Home » Din București » Viața neștiută a Zoiei Ceaușescu. Ce putea să-i facă propria mamă

Viața neștiută a Zoiei Ceaușescu. Ce putea să-i facă propria mamă

Manolică Anca / 26.04.2021, 09:43
Viața neștiută a Zoiei Ceaușescu. Ce putea să-i facă propria mamă

Elena Ceaușescu a fost o mamă foarte severă cu copiii săi, mai ales cu fiica ei, Zoia. Se spune că toate mamele devin puțin mai atente cu fiicele lor atunci când acestea ajung la vârsta adolescenței, dar soția fostului dictator depășise cu mult limita. Iată viața neștiută a Zoiei Ceaușescu și ce obișnuia să-i facă propria mamă.

Viața neștiută a Zoiei Ceaușescu

Zoia, singura fiică a soților Ceaușescu s-a născut la 1 martie 1949. Aceasta a mai avut doi frați, Valentin și Nicu Ceaușescu. A urmat cursurile Liceului nr. 24, astăzi Liceul Teoretic „Jean Monnet”, pe care l-a absolvit în anul 1966. Ulterior, a urmat cursurile Facultatății de Matematică.

Însă, aceasta avea și preocupări intelectuale, fiind bibliofilă și colecționară de opere de artă, părinții ei, Nicolae și Elena Ceaușescu nefiind foarte de acord cu viața extrem de socială a fiicei lor. Din acest motiv, cuplul a ordonat în repetate rânduri Securității să o urmărească pe Zoia, ei fiind îngrijorați de anturajul fiicei lor.

Ajunsese să își urască propria fiică

Condițiile în care aceasta a primit titlul de doctor în matematică nu sunt foarte clare. A devenit apoi asistent universitar la Facultatea de Matematică, și cercetător la Institutul de Matematică. Începând din anul 1975, după desființarea institutului, Zoia a fost numită director al Institutului pentru Creație Ştiințifică și Tehnică (INCREST), ocupând această funcție până în anul 1989.

Familia Ceaușescu
Familia Ceaușescu

Zoia Ceaușescu nu a deținut funcții politice în timpul regimului comunist. Ea a publicat varii lucrări în diferite publicații de specialitate, între 1976 și 1988, printre care American Mathematical Society și The Michigan Mathematical Journal. Prin urmare, era total diferită de mama ei, care nu avea cultură generală și nu merita niciunul dintre aceste titluri savante. Poate că de aceea a și ajuns să-și urască propria fiică.

I-a pus gând rău unui iubit

Este de la sine înțeles că Elena a vrut să îi impună fiicei sale până și viitorul soț. Și cum Zoia dorea să-și aleagă singură bărbatul lângă avea să își petreacă toată viața, s-a pornit un mare război între ea și mama sa. Niciun băiat cu care vorbea Zoia nu era suficient de bun pentru aceasta, și nu pentru că ar fi avut el ceva, ci pentru că nu era ales de soția fostului dictator.

Problemele cele mai mari au fost cu jurnalistul Mihai Matei, cu care Zoia a avut o relație normală. Însă, Elena îl vedea ca inamicul numărul unu al țării și îi pusese gând rău.

„Ura Elenei creştea tot mai mult, hrănită de pasajele din intercepţiile telefonice, transcripţiile microfoanelor şi filmele facute în secret cu privire la întâlnirile lui sexuale cu Zoia. Acum, Elena se enerva numai la auzul numelui de Mihai: „Pur şi simplu nu mai vreau să mai aud de ticălosul ăsta nici măcar o zi în plus. L-aş putea omorî ca pe un vierme. Un accident de maşină sau cam aşa ceva. Dar fiică-mea cu minte de găina ar putea face din asta o mare dramă. Vreau să fie trimis peste hotare şi lasat acolo până putrezeşte. M-am săturat să tot am coşmaruri noapte de noapte din cauza lui””, ar fi spus Elena Ceauşescu, scrie Ioan Mihai Pacepa în „Orizonturi roşii”, conform Adevărul.

Viața neștiută a Zoiei Ceaușescu
Viața neștiută a Zoiei Ceaușescu

Cea mai faimoasă și discutată relație a Zoiei Ceaușescu

Colonelul de Securitate Dumitru Burlan a amintește în cartea cartea „După 14 ani – Sosia lui Ceaușescu se destăinuie”, publicată în 2003, despre „plimbarea romantică și nevinovată” dintre Zoia și Petre Roman, viitor premier al României, în Parcul Herăstrău. Se pare că Elena Ceaușescu i-ar fi cerut lui Burlan să o ducă în parc pentru a-i vedea cu ochii săi pe cei doi.

De altfel, aceasta a fost și cea mai faimoasă și discutată relație a Zoiei. Aventura celor doi a fost confirmată de mai multe persoane, însă infirmată în repetate rânduri de Petre Roman, care spunea doar că a cunoscut-o în vara anului 1971, după ce primise o bursă în Franța.

Viața neștiută a Zoiei Ceaușescu. S-a retras complet după Revoluție

În timpul Revoluției din 1989, Zoia și frații săi au fost reținuți împreună, ea fiind acuzată de subminarea economiei naționale. Ulterior, aceștia au fost cercetați în stare de libertate.

Viața de după a acesteia a devenit una foarte retrasă, evitând complet presa. A revenit în atenția publicului cu câțiva ani, atunci când a cerut în instanță tablouri, cărți și bijuterii confiscate în 1989, dar și deshumarea părinților săi. Ea a murit pe data de 20 noiembrie 2006, din cauza unui cancer pulmonar în stadiu avansat.