Meghan Markle, la prezidențiale SUA 2024? Ce are de gând să facă Donald Trump. Mesaj uimitor

de:
18 03. 2021, 13:21

Candidează Meghan Markle la alegerile prezidențiale SUA din 2024? Ce spune fostul președinte al Americii, Donald Trump, despre o posibilă candidatură a ducesei de Sussex. Mesajul uimitor transmis de acesta.

Meghan Markle, la prezidențiale SUA 2024?

Donald Trump vs Meghan Markle. Fostul președinte american, Donald Trump, a declarat că ar vrea să candideze din nou la președinție în 2024 dacă Meghan Markle decide să intre în cursă. Comentariul a fost făcut, marți, 17 martie, în cadrul Fox News, după ce Trump a fost întrebat ce părere are în legătură cu zvonurile conform cărora ducesa s-ar fi întâlnit cu membri ai Partidului Democrat pentru a discuta despre posibilitatea unei campanii prezidențiale în 2024.

„Sper că se va întâmpla. Pentru că dacă s-ar întâmpla așa, cred că aș avea un sentiment și mai puternic că aș câștiga. Nu sunt un fan al ei. Întâmplător cred că o cunosc pe regină, așa cum știți. M-am întâlnit cu regina și cred că regina este o persoană extraordinară. Și eu nu sunt un fan al lui Meghan”, a spus Donald Trump, potrivit Business Insider.

Astfel de zvonuri privind o posibilă candidatură la prezidențiale a lui ducesei de Sussex au mai apărut și anterior. Anul trecut, o sursă din anturajul acesteia spunea că ea „se gândește serios la această posibilitate”, completând că nu a renunțat cetățenia americană după căsătoria cu prințul Harry, „așa că are opțiunea de a intra în politică”.

Meghan Markle, la prezidențiale SUA 2024?

Există clinciuri mai vechi între cei doi

Meghan Markle l-a criticat pe Donald Trump în timpul campaniei alegerilor prezindețiale din 2016, acuzându-l că este misogin şi că provoacă discordie. De asemenea, aceasta spunea că se va muta în Canada dacă va fi ales președinte. Anul trecut, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă criticile ducesei, Trump a spus: „Nu ştiam asta. Ce pot să spun? Nu ştiam că ea (Meghan) este urâtă”.

De asemenea, într-un mesaj video difuzat anul trecut de postul ABC cu ocazia publicării listei celor 100 de personalități ale anului de către revista Time, ducii se Sussex au subliniat, fără a menționa numele lui Donald Trump, importanța crucială pe care ar avea-o, în opinia lor, alegerile prezidențiale din 3 noiembrie. Videoclipul a fost interpretat la scară largă drept o încurajare la vot împotriva lui Trump.

„La fiecare patru ani, ni se spune: „Acestea sunt cele mai importante alegeri din viața noastră”. Cele de acum sunt cu adevărat așa. Atunci când voăam, valorile noastre sunt în joc, vocile noastre se fac auzite”, a declarat Ducesa de Sussex.

Atunci, Donald Trump a atacat-o, din nou, pe Meghan Markle spunând: „Nu sunt un fan al ei și aș spune asta și probabil că a auzit asta, dar îi doresc mult noroc lui Harry. Va avea nevoie de el”. De asemenea, nici cea mai recentă apariție a celor doi nu i-a scăpat din vedere fostului președinte american. După părăsirea Casei Regale Britanice, Prințul Harry și Meghan Markle au intrat din nou în centrul atenției după ce i-au acordat un interviu vedetei americane Oprah Winfrey. Cei doi au făcut acuzații grave la adresa familiei regale britanice, acuzând-o de rasism la adresa fiului lor Archie. Trump a declarat că „Nu este bună, iar acum toată lumea o vede”.