Leacuri bizare din istorie. Praful de cadavre și excrementele de animal, pe lista tratamentelor. Pentru ce erau folosite de fapt

Istoria medicinei din cele mai vechi timpuri scoate la iveală leacuri cel puțin bizare, care îți dau fiori numi cât auzi despre ele. De la praf de cadavru măcinat, la mucus de melc sau excremente de animale, medicii antici și-au trecut multe astfel de leacuri pe lista tratamentelor împotriva bolilor din acele timpuri. Iată cele mai bizare leacuri din istorie.

1. Leacuri bizare din istorie. Praful de cadavre

Folosirea cadavrelor umane ca medicament datează încă din Antichitate. Pe atunci, egiptenii foloseau foloseau praful de la mumii, sperând că vor putea trata anumite boli. Romanii obișnuiau să bea sânge și să mănânce ficatul gladiatorilor uciși pentru a trata epilepsia.

La rândul lor, medicii din Evul Mediu își tratau pacienții cu diverse organe ale persoanelor decedate. Vreme de sute de ani, cu precădere în secolele XVI și XVII, mulți europeni, mai ales regii, preoții sau oamenii de știință luau medicamente care conțineau sînge, oase umane și grăsimi pentru a-și trata tot felul de afecțiuni. Astfel, așa a pornit „vânătoarea” de cadavre. Pentru a se trata, regele Carol al II-lea al Angliei bea „picăturile regelui”, o băutură creată special pentru el dintr-un craniu uman înmuiat în alcool.

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Știri din lume

10 locuri din Maramureș pe care trebuie să le vizitezi. Localnicii își respectă, cu sfințenie,...

2. Mucus de melc

Acest remediu a fost folosit cu precădere în epoca medievală pentru durerile de gât. Pentur a produce acest sirop, oamenii adunau de prin grădini  500 de grame de melci. Le erau îndepărtați ochii și erau tăiați, după care se puneau într-un sac alătur de 25- de grame de zahăr. Sub sac se așeza un recipient, în care era colectată toată zeama strânsă.

Substanța mucilaginoasă se folosea la tratarea mai multor afecțiuni, precum: tuse, durere de gât, ulcer gastrointestinal și extern pentru răni și arsuri. De asemenea, era folosit și ca tratament cosmetic. Deși ar părea dezgustător, cercetătorii au confirmat că mucusul de melc stimulează producția de colagen și elastină din piele. Nu degeaba astăzi regăsit atât de multe produse cosmetice care au în compoziția lor acest ingredient.

3. Leacuri bizare din istorie. Excremente de animale

Acestea au fost folosite din cele mai vechi timpuri, până în epoca medievală. Medicii din Evul Mediu prescriau „albul greces” care era, de fapt, stratul alb de pe excrementele câinelui. Acesta se folosea ca tratament în cazul durerilor de gât, amigdalită sau afecțiuni pulmonare sau, extern, pentru „dizolvarea” tumorilor.

Și excrementele de șoareci erau un tratament des folosit. Acesta se administra împotriva viermilor intestinali. Balega de bou era recomandată în cazul reaumatismului sau febrei. Nici excrementele de oaie nu erau ignorate, pentru că erau considerate a fi „eficiente” împotriva icterului. Deși numai gândul ne face greață, cercetătorii moderni au confirmat faptul că aceste excremente uscate proveite de la animale sănătoare au proprietăți antimicrobiene sau chiar antibiotice.

4. Pâine mucegăită

O problemă extrem de des întâlnită în Evul Mediu era plaga infectată. În Egipt și Grecia, medicii foloseau pâinea mucegăită și mierea pentur a trata astfel de răni. Aceste credințe au fost transmise mai departe medicilor din perioada medievală. Deși nu aveau cunoștințe despre bacterii, aceștia erau conștienți de cât de periculoase pot fi infecțiile.

Astfel, doctorii din Polonia medievală înfășurau pâinea mucegăită în până de păianje și tratau rănile infectate. Mucegaiul, chiar și nesistetizat, avea o oarecare acțiune antibiotică.

5. Leacuri bizare din istorie. Anestezic din plante otrăvitoare

Înainte de apariția anesteziei generale, cei care aveau nevoie de operații credeau să ce pitea „anestezia” doar consumând o cantitate extrem de mare de alcool înainte. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit că, din epoca romanilor până în Evul Mediu, doctorii foloseau un anestezic dintr-un amestec de alcool și plante. Unele dintre acestea, de altfel, foarte otrăvitoare. Iată câteva dintre ingrediente: lăptucă veninoasă, bilă de mistreț, opiu, brionia, măselariță, rădăcină de mătrăguă, cucută și oțet.

Plantele se fierbeau în apă, iar decoctul îi era dat pacientului să bea înainte de operație. Imediat după ce pacientul își pierdea conștiența, medicul începea intervenția. Uneori, din păcate, deși operația avea succes, pacientul deceda din cauza otrăvii din anestezic.