Home » Cum să faci orice » Usturoiul Benone, leguma care îi poartă numele celebrului artist român. Unde se cultivă și ce spune Benone Sinulescu

Usturoiul Benone, leguma care îi poartă numele celebrului artist român. Unde se cultivă și ce spune Benone Sinulescu

Violeta Badea / 14.05.2021, 15:22
Usturoiul Benone, leguma care îi poartă numele celebrului artist român. Unde se cultivă și ce spune Benone Sinulescu

Usturoiul Benone, leguma care îi poartă numele celebrului artist român. Un fermier din Buzău vrea să dea marea lovitură cu usturoiul românesc! Acesta cultivă un nou soi, care a fost botezat Benone, după numele celebrului cântăreț de muzică populară, Benone Sinulescu. În acest material veți afla unde se cultivă și ce spune artistul despre această idee inedită.

Usturoiul Benone, leguma care îi poartă numele celebrului artist român

Unde se cultiva usturoiul
Unde se cultiva usturoiul

Fermierul buzoian, Valentin Jecu, a venit cu o idee neobișnuită! Acesta s-a gândit să cultive un nou soi de usturoi, care va purta numele îndrăgitului cântăreț de muzică populară, Benone Sinulescu. Spre deosebire de alte tipuri, acest usturoi este puțin mai dulceag, mai aromat, dar și mai iute decât cel clasic pe care-l găsim pe piață în prezent, conform specialiștilor Stațiunii de Cercetare Legumicolă Buzău.

Pentru a reuși să-și pună în aplicare planul, fermierul Valentin Jecu a apelat la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare în Legumicultură din Buzău ca să-i dezvolte un sortiment de usturoi rezistent și gustos. Ulterior, bărbatul s-a gândit să și boteze acest tip de usturoi și să-i pună numele Benone, iar pentru ca acest lucru să devină posibil a fost nevoie de acordul artistului Benone Sinulescu, născut chiar în județul Buzău.

Cercetătorii au reușit să preia soiurile locale, aflate într-o stare de degradare și să dezvolte altele noi. Dintre toate tipurile cultivate, usturoiul Benone a avut un real succes, a fost omologat și urmează să ajungă în comerț.

„În acest moment avem cultivată o suprafaţă de 15 hectare numai cu soiul Benone, dezvoltat împreună cu Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. În primul şi în primul rând, are acel gust unic, acel gust dulce-acrişor-iute, pe care nu-l mai are niciun alt soi de usturoi pe care îl găseşti pe piaţă. Calităţile vin şi din terenul zonei, care îi dă aceste calităţi unice”, a declarat Valentin Jecu, citat de adevărul.ro.

Unde se cultivă și ce spune Benone Sinulescu

Ce a spus artistul cand a primit aceasta propunere
Ce a spus artistul cand a primit aceasta propunere

Usturoiul Benone este cultivat pe terenurile din Râmnicelu, o localitate aflată la mică distanță de Râmnicu Sărat. Se spune căîn această regiune solul este ideal pentru culturile de usturoi, având numeroase beneficii pentru dezvoltarea acestei legume. Acest lucru a fost confirmat și de specialiștii care au analizat atent terenul.

„Trebuie să ştim că usturoiul are cerinţe speciale de sol şi de climă. Nu se obţin rezultate bune pe tot teritoriul ţării noastre ci numai în zone pretabile pentru usturoi, în luncile râurilor, în zone cu teren uşor nisipos, cu drenaj bun, aşa cum este în apropierea albiei râului Râmnicu Sărat”, a precizat cercetătorul Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură.

Usturoiul Benone urmează să fie comercializat în plase de rafie, în cantități mici, pentru a rezista multe luni în condiții minime de păstrare. Probabil vă întrebați ce a spus îndrăgitul cântăreț despre acest produs care îi poartă numele. Ei bine, Benone Sinulescu a declarat că este onorat de acest gest și s-a bucurat enorm când a primit această propunere.

„Mă aşteptam la aşa ceva de la prietenul meu, domnul Costel Vânătoru, pentru că ştia că îmi place usturoiul. Consum mult usturoi, pentru că este foarte sănătos, şi abia aştept să-l gust pe acesta produs la Râmnicelu. După ce îl primesc, să staţi departe de mine!”, a spus îndrăgitul artist.