Mămăliga este considerată unul dintre simbolurile naţionale ale românilor, un aliment aproape nelipsit de pe mesele noastre. Este gustoasă și are multe beneficii pentru sănătate. Iată câte calorii are mămăliga la 100 de g și care este părerea specialiștilor.
Mămăliga este un aliment de care nu ne putem despărți prea ușor și care a început să capete o popularitate tot mai mare și în rândul restaurantelor cu pretenții. Iar dr. Şerban Damian, de la Centrul de Nutriţie Superfit şi Mihaela Bilic, nutriţionist vin cu mai multe detalii despre beneficiile consumului acesteia și precizări cu privire la numărul de calorii pe care îl are, comparativ cu pâinea.
Astfel, aceștia spun că 100 de grame de mămăligă are 100 de calorii, în comparație cu aceeași cantitate de pâine care are dublu, adică 200. Mai mult, aceasta se consideră că aduce organismului carbohidrați complecși de bună calitate, responsabili pentru energie, sațietate și o digestie mai bună.
Dr. Șerban Damian atenționează, însă, că nu trebuie consumată în cantități mari, 100 de grame pe zi fiind suficient. Mai mult, este important ca mămăliga să nu fie fiartă până se afumă, deoarece vor apărea substanţe toxice precum acrilamida, iar toţi aminoacizii benefici vor dispărea. Trebuie să fie fiartă până când devine puțin lipicioasă și nu se desprinde de pe lingură.
În trecut, din cauza sărăciei și a lipsei de alimente, mămăliga era consumată în cantități foarte mari. Aceasta a dus la apariția pelagrei, o boală care duce la uscarea excesivă a pielii, asprirea ei, cu iritaţii şi crăpături dureroase. Aceste simptome au apărut din cauza lipsei unor vitamine esenţiale de origine animală.
Mămăliga este o sursă bună de betacaroten. Numeroase cercetări arată că betacarotenul din mălai se digeră mai ușor decât cel din morcov sau spanac. De asemenea, mămăliga ajută la dezvoltarea bacteriilor benefice din intestine, putând preveni afecţiuni grave precum cancerul de colon.
Mai mult, consumul de mămăligă, față de consumul de pâine, nu balonează. Acest efect apare atunci când fibrele din cerele nu sunt suficient descompuse în intestin, iar drojdia din compoziţia pâinii fermentează. Important de menționat este că balonarea nu apare numai din această cauză. Alături de durerile abdominale şi gazele intestinale, acestea pot reprezenta simptome ale bolii celiace, ale intoleranţei la gluten sau ale bolii Crohn.
„Foarte important de amintit este faptul că mămăliga nu conţine gluten (folosit frecvent ca aditiv în prepararea pâinii, pentru a ajuta la creşterea produselor de panificaţie, face aluatul pufos, elastic), deci poate fi consumată chiar şi de către persoanele care au intoleranţă la această proteină (ce se găseşte şi în bere, paste, pastă de dinţi, maioneză, mezeluri etc.), poate fi servită atât caldă cât şi rece, la micul dejun, la prânz, seara sau chiar între mese, ca gustări” spune nutriționistul, Mihaela Bilic.
Deși se spune că mămăliga vindecă diabetul, ne scapă de stres, previne artrita, specialiștii contrazic și spun că dacă ar fi așa, nu ar mai exista peste 350 de milioane de suferinzi de diabet, vreo 70% din populaţie stresată şi vreo patru milioane de români cu artroză. Așadar, mămăliga nu poate fi considerată o soluţia-magică în cazul acestor probleme de sănătate.
„E adevărat, mămăliga are un indice glicemic mai redus, însă asta nu o face un aliment-minune care să te scape de diabet. Doar atunci când este asociată cu alimente sănătoase, bogate în vitamine şi minerale, fibre, proteine şi alţi nutrienţi importanţi putem spune că are un oarecare efect benefic” spune Dr. Mihaela Bilic.
Aminoacizii din porumb pot reduce, într-o oarecare măsură, nivelul de zahăr din sânge, însă dacă stilul alimentar este unul haotic, cu multe pofte și alimente nesănătoare, efectul benefic este anulat.
Consumul de terciuri de porumb este un ajutor și în cazul sportivilor de performanţă. Fiziologul spaniol E.A. Rodriguez a iniţiat a realizat o cercetare în urma căreia a descoperit că anumite substanţe din mălai, mai exact acidul palmitic şi cel arahidonic, au rol important în dezvoltarea fibrei musculare. Dar, „asocierile alimentare corecte şi exerciţiile fizice joacă rolul cel mai important, nu consumul de mămăligă” adaugă Dr. Şerban Damian.
Informatii
Adresa : București, Str. Gramont 38
Email : redactiei@stiridinlume.ro
Publicitate NEXT LEVEL EVENTS
E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro
Telefon 0726 363 128