Home » Life & Style » Cele mai ciudate 5 polițe de asigurare din lume. Pe listă se află și una pentru răpiri extraterestre

Cele mai ciudate 5 polițe de asigurare din lume. Pe listă se află și una pentru răpiri extraterestre

Voicu Costin / 09.03.2022, 07:40
Cele mai ciudate 5 polițe de asigurare din lume. Pe listă se află și una pentru răpiri extraterestre

În decursul vieții, oamenii semnează diferite polițe de asigurare pentru a fi siguri că sunt despăgubiţi în cazul în care se produc accidente privind propria persoană sau bunurile deținute de ei. Cele mai întâlnite polițe de asigurare sunt cele semnate pentru asigurarea locuinței, bunurilor sau chiar a vieții. Dar sunt oameni în alte țări care au posibilitatea de a semna o poliță de asigurare în cazul răpirii de către extratereștrii. Care sunt cele mai ciudate tipuri de polițe de asigurare din lume?

Ce este asigurarea și cu ce ne ajută?

Asigurarea este un mijloc de protecție împotriva pierderilor financiare. Este o formă de gestionare a riscurilor utilizată în principal pentru a se asigura împotriva riscului unei pierderi. O entitate care oferă asigurare este cunoscută ca asigurator, societate de asigurare, transportator de asigurări.

O persoană sau entitate care cumpără asigurare este cunoscută ca asigurată sau ca titular de poliță de asigurare. Pierderea poate fi sau nu financiară, dar trebuie să fie redusă la termeni financiari și de obicei implică ceva în care asiguratul are un interes stabilit prin proprietate sau posesie.

Asiguratul primește un contract, numit poliță de asigurare, care detaliază condițiile, dar și condițiile în care asigurătorul va compensa asiguratul. Asigurările pot fi clasificate în mai multe categorii: de bunuri, de persoane și răspundere civilă.

Cele mai întâlnite tipuri de asigurări

  • Asigurările de bunuri.
  • Asigurările de persoane – au ca obiect persoana fizică în sine, ele încheindu-se pentru diminuarea consecințelor negative cauzate de calamități naturale, accidente sau boli.
  • Asigurările de răspundere civilă – asiguratorul își asumă obligația de a plăti despăgubirea pentru prejudiciul adus de asigurat unor terțe persoane.

Polița RCA privind asigurarea autoturismelor este obligatorie, pe când cea privind asigurarea vieții omenești sau a imobilului aflat în proprietate nu este obligatorie. Sunt persoane care încheie polițe mai puțin obișnuite. Unele dintre el sunt: pentru răpiri, pentru nașterea de gemeni sau pentru diferite părți ale corpului.

Cele mai ciudate polițe de asigurare din lume

Pare greu de crezut, dar polița pentru asigurarea în caz de răpiri extraterestre chiar există. Nu este disponibilă în România, pentru că tendința este să credem că toate răpirile extraterestre vor avea loc în America, la fel ca și în filmele Sci-FI, de aceea, americanii pot semna una dintre aceste polițe. Polița acoperă costurile medicale. Greu de crezut, dar 100.000 de astfel de polițe au fost încheiate până acum.

Există și polițele de asigurare pentru răpiri, dar terestre. Familiile care consideră că au dușmani reușesc să semneze astfel de polițe pe bani mulți. În caz că unul dintre membrii familiei sunt răpiți, despăgubitul va prima suma stipulată în contract.

Asigurarea în cazul nunții este iar încheiată de numeroase persoane. Cu siguranță, sunt persoane care au înțeles ce riscuri implică o căsnicie și au vrut să fie asigurați în acest caz. Imposibilitatea desfășurării evenimentului din cauza unor situații neprevăzute, probleme cu furnizorii sau dacă unul dintre miri s-a răzgândit la altar sunt motivele stipulate în contractul semnat de asiguratori și asigurați.

Dacă v-ați dorit să aveți un copil, dar s-a întâmplat ca mama să afle că este însărcinată cu gemeni sau tripleți, oamenii pot primi despăgubiri. Polița trebuie încheiată cât mai devreme, chiar înainte de prima ecografie și poate aduce un venit suplimentar în cazul în care există o astfel de situație.

Vedetele de la Hollywood și-au asigurat părți ale corpului pentru a fi siguri că vor câștiga o sumă de bani, în cazul în care o catastrofă se poate întâmpla. Spre exemplu, zâmbetul Juliei Roberts este asigurat pentru 30 de milioane de dolari, vocea Mariahei Carey are o asigurare de 46 de milioane de dolari, în timp ce pilotul de formula 1 Fernando Alonso și-a asigurat degetele mari de la mâini pentru 12 milioane de dolari. Suntem curioși dacă vedetele vor reuși să pună mâna pe banii aceștia!