, 13:20
Rețetă mucenici fierți. Cum îi faci absolut delicioși. Secretele de aur ale gospodinelor

De mucenici este imposibil să nu fi auzit, cei mai mulți atunci când se gândesc la ei ca produse culinare. Sunt un fel de colăcei împletiți în formă de 8 care sunt preparați din aluat copt sau fiert, cu nuci, zahăr ori miere. Aceștia se mănâncă în ziua de 9 martie.

Cum să pregătești cea mai bună rețetă de mucenici

Termenul de mucenic mai are și alte sensuri, așa cum ne explică orice dicționar. Înseamnă martir creștin din primele secole după Hristos, o persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. Este totodată sărbătoare creștină pentru pomenirea celor  patruzeci de martiri, prăznuită la 9 martie. Mucenicii au trăit în vremea împăratului roman Licinius (308-324), care a fost prigonitorul creștinilor. Iar Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini ai Legiunii a XII-a Fulminata din Armenia. De origine, nu erau numai romani, ci și greci, amestecați cu armeni.

De ce sunt prăznuiți cei 40 de mucenici

Este bine să explicăm acest lucru, ca să putem înțelege și obiceiul de a face muceniți fierți, nu numai copți.
Se spune că guvernatorul Armeniei, Agricolae, nu s-a putut împăca niciodată cu credința soldaților și i-a silit să se închine idolilor. Pentru că au refuzat, aceștia au fost întemnițați vreme de opt zile și bătuți cu pietre.

Cu ajutorul semnelor divine, soldații s-au întărit și mai mult în dreapta credință. Atunci,   guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare, în lacul Sevastiei. A venit miezul noptii, iar unul dintre cei 40 de mucenici a reușit să iasă din apă din cauza gerului. Apoi a alergat spre baia caldă pregătită de oamenii ce slujeau idolii, dar a murit. Ceilalți mucenici rămași sa îndure gerul năpraznic au apelat la rugăciuni, astfel încât apa lacului s-a încălzit, iar gheața s-a topit. 40 de cununi strălucitoare au coborât în acel moment asupra mucenicilor.

Câți mucenici au existat- 40 sau 44?

Tradiția geto-dacică consemnează 44 de mucenici, ca fiind și zilele dintre 9 martie si 23 aprilie, adoptată și azi în unele zone. Însuși folcloristul Simion Florea Marian a tipărit o legendă din Fratautul Vechi (Moldova), în care se pomenește de ziua celor 44 de Sfinți. Dacă acceptăm afirmația tradiției creștine, mucenicii au fost 40.

De aceea, gospodinele din toate zonele țării fac în cinstea Sfinților Mucenici, 40 de colaci ce se numesc sfințișori, mucenici sau bradoși (Oltenia). În Moldova, au forma cifrei 8 și sunt copți din aluat de cozonac, după care sunt unși cu miere și nucă.
Mucenicii mai mici și fierți în apă cu zahăr, scorțișoară și nucă, semnificând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici se prepară în Muntenia și Dobrogea. După ce sunt duși la biserică spre a fi binecuvântați, sunt mâncați în familie.

rețetă mucenici
Sfintii 40 de Mucenici erau soldati crestini ai Legiunii a XII-a Fulminata din Armenia

Rețetă mucenici fierți. Cum îi faci absolut delicioși. Secretele de aur ale gospodinelor

Laura Adamache ne împărtășește rețeta mucenicilor fierți muntenești.

Ingrediente pentru 250-260 de mucenici:

  • 300 de g de făină;
  • 150-160 ml de apă foarte caldă;
  • 1 vârf cuțit de sare;
  • 4-5 l de apă;
  • coaja de la 2 portocale mari;
  • coaja de la 1 lămâie mare;
  • circa 10-12 linguri de zahăr;
  • 5-6 linguri pline cu nucă măcinată;
  • scorțișoară;
  • esență de rom;
  • un vârf cuțit sare pentru fiert mucenicii

Pași pentru prepararea mucenicilor fierți

Aluatul de mucenici fierți

Puneți făina într-un vas, adăugați un vârf de cuțit de sare. La mijloc, adăugați apa fierbinte. Frământați până când aluatul devine elastic și se răcește complet. În caz de mai este nevoie de faină, mai adăugați maximum 1-2 linguri. Mutați aluatul pe planul de lucru pudrat cu făină. Împărțiți-l în porții mici, iar din fiecare porție formați șnururi lungi, subțiri. Apoi, formați mici cerculețe pe care le răsuciți, ca să vă iasă forma clasică de 8 a mucenicului. Puneți mucenicii pe o bucată de hârtie de copt, unul lângă celălalt. Aveți grijă să nu se lipească între ei. Lăsați-i să se usuce până a doua zi, la temperatura camerei.

Fierberea mucenicilor

Într-o oală încăpătoare, puneți apa la fiert, adaugând zahărul, coaja rasă de lămâie și de portocală. Nu uitați de un vârf de cuțit de sare. Când apa începe să fiarbă, adăugăți mucenicii și fierbeți-i pe foc mic. După ce se vor ridica la suprafață, îi mai lăsați pe foc pentru încă 1-2 minute. Stingeți focul. Urmează esența de rom, scorțișoara și nuca măcinată, amestecate bine. Atunci când îi mâncați, mai puteți adăuga în farfurie câteva linguri de nucă măcinată și scorțișoară, după gustul fiecăruia. De precizat că mucenicii fierți sunt delicioși atât calzi, cât reci.