Home » Când, unde, cum » Ce s-ar întâmpla cu țările NATO, în cazul unui război cu Rusia. Avertismentul crunt

Ce s-ar întâmpla cu țările NATO, în cazul unui război cu Rusia. Avertismentul crunt

Alexandru Cazacu / 11.05.2022, 17:32
Ce s-ar întâmpla cu țările NATO, în cazul unui război cu Rusia. Avertismentul crunt

Dmitri Rogozin, șeful agenției spațiale ruse „Roscosmos”, este cunoscut pentru declarațiile sale provocatoare, care au devenit din ce în ce mai frecvente, mai ales de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Nu cu mult timp în urmă, el a dezvăluit ce s-ar putea întâmpla cu țările Alianței Nord-Atlantice, în cazul unui război cu Rusia.

Țările NATO ar putea fi distruse în jumătate de oră, spune Dmitri Rogozin

Conform spuselor lui Rogozin, în cazul unui război nuclear, statele NATO ar putea fi distruse de către Rusia în doar jumătate de oră. Totuși, după cum am menționat și anterior, șeful agenției spațiale ruse este renumit pentru declarațiile sale provocatoare.

Într-o postare pe Telegram, el a făcut afirmații potrivit cărora Rusia ar putea „distruge” țările Alianței în mai puțin timp decât îi ia unui utilizator mediu de Netflix să aleagă filmul pe care vrea să-l vizioneze. „Într-un război nuclear, țările NATO vor fi distruse de noi într-o jumătate de oră”, a scris acesta pe Telegram. Însă, ulterior a explicat că aceasta nu este varianta dorită de el.

„Dar nu trebuie să permitem acest lucru, deoarece consecințele schimbului de atacuri nucleare vor afecta starea Pământului nostru. Prin urmare, va trebui să învingem acest inamic mai puternic din punct de vedere economic și militar prin mijloace militare convenționale”, a adăugat Rogozin, potrivit IFL Science.

Ce spune Dmitri Rogozin despre Elon Musk

Ba chiar mai mult de atât, Șeful Roscosmos l-a amenințat, de curând, și pe Elon Musk. El susține că miliardarul american este implicat în aprovizionarea forțelor fasciste din Ucraina cu unele comunicații militare.

„Din mărturia comandantului capturat al Brigăzii 36 de pușcași marini a Forțelor Armate ale Ucrainei, colonelul Dmitri Kormyankov, reiese că terminalele de internet ale companiei de sateliți Starlink a lui Elon Musk au fost livrate militanților din Batalionul Nazist Azov și pușcașilor marini ucraineni la Mariupol cu elicoptere militare”, a scris Rogozin pe o rețeaua socială.

Ce s-ar întâmpla cu țările NATO, în cazul unui război cu Rusia, conform lui Dmitri Rogozin
Ce s-ar întâmpla cu țările NATO, în cazul unui război cu Rusia, conform lui Dmitri Rogozin

În acest context, el avertizează că Elon Musk va fi tras la răspundere „ca un adult, indiferent cât de mult va face pe prostul”.

După cum ne puteam aștepta, reacția lui Elon Musk nu a întârziat să apară. Fondatorul SpaceX a răspuns la amenințare făcând o glumă: „dacă mor în circumstanțe misterioase, mi-a părut bine că te-am cunoscut”.

Chiar și un război nuclear la scară mică ar putea avea efecte devastatoare

Cu toate acestea, Dmitri Rogozin are dreptate într-o numită privință. În 2017, în Environment Magazine a fost publicat un studiu conform căruia, un război nuclear la scară mică ar putea declanșa o toamnă nucleară, mai scrie sursa citată.

Oamenii de știință precizează că un studiu anterior a arătat că, o explozie nucleară suficientă pentru a distruge un oraș precum Los Angeles ar trimite în stratosferă aproximativ 5,5 milioane de tone de cenușă și funingine. Astfel, lumina Soarelui va fi blocată, iar în unele zone ale Pământului, temperaturile și precipitațiile vor scădea cu până la 80%. Toate acestea, vor avea un efect devastator asupra producției agricole pentru mulți ani.