Home » Life & Style » Timp liber » Cum poți viziona Netflix gratuit și când e cazul să îți faci cont

Cum poți viziona Netflix gratuit și când e cazul să îți faci cont

Violeta Badea / 12.03.2021, 14:28
Cum poți viziona Netflix gratuit și când e cazul să îți faci cont

Cum poți viziona Netflix gratuit și când e cazul să îți faci cont. Ca urmare a faptului că lumea a petrecut mai mult timp în casă, Netflix a luat o amploare imensă în România și nu numai. Aici ai acces la numeroase filme și seriale și nu trebuie neapărat să plătești. Da, ai auzit bine! Platforma a lansat o secțiune a serviciului său de streaming prin care poți viziona gratuit anumite filme și seriale. În continuare vei afla cumpoți face asta și când e cazul să îți faci cont.

Cum poți viziona Netflix gratuit și când e cazul să îți faci cont

Cei de la Netflix vin cu o nouă propunere! Aceștia au lansat o nouă secțiune prin care îți oferă acces la unele filme și seriale, fără să-ți faci cont, fără să scoți niște bani din buzunare. Funcția se numește „Watch Free” și accesând-o te poți bucura în voie de un film pe computer sau pe un dispozitiv Android (browserele iOS nu sunt compatibile).

Filmele și serialele pe care le poți urmări sunt din gama „Netflix Originals” gratis, deoarece accesul este limitat. Dacă vrei să ai acces la totul ai nevoie să te înregistrezi și să ai un abonament activ. Cu toate acestea, ideea a fost aplaudată, deoarece poți să-ți dai seama cam ce oferă și să decizi dacă merită investiția sau nu.

Cum procedezi? Tot ceea ce ai de făcut este să accesezi secțiunea Wach Free și îți vor apărea în jur de trei filme, patru seriale, un serial de desene animate, un documentar și un reality show. Filmele sunt disponibile în totalitate, în schimb la seriale și documentare există o problemă. Netflix te lasă să vizionezi doar primul episod, dar dacă te-a „prins” și vrei să-l vezi pe următorul, ai nevoie de cont!

Netflix pune la dispozitie o gama de filme si seriale pe care le poti urmari gratuit
Netflix pune la dispozitie o serie de filme si seriale pe care le poti urmari gratuit

Contul Netflix nu va mai putea fi împărțit

Ai deja un cont de Netflix și îl împarți cu prietenii? Uită de asta! Platforma de streaming intenționează să oprească fenomenul de împărțire a contului cu alte persoane care nu locuiesc în aceeași casă cu proprietarul abonamentului. Conform celor de la BBC , unii utilizatori  ar fi primit următorul anunț „Dacă nu locuiți cu proprietarul acestui cont, aveți nevoie de propriul cont pentru a continua vizionarea”.

Ulterior, aceștia au fost rugați să introducă un cod trimis prin SMS sau e-mail persoanei care deține contul. Cei de la Netflix au anunțat că acesta a fost doar un test pentru a se asigura că persoanele care utilizează conturi Netflix sunt autorizate să facă acest lucru. Reprezentanții au anunțat că nu s-au decis dacă să aplice măsura sau nu.

Cu siguranță, decizia va afecta milioane de utilizatori, deoarece această practică este destul de răspândită. Cu toate acestea, Netflix stă foarte bine la capitolul profit. Platforma de streaming a câştigat 2,7 miliarde dolari în 2020 şi a ajuns la peste 200 milioane de abonaţi. Câștigul este cu 48% mai mare faţă de cel din anul 2019. Acest lucru se datorează pandemiei, deoarece oamenii au fost nevoiți să petreacă mai mult timp acasă.