Home » Politică » Cine a fost primul președinte al SUA care a locuit la Casa Albă. Detalii mai puțin știute

Cine a fost primul președinte al SUA care a locuit la Casa Albă. Detalii mai puțin știute

Cojocaru Cristian / 02.11.2021, 11:34
Cine a fost primul președinte al SUA care a locuit la Casa Albă. Detalii mai puțin știute

Data de 1 noiembrie 1800 era data în care la Casa Albă locuia primul președinte al SUA. Află cine a fost acesta dar și ce detalii mai puțin cunoscute au ieșit la iveală.

Primul președinte american care a locuit la Casa Albă

Președintele John Adams a fost primul președinte american care a locuit la Casa Albă, în data de 1 noiembrie 1800, pe când construcția nici nu era finalizată. Următoarele două secole, acolo au locuit toți președinții, mai puțin George Washington. Această construcție are o istorie plină de povești.

În prezent, această construcție reprezintă un simbol arhitectural. Chiar dacă de-a lungul timpului, câteva detalii au fost schimbate, în continuare structura este aceeași cu cea de acum două sute de ani. Casa Albă este o unitate a Serviciului Național de Parcuri dar și singura casă a unui lider de stat care este deschisă publicului larg.

În data de 30 aprilie 1789, George Washington a fost numit oficial primul președinte al Americii. În același an, acesta a semnat un document în care declara că Guvernul Federal va locui într-un sector care nu va depăși 26 de kilometri pătrați, pe malul râului Potomac. În momentul în care au fost începute construcția reședinței, orașul Philadelphia a fost numit temporar capitală.

În anul 1792, Casa Albă devenea prima clădire publică construită în Washington DC. George Washington a supravegheat construcția Casei Albe de-a lungul celor două mandate ale sale dar nu a locuit niciodată acolo. Noul președinte american, John Adams a fost numit noul președinte al Americii în data de 4 martie 1797.

primul președinte casa albă
John Adams a fost primul presedinte american care a locuit la Casa Alba

John Adams a fost primul președinte care a locuit la Casa Albă

La doar două zile distanță de la împlinirea vârstei de 65 de ani, John Adams s-a mutat în Casa Albă, în data de 1 noiembrie 1800. Împreună cu familia, acesta a locuit vreme de câteva luni, înainte de a pierde lupta electorală în fața lui Thomas Jefferson. Acesta din urmă s-a mutat la Casa Albă în anul 1801, însă nu a fost impresionat de construcție, astfel că împreună cu Benjamin Henry Latrobe au făcut câteva modificări de structură, adăugând câteva aripi de tip terasă pe ambele părți ale clădirii.

În anul 1814, atunci când James Madison se afla la putere, trupele britanice au incendiat casa, distrugând o mare parte din interiorul acesteia. Ulterior, aceasta a fost renovată, amenajare care a durat trei ani. Atunci a fost momentul și când Casa Albă a fost vopsită în alb. Înainte ca aceasta să fie denumită Casa Albă, se numea Palatul Președintelui. Denumirea de Casa Albă i-a fost dată în mod oficial în anul 1901, atunci când Roosevelt a trecut acest nume în documentele sale cu antet.

De-a lungul celor două secole, fiecare președinte au mobilat și au adăugat mici detalii în Casa Albă. În prezent, parterul acestei clădiri include vestiare, cameră pentru porțelanuri, bucătărie și bibliotecă. Primul etaj este format din camerele formale care sunt deschide publicului, dintre acestea făcând parte și Camera Ovală Albastră, acolo unde președintele primește vizitatorii la cină. Tot acolo se regăsesc și Camera Roșie, Camera de Est și Camera Verde. la cel de-al doilea etaj se află camerele private ale președintelui și familiei sale, în timp ce la cel de-al treilea etaj se află camerele oaspeților dar și camerele personalului.

În anul 1805, Casa Albă a fost deschisă publicului de către Jefferson și nu și-a închis ușile niciodată, exceptând perioada de război precum și perioada de după atacurile din 11 septembrie 2001. În urma acestor atacuri, procedurile de vizitare au fost schimbate.