Home » Când, unde, cum » Românul pe care Elena Ceaușescu îl voia mort cu orice preț. „L-aş putea omorî ca pe un vierme, să pară un accident sau aşa ceva”

Românul pe care Elena Ceaușescu îl voia mort cu orice preț. „L-aş putea omorî ca pe un vierme, să pară un accident sau aşa ceva”

Manolică Anca / 29.09.2021, 11:04
Românul pe care Elena Ceaușescu îl voia mort cu orice preț. „L-aş putea omorî ca pe un vierme, să pară un accident sau aşa ceva”

Elena Ceaușescu a fost un personaj marcant al istoriei românești din perioada de dinainte de Revoluție. Era una dintre cele mai puternice femei din România, devenind cunoscută îndeosebi pentru răutatea sa nemărginită. Află, în rândurile de mai jos, cine a fost românul pe care Elena Ceaușescu îl voia mort cu orice preț.

Românul pe care Elena Ceaușescu îl voia mort

Soția fostului mare dictator, Nicolae Ceaușescu, devenise una dintre cele mai puternice femei ale României. Ea era cunoscută mai ales pentru faptul că avea o răutate și o autoritate foarte puternică în relațiile cu subordonații cuplului prezidențial, dar și asupra soțului și a familiei, aspect care o ajuta să mânuiască lucrurile după bunul plac.

Iar când Tovarășei îi purta pică cuiva, acel cineva nu îi mai intra niciodată la inimă. Acesta a fost și cazul unui bărbat, devenit cunoscut ca fiind românul pe care Elena Ceaușescu îl voia mort. Jurnalist de meserie, el a avut curajul să înceapă o legătură amoroasă cu Zoia, fiica soților Ceaușescu.

„L-aş putea omorî ca pe un vierme”

Din momentul în care Zoia Ceaușescu a împlinit 18 ani, au început problemele și pentru Elena Ceaușescu. Aceasta a fost o mamă foarte severă cu copiii săi, mai ales cu Zoia, și, cu toate că se spune că mamele devin puțin mai atente cu fiicele lor atunci când acestea ajung la vârsta adolescenței, soția fostului dictator depășise cu mult limita.

Fata cuplului dictatorial se îndrăgostise de Mihai Matei, un jurnalist al acelor vremuri. Însă, niciun băiat cu care vorbea Zoia nu era suficient de bun pentru aceasta, și nu pentru că ar fi avut el ceva, ci pentru că nu era ales de Elena Ceaușescu. Așadar, nemulțumită că cei doi aveau o relație, aceasta i-a pus sub urmărire și primea zilnic de la securiști înregistrările telefonice cu tot ceea ce vorbeau tinerii.

Zoia, singura fiică a soților Ceaușescu
Zoia, singura fiică a soților Ceaușescu

Dar se pare că acest lucru nu a fost suficient pentru Tovarășă. Și a vrut mai mult! Îl vedea ca inamicul numărul unu al țării și îi pusese gând rău. Ion Mihai Pacepa, fostul adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (DIE) a României comuniste şi consilierul personal al fostului dictator, a scris în lucrarea „Orizonturi Roşii” că Elena îl voia mort pe Mihai Matei.

„Ura Elenei creştea tot mai mult, hrănită de pasajele din intercepţiile telefonice, transcripţiile microfoanelor şi filmele facute în secret cu privire la întâlnirile lui sexuale cu Zoia. Acum, Elena se enerva numai la auzul numelui de Mihai: „Pur şi simplu nu mai vreau să mai aud de ticălosul ăsta nici măcar o zi în plus.

L-aş putea omorî ca pe un vierme. Un accident de maşină sau cam aşa ceva. Dar fiică-mea cu minte de găina ar putea face din asta o mare dramă. Vreau să fie trimis peste hotare şi lasat acolo până putrezeşte. M-am săturat să tot am coşmaruri noapte de noapte din cauza lui””, ar fi spus Elena Ceauşescu, despre românul pe care îl voia mort.

Mihai Matei a murit în condiții suspecte

Se spune că însuși Pacepa a fost cel care s-a ocupat să îl trimită pe jurnalist departe de Zoia. La Agerpres sosise o invitație pentru ca un ziarist să participe la o sărbătoare importantă a Marocului, iar Matei a fost cel trimis. Ulterior, acesta a ajuns în Conakry, capitala Guineii.

Revenit după câțiva ani în țară, bolnav fiind de stenoză mitrală, securiștii s-au ocupat îndeaproape ca acesta să nu poată relua legătura cu Zoia. Mihai Matei a murit în condiţii suspecte, echipajul de salvare ajungând la el după aproape o jumătate de zi.