Home » Politică » Povestea cutremurătoare a lui Joe Biden. Dramele care l-au marcat pe viață pe candidatul de la alegerile prezidențiale SUA 2020

Povestea cutremurătoare a lui Joe Biden. Dramele care l-au marcat pe viață pe candidatul de la alegerile prezidențiale SUA 2020

Bucur Ioana / 03.11.2020, 16:04

Joe Biden a scris istorie, în politica americană, când avea doar 30 de ani. La doar o lună după cel mai fericit moment al carierei, sale, soarta îi dădea o lovitură zdrobitoare. O țară întreagă a fost martora suferinței sale. De fapt, întreaga sa viață a fost marcată de dramă după dramă. Povestea cutremurătoare a lui Joe Biden, candidatul democrat la alegerile prezidențiale SUA 2020.

Succesul profesional, umbrit de dramele din familie. Povestea cutremurătoare a lui Joe Biden, candidatul democrat la alegerile prezidențiale SUA 2020 

Viața lui Joe Biden, candidatul democrat la alegerile prezidențiale SUA 2020, a trăit o viață marcată de suferință. A scris un capitol interesant în istoria Statelor Unite ale Americii când avea doar 30 de ani. Pe al doilea, când a devenit primul vicepreședinte catolic al țării. Joe Biden are 77 de ani. Dacă va câștiga, va deveni cel mai bătrân președinte al Statelor Unite ale Americii, lucru ce pare să îi îngrijoreze pe unii care se întreabă dacă, la vârsta sa, mai are capacitatea de a conduce o administrație așa complexă precum cea de la Washington.

Ales senator la doar 30 de ani, Joe Biden și-a pierdut soția și fiica într-un accident rutier. A depus jurământul lângă patul de spital pe care fiul lui, rănit în același accident, se lupta să supraviețuiască

Joe Biden s-a născut în Scranton, Pennsylvania, pe 20 noiembrie 1942. Era student la Drept când s-a îndrăgostit și s-a căsătorit cu prima sa soție, Neilia Hunter. Tânăra venea dintr-o familie înstărită și influentă din Skaneateles, New York. Când avea doar 30 de ani, era ales senator, al șaselea cel mai tânăr din istoria Statelor Unite ale Americii. La doar o lună după cea mai mare victorie din cariera sa, destinul i-a dat o lovitură cumplită.

Soția senatorului proaspăt ales Joe Biden și fiica lor au murit, iar cei doi fii ai lor au fost grav răniți după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un camion în această intersecție din Delaware” – anunțau televiziunile americane în decembrie 1972.

La 77 de ani, Joe Biden ar putea fi cel mai bătrân președinte al Statelor Unite ale Americii
La 77 de ani, Joe Biden ar putea fi cel mai bătrân președinte al Statelor Unite ale Americii

Doborât de durere, Joe Biden a fost la un pas să renunțe la scaunul de senator. Cumva sau cineva l-a făcut să se răzgândească. Momentul în care a depus jurământul a fost unul dintre cele mai emționante din istoria țării. Joe Biden a jurat credință țării sale lângă patul de spital al fiului său, Beau, care încă se lupta să își revină după accidental în care muriseră mama și sora lui.

În următorii ani, Joe Biden s-a dedicat cu totul creșterii celor doi fii ai săi care au supraviețuit, Beau și Hunter. Făcea, zilnic, naveta de la casa sa din Delaware la Washington, doar pentru ca seara să doarmă în aceeași casă cu băieții lor.

Jill, femeia care a readus fericirea în viața lui Joe Biden: „Cine poate să iubească așa profund o dată, o poate face și a doua oară”

În 1975, fratele îi face cunoștință cu o colegă de-a sa de facultate, Jill Jacobs. După ce au cunoscut-o, Beau și Hunter se lipesc imediat de ea. După doi ani de relație, Joe Biden o cere în căsătorie, însă îi mărturisește că nu știe dacă va mai putea iubi pe cineva la fel ca pe Neilia. În 1981 li s-a născut o fiică, iar Jill i-a fost alături toată viața.

„Cine poate să iubească așa profund o dată, o poate face și a doua oară”, i-ar fi răspuns ea. „Atunci am realizat exact ce a făcut dragostea lui Jill pentru mine: mi-a permis să fiu eu însămi din nou”, scria Joe Biden în cartea de memorii „Promises to Keep” pe care a scris-o în 2007.

Joe Biden și Barack Obama, cea mai frumoasă prietenie din politică
Joe Biden și Barack Obama, cea mai frumoasă prietenie din politică

Faimosul „bromance”. Prietenia cu Barack Obama a umbrit gafele și controversele din cei opt ani în care Joe Biden a fost vicepreședintele SUA

Joe Biden decide că este momentul să facă cel mai mare pas al carierei politice. În 1987, Joe Biden își dorea să ajungă președintele Statelor Unite ale Americii, însă o gafă făcută în timpul unui discurs l-a scos din cursă. Apoi, În 2007, își anunță candidatura la alegerile prezidențiale. Un an mai târziu, iese, din nou, din joc, dar este luate de Barack Obama în echipa sa. În ianuarie 2009, Joe Biden devine vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii și scrie un nou capitol în istoria țării. El a fost primul romano-catolic care a ocupat această funcție.

Anii petrecuți în funcția de vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii nu au fost lipsiți de controverse. Joe Biden a fost intens criticat pentru gesture considerate „prea intime” cu femeile din anturajul său.

În 2015, Joe Biden își mai pierde un copil. Beau, cel pe care îl vedea o „variantă îmbunătățită a propriei persoane”, murea răpus de cancer

Tragedia a lovit din nou în familia lui Joe Biden. În 2015, un cancer cerebral i-l fură pe Beau la doar 46 de ani. Era cel care trebuia să îi calce pe urme, o versiune îmbunătățită a tatălui său, cu un viitor strălucit în față.

„Beau era considerat, așa cum a spus și Barack, cum a spus președintele în mesajul de la înmormântare, Beau era Joe 2.0”, declara în 2018, într-un interviu, Joe Biden.

Joe Biden, soția și fiica sa, la înmormântarea lui Beau Biden
Joe Biden, soția și fiica sa, la înmormântarea lui Beau Biden

Campania lui Joe Biden la alegerile prezidențiale SUA 2020, pusă în pericol de fiul său, Hunter

Cel mai mare obstacol ieșit în calea lui Joe Biden la alegerile prezidențiale SUA 2020 a fost propriul saău fiu, Hunter. Comportamentul bărbatului a fost subiectul preferat de atac al echipei contracandidatului republican, Donald Trump.

„Sunt atât de multe dovezi că familia Biden a încasat bani ilegal timp de mulți ani. Cred că presa de la Washington a știut de asta, dar n-a spus nimic, dar acum avem chiar mesajele lui Biden (Hunter – n.r.), către tatăl său sau către alți destinatari, ceea ce dovedește că luau bani din diverse țări: Irak, Ucraina, China, România, să nu uităm de Moscova…”, a declarat Rudy Giuliani, avocatul personal al actualului președinte, Donald Trump.

Joe Biden a fost acuzat că, de-a lungul timpului, și-ar fi abuzat de funcție pentru a-I feri avantaje în afaceri fiului său. Comportamentul bizar și dependența de substanțe interzise a lui Hunter au fost folosite pentru a-l discredita pe Joe Biden.