Unde își are originea Crăciunul și cum am ajuns să îl celebrăm pe 25 decembrie

Peste 2 miliarde de creștini din întreaga lume sărbătoresc pe 25 Decembrie Naşterea Domnului, a patra mare sărbătoare după Paşti, Rusalii şi Vinerea Mare. Și totuși, singur ne-am întrebat mulți dintre noi unde își are originea Crăciunul și cum am ajuns să îl celebrăm pe 25 decembrie. Scrierile istorice susțin că data în care s-a născut Iisus nu este 25 decembrie, ba mai mult, acestui eveniment nu i s-a dat o dată certă.

Unde își are originea Crăciunul. De la reîntoarcerea Soarelui la Sărbătoarea Naşterii Domnului

Creştinii din întreaga lume celebrează în 25 decembrie Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos, deşi în Biblie nu sunt oferite prea multe detalii în legătură cu data naşterii Sale în preajma acestei zile. Nici dovezile extra scripturistice nu sunt mai numeroase, neîntâlnindu-se nicio mențiune la scriitori creștini timpurii. Motivul precis pentru care Crăciunul a ajuns să fie sărbătorit la această dată rămâne obscur, dar se crede că această sărbătoare ar avea origini în celebrările păgâne ale solstiţiului de iarnă. Atunci, religiile precreştine marcau reîntoarcerea Soarelui.

Cea mai veche scriere despre o astfel de celebrare a fost găsită în Mesopotamia, unde sărbătoarea dura 12 zile şi avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an. În această perioadă, și Roma Antică avea o sărbătoare care venera Soarele şi lumina, biruitoare în fața întunericului. Acest cult a fost preluat de la persanii care îl venerau pe Mithra – zeul soarelui. De la mijlocul lunii decembrie, până pe 1 ianuarie erau Saturnaliile, o sărbătoare închinată în cinstea zeului Saturn, patronul muncilor agricole şi al roadelor pământului, şi a naşterii Soarelui neînvins.

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Știri din lume

10 locuri din Maramureș pe care trebuie să le vizitezi. Localnicii își respectă, cu sfințenie,...

În anul 274, solstiţiul de iarnă a fost pe 25 decembrie şi atunci, împăratul Aurelian a proclamat această dată ca Natalis Solis Invicti, adică naşterea Soarelui invincibil.

În primele două secole nu a existat o astfel de celebrare

În primele două secole ale creştinismului primar nu a existat nicio celebrare a naşterii lui Iisus. Mai târziu, în veacul al IV-lea se regăsesc dovezi despre cele două date larg recunoscute de sărbătorire a Crăciunului, cea de 25 decembrie (în vest) și de 6 ianuarie (în special în Egipt și Asia Minor). Sărbătoarea comună celebra Naşterea Domnului, Botezul Său de către Sfântul Ioan şi participarea la nunta din Cana Galileii, moment liturgic adoptat ulterior şi de Biserica Romei.

Din anul 325, primul împărat roman creştin Constantin cel Mare a stabilit să se sărbătorească ziua de 25 ca fiind data când se aniversa Naşterea lui Iisus Hristos. Deci, la aproape 300 de ani de la nașterea lui Iisus, găsim în sfârșit oameni care așază ziua nașterii în mijlocul iernii. Dar cum au fost stabilite (25 decembrie și 6 ianuarie)?

Conform unei prime teorii, originile datei Crăciunului sunt împrumutate din sărbătorile păgâne, de la Saturnaliile romane de la finele lui decembrie sau de la popoarele barbare care își aveau sărbătorile tot pe la această vreme. Se vehiculează că intenționat creștinii au ales ziua de 25 decembrie (ziua Soarelui invincibil, sărbătoare proclamată de către împăratul Aurelian în anul 274 d.Hr.) pentru a răspândi mai ușor creștinismul. Astfel, Crăciunul semănând unei sărbători păgâne, ar fi fost acceptat cu o mai mare ușurință de cât mai mulți păgâni. Deși aceastp teorie este foarte populară, nu există dovezi în nicio scriere creștină veche. Autorii creștini ai vremii nu au făcut nicio legătură între solstițiul de iarnă și nașterea lui Iisus.

Abia în secolul al XII-lea, un comentator biblic sirian spune că sărbătoarea Crăciunului a fost mutată de pe 6 ianuarie pe 25 decembrie pentru a coincide cu cea a Soarelui invincibil. Ideea a fost răspândită și mai mult în scolele XVIII și XIX de cercetători în studiul religiilor comparate care au afirmat că, neștiind când S-a născut Hristos, creștinii au asimilat sărbătoarea păgână a solstițiului în propriul scop.

Deși multe dintre studiile recente dovedesc că anumite obiceiuri păgâne au fost împrumutate mai târziu de către creștini, oferindu-le o altă simbolistică, această teorie nu are susținere, întrucât prima mențiune a datei Crăciunului (de la anul 200 d.Hr.) și cea mai veche sărbătorire a sa (cca. 250-300), provin dintr-o perioadă în care creștinii nu împrumutau tradiții păgâne de acest gen. Apoi în Constantinopol, Crăciunul se pare că a fost introdus în anul 379/380. Dintr-o predică a Sfântul Ioan Gură de Aur, descoperim că în Antiohia acesta era sărbătorit dintotdeauna pe 25 decembrie. De aici, sărbătoarea s-a răspândit în Alexandria prin anul 432 și în Ierusalim un secol mai târziu.

Unde își are originea Crăciunul. Legătura cu sărbătoarea Paștelui

Astfel, Nașterea Domnului este în contrast cu tradițiile care însoțesc ultimele zile ale lui Iisus. Toți cei patru evangheliști prezintă date despre asta, cu mici diferențe de relatare, iar până la mijlocul secolului al doilea, Paștele devenise deja o sărbătoare de sine stătătoare, precum afirmase și Sfântul Apostol Pavel: „căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi, de aceea să prăznuim” (1 Cor. 5, 7-8).

În jurul anului 200, s-a făcut cunoscut și calculul în urma căruia ziua de 14, Nisan (ziua răstignirii, conform Evangheliei de la Ioan), din anul în care Iisus a pătimit, este echivalentă cu 25 martie în calendarul roman (solar). Martie 25 este cu nouă luni înainte de 25 decembrie, dată care mai târziu a fost recunoscută ca zi de sărbătorire a Bunei Vestiri. Așadar, se credea că Hristos a fost zămislit și răstignit în aceeași zi și că s-a născut exact nouă luni mai târziu, pe 25 decembrie.

Această idee stă scrisă într-un tratat creștin anonim din veacul al IV-lea din Nordul Africii (Despre solstiții și echinocții) care spune că: în calendar a opta a lui aprilie în luna lui martie (25 martie), este ziua patimilor Domnului și a zămislirii Sale. Căci în ziua în care a fost zămislit, în aceeași zi a și murit. Bazându-se pe aceasta, tratatul datează nașterea lui Hristos la solstițiul de iarnă. Același lucru îl spune și Fericitul Augustin (399-419 d.Hr.) în scrierea sa Despre Sfânta Treime: Se crede că Iisus a fost zămislit pe 25 martie, în aceiași zi în care a suferit;

Și în Răsărit apare aceeași analogie, însă cei de aici, în loc să folosească ziua de 14 Nisan din calendarul ebraic, au folosit ziua de 14 a primei luni din primăvară (Artemisios) a calendarului grecesc, adică 6 aprilie pentru noi, și de aici s-a ajuns la 6 ianuarie. Astfel, avem creștini în două părți ale lumii care, după aceste calcule ajung la o concluzie asemănătoare, dar totuși diferită (25 decembrie și 6 ianuarie).

Așadar, ziua de 25 decembrie ca dată a Nașterii Domnului nu se datorează influențelor păgâne asupra bisericii. Nu se poate ști cu certitudine că este chiar ziua în care s-a născut Hristos, dar ea fost așezată în întregime prin eforturile creștinilor din timpul primelor secole. Iar acea sărbătoarea păgână a soarelui, instituită de împăratul Aurelian la vremea solstițiului de iarnă ar fi mai degrabă o încercare de a păgâniza o dată deja semnificativă pentru creștini.