Home » Life & Style » Timp liber » Numele de familie – de unde provine și cum a luat naștere

Numele de familie – de unde provine și cum a luat naștere

Violeta Badea / 11.04.2021, 09:33
Numele de familie – de unde provine și cum a luat naștere

Numele de familie – de unde provine și cum a luat naștere. Te-ai gândit vreodată de unde provine numele tău de familie? Ei bine, acum poți afla acest lucru foarte simplu! Un român a creat o hartă care indică din ce zonă a țării se trag anumite nume de familie.

Numele de familie – de unde provine și cum a luat naștere

Fiecare părinte își dorește să își vadă copilul reușind în viață pentru a duce numele mai departe. Probabil ți s-a spus și ție că ai această responsabilitate, dar dacă ar fi să te iei doar după nume afli că ești unul pe lângă alte câteva sute sau mii. Multe dintrea acestea provin din anumite regiuni ale țării și au o istorie bogată.

Românul Florin Lipan a creat un site care indica zona din care se trag anumite nume de familie din țara noastră. Astfel, dacă accesezi ottomotor.ro vei observa o hartă care le indexează. De asemenea, există un motor de căutare care va arăta care este zona geografică în care se află cei mai mulți locuitori care poartă numele pe care l-ai tastat.

Florin Lipan a dat naștere acestui proiect în urmă cu câțiva ani și a dorit să cartografieze și să indexeze numele de familie din România, în funcție de zona geografică de unde provine fiecare. Astfel, cu ajutorul acestui site putem afla cât mai multe lucruri despre istoria numelui nostru și despre zona în care este cel mai întâlnit.

„Acest proiect vrea să cartografieze frecvența numelor de familie românești, raportată la diferite zone ale țării. Proiectul indexează 2.700.000 de nume de persoane din 3.800 de localități și conține 130.000 de nume de familie diferite”, a scris românul pe site.

De unde provine numele de familie
De unde provine numele de familie

Care este cel mai răspândit nume de familie din România

În țara noastră se obișnuiește ca soția și copiii unei familii să moștenească numele de familie al tatălui. Bințnțeles, există și câteva excepții de la această regulă. De exemplu, dacă părinții nu sunt căsătoriți sau dacă tatăl nu recunoaște copilul, numele de familie al mamei devine automat numele de familie al copilului.

În prezent, legea căsătoriilor permite alegerea numelui de familie al unui cuplu prin selectarea numelui de familie al bărbatului, al femeii sau păstrarea ambelor nume, sub forma a două nume separate sau chiar unite printr-o liniuță. Cele mai populare nume de familie din România sunt Popa, Popescu, Radu, Pop, Dumitru, Stan, Stoica, Gheorghe, Matei, Ciobanu, Ionescu, Rusu, Dumitrescu, Ioniță, Tudor, Dobre, Barbu, Nistor, Florea, Ene, Dinu, Georgescu, Diaconu, Diaconescu, Mocanu, Oprea, Voinea, Albu, Constantin, Șerban,  Manole, Cristea, Toma, Stănescu, Preda și Mihai, potrivit datelor Direcției Pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Cel mai răspândit nume de familie din țara noastră este Popa. Aproximativ 200.000 de persoane poartă acest nume. Există și nume care au legătură cu zona de proveninență precum: Brașov, Munteanu, Olteanu, Moldoveanu etc. De asemenea, unele se referă la meseriile pe care le aveau aceste persoane: Grădinaru, Oieru, Fieraru. În plus, ne putem lăuda și cu câteva nume amuzante precum: Blegu, Bețivu, Grivei, Gunoi, Nespălatu, Curcă etc.