Home » Life & Style » De ce să iertăm și de câte ori să iertăm

De ce să iertăm și de câte ori să iertăm

Nechifor Ioana / 18.03.2021, 18:17
De ce să iertăm și de câte ori să iertăm

De ce să iertăm? O întrebare frecvent pusă, care poate stârni reacții în contradictoriu în funcție de starea persoanei care a trecut printr-o astfel de situație. Unii păstrează ani buni resentimente și frustrări și nu fac decât să se încarce negativ. Alții iau calea răzbunării, considerând că este cazul să plătească cu aceeași monedă. Sunt însă și cazuri în care oamenii aleg să ierte. Procesul nu este deloc ușor, dar în cele din urmă se dovedește purificator pentru suflet. De ce să iertăm? Găsiți în materialul următor, sfaturi prețioase de la psiholog, dar și o pildă cu învățături esențiale care pot orienta o persoană aflată într-o situație de acest gen.

De ce să iertăm. Ce e de fapt iertarea

De ce să iertăm? Pentru că dacă vom reuși să facem acest lucru, vom reuși de fapt să ne facem nouă înșine/însene bine. Dacă este să aruncăm o privire în DEX(Dicționarul Explicativ al Limbii Române) vom observa faptul că iertarea presupune de fapt eliberare.

În primul rând ne eliberăm pe noi de gândurile, sentimentele și trăirile pe care îl joacă acel lucru pe care cineva ni l-a făcut voit sau nu. Important de înțeles este faptul că în momentul în care vom ajunge să iertăm pe cineva din inimă, vom reuși să scăpăm de acea energie negativă care ne dă târcoale și ne obosește spiritul.

iertare sf [At: MINEIUL (1776) 43 2/2 Pl: ~tări / E: ierta] 1 (Înv) Eliberare a cuiva din robie Si: (înv) iertăciune (1), (rar) iertat1 (1). 2 (Pex) Eliberare a cuiva de ceva Si: (înv) iertăciune (2), (rar) iertat1 (2).  4 Scăpare a cuiva de ceva Si: (înv) iertăciune (4), (rar) iertat1 (4). 5 Dispensare a cuiva de o sarcină Si: (înv) iertăciune (5), (rar) iertat1 (5). 6 Scădere a unei părți din datoria cuiva Si: (înv) iertăciune (6), (rar) iertat1 (6). 7 Dezlegare a cuiva de un jurământ, o fagăduială Si: (înv) iertăciune (7), (rar) iertat1 (7). 8 Încetare a urmăririi cuiva Si: (înv) iertăciune (8), (rar) iertat1 (8). 12 Renunțare la pedepsirea cuiva pentru o vină.

Așadar în definițiile pe care le oferă DEX se pune accent pe eliberare, un cuvânt cu dublu rol, atât pentru persoana căreia i s-a greșit, dar și pentru persoana care a comis greșeala.

De ce să iertăm și de câte ori să iertăm
De ce să iertăm

De ce să iertăm. Cu ce ne confruntăm de fapt

Teoretic, iertarea nu presupune ceva extraordinar de greu, dar cu toate astea, când ajungi să o pui în practică realizezi faptul că procesul în sine este unul destul de solicitant. Pe de altă parte, este important să înțelegi cu ce te confrunți în momentul în care nu faci acest lucru.

Dacă mergi pe ideea ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, cu siguranță asta nu îți va alina sufletul și nu vei primi rezolvarea și liniștea după care tânjești atât de mult. Cel mai probabil, vei reuși în tot acest timp să te încarci și mai mult, iar de pe urma acestor gânduri care te sufocă, vei resimți efecte negative. Stresul și oboseala își vor lăsa amprenta asupra vieții tale.

Este o vorbă care spună că ce se întâmplă la interior, se vede la exterior, iar acest lucru fără îndoială se va resimți pe chipul tău, dar și pe sănătatea ta.

Este esențial de înțeles faptul că prin iertare alegi să te vindeci, să te cureți de toate acele gânduri și probleme care zac în sufletul tău și care îți fac și ți-au făcut rău.

A greși este omenește, motiv pentru care nu strică să te gândești la situațiile în care și tu probabil ai greșit. În al doilea rând, încearcă să te pui în locul persoanei respective pentru a înțelege de ce a procedat așa.

Învață să privești situația și din altă perspectivă, astfel încât să-i găsești o soluție pentru ca tu să nu mai trăiești cu aceste frământări. Nu este necesar să te împaci cu acea persoană care ți-a greșit sau să ai o relație apropiată cu ea, ci este important să faci pace în primul rând cu tine și cu gândurile tale.

De ce să iertăm. Ce implică iertarea și ce spune psihologul

Nu degeaba se spune că iertarea te face un om mai bun și mai înțelept, pentru că la urma urmei iertarea implică empatie. Apoi dacă privești lucrurile din altă perspectivă, vei vedea că ceea ce ți s-a întâmplat îți servește ție ca o lecție. Te poate ajuta să fii mai vigilent pe viitor și poți să reacționezi altfel atunci când întâlnești cu o situație similară.

În fond, toate experiențele de care avem parte, bune și rele, ne ajută să ne dezvoltăm și să ne construim personalitatea. De-a lungul vietii, un om trece prin diverse etape, intră în contact cu numeroase persoane, însă mai important decât comportamentul celorlalți este propria sa conduită, căci aceasta îi dă de fapt valoare morală.

Așadar, când iertăm, pe lângă faptul că emoțiile pozitive le înlocuiesc pe cele negative, pășim la un alt nivel, superior celui în care ne-am aflat.

Din perspectivă psihologică, vorbim despre iertarea matură, adaptativă pentru individ în contextul său de viaţă, o viziune realistă bazată pe gândire raţională şi critică. Iertarea matură presupune integrarea completă a obiectului furiei păstrând atât aspectele bune cât şi pe cele rele. Această perspectivă oferă persoanei şansa adaptativă de a învaţă din situaţia negativă prin care a trecut, pentru ca în situaţii similare viitoare să poată reacţiona adecvat şi eficient. Iertarea matură nu presupune doar o înlocuire de emoţii (emoţiile negative schimbate cu emoţii pozitive) ci un proces intenţionat şi voluntar ce implică emoţii superioare (emaptie), restructurări cognitive complexe şi adoptare unor comportamente prosociale, spune psihologul Ionuţ Ghiugan, citat de Adevărul.

De câte ori să iertăm?

În momentul în care îți e greu și treci printr-o astfel de situație nu strică să meditezi puțin asupra pildei datornicului nemilostiv. De câte ori să iertăm? Întreabă Petru. Iar răspunsul vine imediat.

Iisus spune: De șaptezeci de ori câte șapte. Acest răspuns semnifică de fapt infinitul.

Așa cum ne dorim să fim iertați pentru păcatele noastre, indiferent cum le considerăm că sunt, mici sau mari, și îi cerem ajutorul lui Dumnezeu, ni se cere și nouă să facem același lucru către semenii noștri, să dăm dovadă de empatie, înțelegere și blândețe.

Una din cele mai importante rugăciuni, Tatăl nostru, arată acest lucru. Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri, este versetul care ne spune clar faptul că trebuie să dăm dovadă de iertare, așa cum și noi cerem iertare pentru cele greșite.