Home » Life & Style » Câte calorii au cartofii prăjiți în ulei și cum să îi pregătești sănătos

Câte calorii au cartofii prăjiți în ulei și cum să îi pregătești sănătos

Bucur Ioana / 08.12.2020, 15:47
Câte calorii au cartofii prăjiți în ulei și cum să îi pregătești sănătos

Fie că sunt așezați lângă o friptură, un hamburger sau singuri, într-un bol mare, acoperiți cu brânză rasă, cartofii prăjiți sunt plăcerea vinovată a multora. Însă orice deliciu vine și cu un preț, iar, în cazul mâncării, acesta se plătește în kilograme nedorite. Află câte calorii au cartofii prăjiți în ulei și învață cum să îi pregătești sănătos.

Câte calorii au cartofii prăjiți în ulei

Se prepară simplu și sunt extrem de gustoși, însă nu își găsesc locul în lista alimentelor sănătoase. Din nefericirerezultatele apar după doar câteva ore, pe cântar. Însă aceștia nu afectează doar greutatea, ci și buna funcționare a sistemului vascular. Dacă vă întrebați câte calorii au cartofii prăjiți în ulei, s-ar putea ca răsounsul să nu vă fie tocmai pe plac.

Așa cum am mai spus, cartofii prăjiți se prepară ușor, însă adevărata luptă, pentru gospodine, începe abi după – spălarea vaselor cufundate în ueli și prăjeală. De aceea, sursa cea mai la îndemână pentru a ne satisface poftele culinare rămân restaurantele în special cele de tip fast food. Acolo, cartofii prăjiți se vând în cantităţi mici, medii şi mari. Cantitatea este esențială pentru a afla câte calorii au cartofii prăjiți în ulei.  O porţie medie, de exemplu, cântăreşte aproximativ 117 grame şi conţine în jur de 380 de calorii, 171 dintre acestea provenind din grăsimea în care sunt preparaţi. În plus, aceeaşi cantitate de cartofi prăjiţi conţine 48 de grame de carbohidraţi şi 270 de miligrame de sodiu.

Cate calorii au cartofii prajiti
Cantitatea este esențială pentru a calcula aportul caloric al unei porții

Câte calorii au cartofii prăjiți făcuți acasă. Există vreo diferență?

Câte calorii au cartofii prăjiți în casă? Când sunt gătiți acasă, nu într-o bucătărie profesionistă, numărul de calorii al acestora este mai mic, o porție medie având în jur de 217.

Variante mai sănătoase. Cum mai pot fi gătiți cartofii?

Dacă nu vreți să renunțați la cartofi prăjiți, dar vreți să încercați o variantă mai sănîtoasă, trebuie să țineți cont de câteva sfaturi. În primul rând, chiar din piață sau din supermarket, trebuie cumpărați cartofi de calitate, obținuți prin metode ecologice. Este preferat să fie prăjiți în ulei de calitate superioară, preferabi de măsline, sarea se poate adăuga, dar nu în exces. Preparați-i într-o oală ce nu este căptușită în teflon, ci în ceramică, sticlă, oțel inoxidabil sau fontă.

Cate calorii au cartofii prajiti
Un alt truc pentru a prepara cartofii prăjiți într-un mod sănătos vine tocmai din Orient

Un alt truc pentru a prepara cartofii prăjiți într-un mod sănătos vine tocmai din Orient. Adăugați câteva prune umeboshi în uleiul de gătit. Acestea vor absorbi aciditatea alimentelor preparate prin prăjire. Prunele umeboshi – prune necoapte, înmuiate în apă sărată și învelite în frunze de shiso – sunt apreciate pentru proprietățile medicinale. Printre acestea se numără absorbția toxinelor din uleiul de gătit, fără a schimba însă gustul alimentelor preparate. Nu se mănâncă prunele umeboshi gătite în ulei, dar se pot mânca astfel de murături neprăjite pentru a echilibra digestia.

Un alt truc simplu implică un singur pas ce ar trebui adăugat procesului de preparare. Dacă vreți să reduceți cantitatea de ulei absorbită de cartofi, fierbeți-i în apă, timp de 10 minute. Când încep să se înmoaie, luați oala de pe foc, scurgeți apa apoi continuați cu prăjitul.