Home » Film & Seriale » Ce avere a ajuns să aibă Burak Ozcivit, după ce a jucat în unele dintre cele mai bune filme și seriale turcești

Ce avere a ajuns să aibă Burak Ozcivit, după ce a jucat în unele dintre cele mai bune filme și seriale turcești

Manolică Anca / 28.06.2021, 12:54

Burak Ozcivit este unul dintre marii actori ai Turciei, care a atras atenția telespectatorilor din întreaga lume, în special după lansarea serialului fenomen „Suleyman Magnificul”. Iată ce avere a ajuns să aibă Burak Ozcivit, după ce a jucat în numeroase filme și seriale turcești.

Cine este Burak Ozcivit

Celebrul actor a furat inimile a milioane de femei din întreaga lume prin talentul său actoricesc, dar și prin aspectul său fizic de invidiat. Burak Ozcivit s-a născut pe 24 decembrie 1984, în sud-estul orașului Mersin, Turcia, urmând studiile liceale la Kazim Ismen, Istanbul, și pe cele universitare la Universitatea din Marmara (Istanbul), secția de Arte Frumoase.

Și-a descoperit pasiunea pentru modeling încă din timpul studenției, iar la vremea la care absolvea facultatea era deja un model celebru. În timp, el a colaborat cu unele dintre cele mai cunoscute mărci europene și și-a construit o notorietate în lumea modelingului. În anul 2003, actorul a fost ales Top Modelul Turciei și a început să lucreze cu agenții de modeling. Doi ani mai târziu, Burak Ozcivit era ales al doilea cel mai bun model din lume.

Cariera în actorie a lui Burak a debutat cu rolurile din Çalıkușu (2013) și Kara Sevda (2015), producții turcești de succes. Ulterior a jucat în serialele Zoraki Koca, İhanet și Baba Ocağı, a apărut în filmul Musallat și în serialul de televiziune Küçük Sırlar, adaptarea turcească a Gossip Girl și în multe altele.

Burak Ozcivit
Burak Ozcivit

Ce avere a ajuns să aibă Burak Ozcivit

Cu peste 18 milioane de urmăritori numai pe Instagram, Burak Ozcivit a devenit unul dintre cei mai de succes actori turci, atât în ​​interiorul țării, cât și în întreaga lume. Deși a apărut în multe producții, actorul le datorează o mare parte din popularitate lui Kemal, personajul pe care l-a interpretat în hitul telenovelei Amor eterno (Dragoste infinită), și lui Malkoçoğlu Balı Bey, din Muhteșem Yüzyıl (Suleyman Magnificul). Acestea sunt două dintre cele mai bune roluri ale sale.

În toată cariera sa de până acum, Burak a adunat o avere considerabilă. La aceasta se adaugă și câștigurile care vin din reclamele pe care acesta le face. În anul 2017, actorul a câștigat 5 milioane de lire turcești (aproximativ 1.250 mii euro) pentru filmările publicitare ale Emaar Square Mall, deținut de șeicul din Dubai Rashid Al Maktoum.

În anul 2019, actorul a venit chiar și în România, pentru a participa la deschiderea unui magazin de haine, a cărui imagine este. De asemenea, în același an, la numai trei luni după ce fiul lui a venit pe lume, site-ul Milliyet le-a propus celor doi soți să pozeze alături de fiul lor, un portret de familie, pentru a-l folosi în reclamele unui complex de apartamente, care era la acea vreme în construcții. Reprezentații companiei le-au oferit nu mai puțin de două milioane de lire turcești.

Se poate declara un bărbat împlinit

Frumosul actor se poate declara un câștigător și pe plan personal. Deși îi place foarte mult să apară pe micile ecrane, Burak știe să-și prioritizeze timpul în așa fel încât să fie prezent în viața lui de familie. Actorul se declară profund îndrăgostit de frumoasa actriță Fahriye Evcen, cea alături de care a și jucat în adaptarea romanului Çalıkușu.

Burak Ozcivit, alături de soția lui Fahriye Evcen
Burak Ozcivit, alături de soția lui Fahriye Evcen

Cei doi s-au logodit pe 9 martie 2017 în Germania și s-au căsătorit la Istanbul pe 29 iunie 2017. Ca urmare a acestei frumoase iubiri, pe 13 aprilie 2019 s-a născut primul și singurul său fiu de până acum, Karan.