Home » Life & Style » Cel mai lung nume de localitate din lume. Unde se află și ce înseamnă de fapt numele

Cel mai lung nume de localitate din lume. Unde se află și ce înseamnă de fapt numele

Manolică Anca / 30.11.2020, 13:35
Cel mai lung nume de localitate din lume. Unde se află și ce înseamnă de fapt numele

Te-ai întrebat vreodată care este cel mai lung nume de localitate din lume? Ei bine, află că acesta este în Noua Zeelandă și are legătură cu folclorul şi mitologia maorilor. Iată care este semnificația acestuia.

Cel mai lung nume de localitate din lume conține 85 de litere!

Bine ai venit în Taumatawhakatangihangakoauauotamateapokaiwhenuakitanatahu! Asta stă scris pe indicatorul de la intrarea în această localitate cu cel mai lung nume din lume. Este denumirea neoficială, dar tradiţională şi istorică a numelui unui deal situat la 305 înălţime deasupra nivelului mării din districtul Southern Hawkee Baz din Insula de Nord, Noua Zeelandă.

Traducerea pentru cel mai lung nume de localitate din lume este: „Locul unde Tamatea, omul cu genunchi mari, care a urcat, a coborât ca mâncător de pământuri, a cântat din fluier pentru iubita lui”, şi are legătură cu folclorul şi mitologia maorilor.

Există mai multe versiuni de pronunție pentru acest nume. De exemplu, în Cartea Recordurilor a fost înregistrată forma din limba engleză, cuvântul având 92 de litere. Localnicii și turiștii folosesc o denumire prescurtată a numelui, Tamatea.

Bine ai venit în Taumatawhakatangihangakoauauotamateapokaiwhenuakitanatahu!
Bine ai venit în Taumatawhakatangihangakoauauotamateapokaiwhenuakitanatahu!

Ciudățenii și extreme de pe întreg mapamondul

Planeta Pământ este plină de astfel de lucruri, unele dintre acestea fiind mai puțin cunoscute. Iată câteva aspecte pe care ar trebui să le știi despre geografia și geologia Terrei.

  1. Lesotho, Vatican și San Marino sunt singurele state înconjurate complet de o altă țară. Lesotho este înconjurat complet de Africa de Sud, iar Vaticanul și San Marino de Italia;
  2. „Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwyll llantysiliogogogoch” este cel mai lung nume de sat din lume și al treilea ca nume geografic. El se găsește în Țara Galilo;
  3. Cel mai scurt nume al unei localități are doar o literă – „A”. Aceasta este situată atât în Suedia, cât și în Norvegia. În limbile scandinave „A” înseamnă „rău”;
  4. Cel mai mare oraș din lume ca suprafață este Hulunbuir, din Mongolia Interioară. Măsoară 263.953 de kilometri pătrați;
  5. Cea mai ridicată temperatură înregistrată pe Terra a fost de 58 de grade Celsius în El Azizia, Libia, iar cea mai scazută a fost de -57 de grade Celsius, în Antarctica. Locul în care se înregistrează cel mai des temperaturi ridicate pe tot parcursul anului este vestul Australiei, cu o medie anuală de 36 de grade Celsius;
  6. Deși Muntele Everest are cea mai mare altitudine de pe Terra, Muntele Chimborazo, care are 6.268 de metri și este situat în Ecuador, este cel mai apropiat de Lună;
  7. Dorsala Medio-Atlantica este cel mai lung lanț muntos din lume, dar se află sub Oceanul Atlantic, în cea mai mare parte. Islanda este singura parte din acest lanț care se afla deasupra nivelului mării. Anzii formează însă cel mai lung lanț muntos expus – aproximativ 7.000 de kilometri;
  8. Singurele nume geografice care sunt formate numai vocale sunt cel al orașului Aiea, din Hawaii, și al insulei Eiao, una din Insulele Marchize;
  9. Trei cutremure care au avut magnitudini de apoximativ 8 grade pe scara Richter, produse în 1811 și 1812, au făcut ca fluviul Mississippi să curgă în sens invers;
  10. Cea mai adâncă gaură săpată vreodată de oameni este Kola Superdeep Borehole, din Rusia, cu o adâncime de 12.261 de metri. A fost realizată pentru cercetări științifice și a dus la descoperiri neașteptate, una dintre ele fiind un depozit imens de hidrogen.