Home » Life & Style » Știri mondene » Smiley, față-n față cu Rihanna. Au petrecut în Statele Unite ale Americii, alături de staruri celebre. Ce s-a întâmplat la sfârșitul petrecerii

Smiley, față-n față cu Rihanna. Au petrecut în Statele Unite ale Americii, alături de staruri celebre. Ce s-a întâmplat la sfârșitul petrecerii

Violeta Badea / 25.05.2021, 15:02
Smiley, față-n față cu Rihanna. Au petrecut în Statele Unite ale Americii, alături de staruri celebre. Ce s-a întâmplat la sfârșitul petrecerii

Smiley, față-n față cu Rihanna. Celebrul cântăreț Smiley a fost anul trecut în Statele Unite ale Americii pentru a compune și produce muzică pentru unele dintre cele mai mari nume din industria muzicală la nivel mondial. Artistul a povestit că a participat la o petrecere, iar acolo a zărit-o pe nimeni alta decât Rihanna. Ce s-a întâmplat la sfârșitul evenimentului veți afla din materialul următor.

Smiley, față-n față cu Rihanna

Îndrăgitul cântăreț Smiley a fost invitat în studio-ul celor de la Kiss fm pentru a vorbi despre noul său single „Noi doi și noaptea”, iar cu această ocazie a povestit câteva întâmplări din Statele Unite ale Americii. Anul trecut, artistul și-a luat o parte din echipă și a plecat la Los Angeles pentru a compune și produce muzică pentru unele dintre cele mai mari nume din industria muzicală internațională.

Alături de îndrăgitul cântăreț s-au aflat Vladimir Chopstiks, Feenom, Dorian, Șerban Cazan și Lucian Naghy, colegii lui compozitori și producători de la HaHaHa Production. Smiley a povestit că a avut ocazia de a participa la o petrecere de a Ciarei, iar acolo l-a văzut pe actorul Robert Pattinson și pe celebra Rihanna.

„În Statele Unite totul e posibil. Eu am ajuns într-o cămăruță cu Rihanna și făceam karaoke. Toată seara a stat urcată pe masă și a cântat. A fost fantastic. Eu eram cu Șerban și ne zice unul dintre partenerii noștri că urmează o petrecere la Ciara. Și noi am crezut că mergem la Ciara, la cântăreață acasă. Și am ajuns de fapt la un club exclusivist. Nu cunoșteam pe nimeni. Ăia nu ne știau pe noi. Și la un moment dat îl vedem pe Robert Pattinson stând singuratic într-un colț.”, a povestit Smiley.

Smiley s-a aflat față în față cu Rihanna
Smiley s-a aflat față în față cu Rihanna

Ce s-a întâmplat la sfârșitul petrecerii

Smiley a dezvăluit că seara s-a încheiat destul de prost, deoarece el și prietenul său au fost bănuiți că fac parte dintr-o echipă de paparazzi. Artistul a povestit că evenimentul trebuia să se termine la ora 02:00 și să se închidă clubul, Rihanna tocmai cânta o piesă de-a ei. Toată lumea s-a scandalizat și organizatorii le-au spus că pot rămâne într-o cameră de lângă, unde îi mai lasă încă 20 de minute. După ce s-au stins luminile, Șerban a vrut să-i facă o fotografie lui Smiley. Rihanna a văzut totul.

„Șerban când a intrat, a vrut să îmi facă o poză, dar a uitat că avea blitzul pornit. Și ca să se termine seara apoteotic, poc, blitzul direct în ochi la Rihanna. După care ea îi smulge telefonul din mână și îi zice „Tu cine ești? Că toată seara mi s-a părut că te știu”. Ea i-a dat telefonul bodyguard-ului, iar el ne văzuse deja, știa că nu suntem paparazzi. Văzuse cu cine am ajuns acolo. Și a așteptat să plece toată lumea, s-a uitat în telefon și a văzut că nu sunt deloc poze.”, a mărturisit cântărețul.

Din cauza pandemiei, Smiley nu a petrecut foarte mult timp în America, fiind nevoit să-și schimbe planurile. De asemenea, artistul a intrat imediat în izolare la domiciliu, deși autoritățile nu i-au impus acest lucru.