Home » Life & Style » Timp liber » Cum se îngrijește, de fapt, planta de Aloe Vera

Cum se îngrijește, de fapt, planta de Aloe Vera

Alexandru Cazacu / 04.06.2021, 10:56
Cum se îngrijește, de fapt, planta de Aloe Vera

Este cunoscut faptul că Aloe Vera este una dintre plantele cu foarte multe substanțe benefice pentru organismul uman. Potrivit oamenilor de știință, frunza acesteia conține vitamine și minerale și aminoacizi, care ajută la diverse afecțiuni. Dacă te afli printre cei care au sau își doresc o astfel de plantă în locuința lor, noi îți vom spune cum se îngrijește Aloe Vera.

Planta care iubește să stea în casă. Cum se îngrijește Aloe Vera

Acasă este locul în care ne simțim în largul nostru, iar mulți dintre noi încercăm adesea să facem din acest loc să arate cât mai bine și să fie cât mai primitor. Ei bine, putem face acest lucru cu ajutorul unor plante, iar printre acestea se numără și Aloe Vera. Aceasta nu este doar frumoasă, dar are și o mulțime de calități.

Așadar, fiind considerată un remediu universal, planta poate fi crescută și acasă. Pe lângă toate beneficiile sale, Aloe Vera are și un aspect deosebit și poate fi ideală pentru decorarea locuinței tale. Află mai departe cum se îngrijește această plantă și care sunt principalele condiții de care are nevoie.

Aloe Vera iubește lumina

Dacă ai o astfel de plantă, trebuie să știi că pentru o menține verde și sănătoasă, ea trebuie pusă într-un loc unde ajunge lumina. În caz contrar, dacă va sta în umbră, Aloe Vera nu va prospera. Așadar, asigură-te că razele soarelui pătrund în camera unde este pusă planta.

De asemenea, este important ca Aloe Vera să fie udată atunci când solul este uscat. Așadar, așteaptă până când pământul din ghiveci se usucă cu cel puțin 2 centimetri adâncime, apoi udă încet până când lichidul va trece prin orificiile de drenaj.

Sensibilă la temperaturi scăzute

Este bine ca atunci când afară este cald, să mutați planta afară în aer liber. Foarte important de menționat este faptul că Aloe Vera este alcătuită din aproximativ 95% apă, iar un îngheț ușor ar putea să o distrugă.

Cum se îngrijește Aloe Vera
Cum se îngrijește Aloe Vera

Cum trebuie pusă în ghiveci

Solul potrivit pentru această plantă este unul ușor. Este recomandat ca acesta să fie amestecat cu cărbune de lemn și cărămidă sfărâmată mărunt. De asemenea, pentru drenare, la fundul ghiveciului puteți pune un strat de pietricele, iar deasupra puteți așează un strat subțire de rumeguș.

Mai mult spațiu

Un alt lucru important este că rădăcinile plantei se vor dezvolta până la fundul ghiveciului, așadar este recomandată transplantarea într-un ghiveci mai mare. Mai exact, plantele tinere se mută în ghivece mai încăpătoare și li se schimbă pământul în fiecare primăvară, iar la cele mai bătrâne o data la aproximativ trei ani.

Atunci când le cumpărăm din magazine, ele vin de cele mai multe ori în vase de plastic mici. În acest caz, pentru a ajuta planta să dureze ani de zile, este recomandat să o pui într-un vas mai mare. Ba chiar mai mult de atât, poți să alege un ghiveci de trei ori mai mare decât mărimea rădăcinii, deoarece acesteia îi place foarte mult să se dezvolte.