Home » Life & Style » Știri mondene » De ce Ștefan Bănică nu vrea să își expună fiul cel mic în public. Artistul le-a dezvăluit fanilor adevăratul motiv

De ce Ștefan Bănică nu vrea să își expună fiul cel mic în public. Artistul le-a dezvăluit fanilor adevăratul motiv

Alexandru Cazacu / 15.04.2022, 09:49
De ce Ștefan Bănică nu vrea să își expună fiul cel mic în public. Artistul le-a dezvăluit fanilor adevăratul motiv

Fără îndoială, toți românii îi cunosc pe Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva. Formând unul dintre cele mai discrete cupluri din showbizul autohton, artiștii nu postează foarte des imagini cu ei sau cu Alexandru, copilul pe care îl au împreună. Află în rândurile următoare de ce nu vrea Ștefan Bănică să își expună fiul cel mic în public. Celebrul artist a dezvăluit adevăratul motiv.

De ce nu vrea Ștefan Bănică să își expună fiul cel mic în public

După cum spuneam, Ștefan Bănică Jr. și Lavinia nu au postat deocamdată vreo imagine cu fiul lor și se pare că, pentru moment, nici nu au de gând să își expună fiul. Alexandru are aproape 3 anișori și merge deja la grădiniță. În cadrul unui interviu, Ștefan Bănică a dezvăluit motivele pentru care a luat decizia de a nu-și expune fiul cel mic în public.

„Alexandru are tot dreptul să se bucure de copilăria lui, nu-mi doresc să fie arătat cu degetul că e copilul nostru. Doamne ferește!, nu ne ascundem de lucrul ăsta, dar nici nu-l băgăm în față doar de dragul de a apărea. Îmi doresc să se dezvolte exact ca un copil normal, fără presiuni venite din afară.”, a spus artistul pentru VIVA!.

Lavinia are o activitate intensă pe Instagram, astfel că, jurnaliștii au întrebat-o dacă a avut propuneri de contracte care să îl implice și pe Alexandru. Ea susține că au existat unele propuneri în acest sens, însă a acceptat doar în contextul în care i-ar fi plăcut produsul respectiv.

„Am primit propuneri care să-l implice și pe Alexandru și am acceptat doar în contextul în care într-adevăr mi-a plăcut produsul respectiv, am verificat că e un produs bun pentru mine, pentru copilul meu și, implicit, l-am recomandat mai departe celor care mă urmăresc.”, a spus Lavinia Pîrva.

De ce Ștefan Bănică nu vrea să își expună fiul cel mic în public
De ce nu vrea Ștefan Bănică să își expună fiul cel mic în public. Artistul le-a dezvăluit fanilor adevăratul motiv

Stefan Bănică: „Am trei copii și îi mulțumesc lui Dumnezeu”

În cadrul aceluiași interviu, Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva au fost întrebați dacă își mai doresc copii. În timp ce răspunsul Laviniei a fost „Nu”, Ștefan se declară foarte mulțumit de cei trei copii ai săi. Artistul spune că nu și-ar fi imaginat că o să aibă un copil după vârsta de 50 de ani, însă este foarte fericit.

„Am trei copii și îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că toți trei sunt mai mult decât mi-am închipuit. Nu mi se pare că un copil vine pe lume când vrei tu. Ai impresia că tu decizi când vrei să devii părinte. E doar o senzație, mi se pare că lucrurile sunt predestinate. N-aș fi crezut niciodată că o să am un copil la 51 de ani, dar mă bucur enorm. Așa că nu știu ce să răspund la întrebarea ta.”, a mai spus Ștefan Bănică, potrivit sursei citate anterior.

De menționat este faptul că Ștefan Bănică mai are doi copii din două relații diferite. Mai exact, este vorba despre Radu Ștefan (20 de ani) și Violeta (14 ani). Se pare că Lavinia este într-o relație foarte bună cu ei. În plus, tinerii își vizitează adesea frățiorul mai mic.