Home » Life & Style » Cum se spală corect blugii. Greșeli pe care să le eviți ca să nu se mai decoloreze

Cum se spală corect blugii. Greșeli pe care să le eviți ca să nu se mai decoloreze

Violeta Badea / 24.02.2021, 16:12
Cum se spală corect blugii. Greșeli pe care să le eviți ca să nu se mai decoloreze

Cum se spală corect blugii. Greșeli pe care să le eviți ca să nu se mai decoloreze. Oricine are cel puțin o pereche de blugi în ziua de astăzi, deoarece sunt rezistenți, practici și se pot purta oricunde. Singura lor problemă este decolorarea. Astfel, după câteva spălări, pare să nu mai fie aceeaşi pereche de pantaloni pe care ai cumpărat-o. În acest articol veți afla cum se spală corect blugii și cum să eviți decolorarea acestora.

Cum se spală corect blugii

Mulți dintre noi am avut măcar o dată problema deteriorării blugilor. Deși sunt confecționați dintr-un material rezistent, aceștia se pot strica dacă nu sunt spălați așa cum trebuie. Din fericire, există câteva trucuri pentru a evita aceste situații neplăcute și a ne putea bucura cât mai mult de perechea noastră de blugi preferată. În continuare veți afla care sunt lucrurile de care trebuie să țineți cont atunci când vreți să spălați blugii.

Renuntati la detergentul praf, indicat este sa-l folositi pe cel lichid
Renuntati la detergentul praf, indicat este sa-l folositi pe cel lichid
  • Deschide fermoarele și verifică buzunarele

Pentru început ar trebui să verifici îmbrăcămintea, iar acest lucru este valabil în cazul tuturor hainelor, nu doar pentru blugi. Este important să desfaci fermoarele, capsele şi să verifici buzunarele să nu fi uitat ceva înăuntru.

  • Întoarce-i pe dos

Când speli blugii, întoarce-i pe dos și pune mașina doar cu culori asemănătoare (în acest caz numai închise). De asemenea, un alt lucru pe care maipoți să-l faci pentru a le păstra culoarea cât mai mult timp este să folosești produse destinate culorilor închise și să eviți detergentul pentru hainele colorate sau pentru alt tip de haine.

  • Folosește programul pentru haine delicate

Ca să speli blugii corect, păstrându-le culoarea intensă este necesar să setezi mașina de spălat la un program special pentru haine delicate, iar temperatura nu trebuie să fie mai ridicată de 140 de grade Celsius pentru că afectează culoarea şi mărimea. De asemenea, setează viteza la maxim 600 de rotaţii pe minut

  • Nu spăla mai multe haine deodată

Este foarte important ca să nu umplii mașina de spălat de haine, deoarece textilele se lovesc una de alta și așa se strică în timp sau își pierd din intensitatea culorilor. Hainele ar trebui să aibă destul loc la dispoziție ca apa și detergentul să circule fără probleme.

  • Alege detergentul lichid

Din testele efectuate se pare că detergentul lichid este mult mai bun decât detergentul praf, cel puțin pentru acest tip de material. Acesta este mult mai eficient la curățare și nu pătează, un lucru foarte important pentru blugii de culoare neagră. Datorită faptului că este lichid se va dizolva mult mai ușor mai ales dacă spălăm cu apă la temperatură scăzută.

  • Adaugă jumătate de pahar de oţet

Multe persoane recurg la această metodă pentru a păstra culoarea cât mai vie. Tot ceea ce trebuie să faci este să adaugi jumătate de pahar de oțet înainte de clătire.

Câteva trucuri după spălare:

– Nu îi lăsa să se usuce la temperaturi ridicate sau la soare

– Materialul trebuie să fie drept înainte de a se usca

– Pentru reîmprospătare este nevoie să-i bagi într-o pungă și să-i pui la congelator

– Blugii nu se împachetează, cel mai bine stau rulați