Home » Life & Style » Bob Saget: biografie, studii, carieră, 30 filme celebre în care a jucat. Celebrul actor s-a stins din viață la 65 de ani

Bob Saget: biografie, studii, carieră, 30 filme celebre în care a jucat. Celebrul actor s-a stins din viață la 65 de ani

Cojocaru Cristian / 10.01.2022, 15:09
Bob Saget: biografie, studii, carieră, 30 filme celebre în care a jucat. Celebrul actor s-a stins din viață la 65 de ani

Cunoscutul actor american, Bob Saget s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. Acesta a fost descoperit într-o cameră de hotel, ulterior fiind anunțată poliția locală. Află mai multe detalii despre viața, cariera, dar și în ce filme a apărut comediantul.

Bob Saget s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani

Poliția din Florida a fost chemată la hotelul Ritz-Carlton Orlando cu privire la un bărbat găsit inconștient într-o cameră de hotel. Acesta a fost identificat drept Robert Saget, iar oamenii legii l-au declarat decedat la fața locului, după cum a scris pe Twitter biroul șerifului comitatului Orange.

„Nu au fost găsite semne ale unui act criminal sau de consum de droguri”, a precizat el, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Bob Saget, în vârstă de 65 de ani a cunoscut faima în momentul în care l-a interpretat pe Danny Tanner, tatăl văduv a trei fiice, iar gemenele au fost intrepretate de către surorile Olsen, în titlul Full House. Acesta a fost difuzat în perioada 1987 – 1995, fiind apoi continuat pe Netflix între 2016 – 2020, fiind concentrat pe una dintre fete, DJ Tanner. Actorul scria pe Twitter chiar cu câteva ore înainte de moartea sa despre plăcerea pe care a avut-o în timpul interpretării unui spectacol la Jacksonville.

„Mi-a plăcut spectacolul din seara asta de la @PV_ConcertHall din Jacksonville. Un public entuziast. Mulţumesc din nou lui @RealTimWilkins pentru prima parte. Nu ştiam că am făcut un set de două ore în seara asta. Mă bucur că sunt din nou dependent de rahatul ăsta. Căutaţi pe BobSaget.com întâlnirile mele din 2022”, a scris Saget.

Robert Saget era căsătorit cu Kelly Rizzo și avea trei fiice. Canalul de televiziune Comedy Central a scris pe contul său de Twitter că „Bob Saget a fost un actor de comedie pe care l-am iubit și care depășea limitele. Ne va fi dor de el”.

Bob Saget
Bob Saget a devenit faimos cu ajutorul filmului Full House

Viața și cariera actorului

Bob Saget, născut în data de 17 mai 1956 a fost un comediant, actor și gază de televiziune de origine americană. Dintre rolurile pe care le-a jucat puterm enumera personajul Danny Tanner în sitcomul Full House, apoi continuarea sa în Fuller House și vocea naratorului Ted Mosby în sitcomul „How i met your mother”. Din 1989 până în 1997, el a fost gazda inițială a filmului „America’s Funniest Home Videos”.

Saget era cunoscut și pentru stand-up comedy orientat spre adulți, și albumul său din 2014 „That’s What I’m Talkin’ About” care a fost nominalizat la premiul Grammy pentru cel mai bun album de comedie. Saget s-a născut în Philadelphia într-o familie de evrei. Tatăl său, Benjamin a fost director de supermarket, iar mama lui, Rosalyn „Dolly”  a fost administrator de spital. Saget a locuit în cartierul Encino din Los Angeles înainte de a se muta înapoi în Philadelphia și a absolvit Abington Senior High School în 1975. Inițial, Saget intenționa să devină medic, dar profesoara sa de engleză, Elaine Zimmerman, i-a văzut potențialul creativ și l-a îndemnat să caute o carieră în filme.

Saget a urmat școala de film a Universității Temple, unde a creat „Through Adam’s Eyes”, un film alb-negru despre un băiat care a primit o intervenție chirurgicală facială reconstructivă și a fost onorat cu un premiu de merit la Premiile Academiei Studenților. A absolvit cu o licență în arte în 1978. Saget intenționa să urmeze cursuri postuniversitare la Universitatea din California de Sud, dar a renunțat după doar câteva zile. Saget s-a descris la acea vreme într-un articol al lui Glenn Esterly din Saturday Evening Post din 1990:

„Eram un tânăr îngâmfat, supraponderal, de douăzeci și doi de ani. Apoi mi s-a scos un apendice cangrenos, aproape că am murit și am trecut peste a mai fi îngâmfat sau supraponderal.”

În ceea ce privește filmografia sa, aceasta numără foarte multe titluri, dintre care:

  • Benjamin  (2019);
  • The Zen Diaries of Garry Shandling (2018);
  • Michael Bolton’s Big, Sexy Valentine’s Day Special  (2017);
  • Fuller House (2016);
  • Killer Set (2016);
  • Tom Sawyer’s Funny Business (2016);
  • Super Fun Night (2013);
  • Surviving Suburbia (2009);
  • Casper’s Scare School (2006);
  • Farce of the Penguins (2006);
  • How I Met Your Mother (2005);
  • Madagascar (2005);
  • Huff (2004);
  • Listen Up! (2004);
  • New York Minute (2004);
  • Dumb and Dumberer: When Harry Met Lloyd (2003);
  • Raising Dad (2001);
  • Becoming Dick! (2000);
  • Law & Order: Special Victims Unit (1999);
  • Sorority (1999);
  • The Norm Show (1999);
  • Half Baked (1998);
  • Meet Wally Sparks (1997);
  • Father and Scout (1994);
  • For Goodness Sake (1993);
  • To grandmother’s house we go (1992);
  • America’s Funniest Home Videos (1989);
  • Quantum Leap (1989);
  • Critical Condition (1987);
  • Full House (1987).