Home » Sănătate » Ce se întâmplă în organism după vaccinul Covid. Precizări importante de la medicul Virgil Musta

Ce se întâmplă în organism după vaccinul Covid. Precizări importante de la medicul Virgil Musta

Violeta Badea / 15.02.2021, 09:31
Ce se întâmplă în organism după vaccinul Covid. Precizări importante de la medicul Virgil Musta

Ce se întâmplă în organism după vaccinul Covid. Precizări importante de la medicul Virgil Musta. Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a precizat că anticorpii după vaccin ajung la un nivel suficient de mare de protecție în a treia săptămână după prima doză. Iată ce se întâmplă cu cei care au avut forme severe ale bolii.

Ce se întâmplă în organism după vaccinul Covid

Un studiu realizat pe aproximativ 200 de persoane a demonstrat că toți medicii și personalul medical care s-au vaccinat, cu excepția unei singure persoane, au făcut titru de anticorpi protectori. Mai mult decât atât jumătate dintre aceștia au  titru înalt protector. Acesta ajunge la o valoare bună de abia după ce s-a primit și a doua doză de vaccin.

De asemenea, cercetările efectuate arată că cei care au avut forme severe ale bolii fac imunitate mai bună decât formele ușoare. Virgil Musta a venit cu precizări legate de ceea ce se întâmplă în organism între prima și a doua doză de vaccin. Medicul a menționat că este foarte importantă perioada care a trecut de la prima doză, astfel nivelul de protecție depinde de aceasta.

 „Așa se explică și situația în care facem boala după prima doză, pentru că noi începem să facem anticorpi de abia de la a doua săptămână și studiul nostru a arătat că ajungem la un titru protector în 40% din cazuri la a treia săptămână după prima doză”, a declarat doctorul, citat de antena3.ro.

Cei care au avut Covid-19 sunt sfătuiți să se vaccineze cu ambele doze
Cei care au avut Covid-19 sunt sfătuiți să se vaccineze cu ambele doze

Precizări importante de la medicul Virgil Musta

Doctorul a subliniat faptul că abia după primirea celei de-a doua doze de vaccin nivelul de anticorpi ajunge la un procent suficient de mare de protecție. Mai exact, nivelul de anticorpi a fost în jur de 100, până la 200 după prima doză, fiind un nivel considerat de medici „posibil de protecție”, iar după ce s-a administrat cea de doua doză, un procent de 60% din personal a făcut peste 400 de unități.

Un număr mai mic de personal a rămas la un titru cuprins între 200 și 400. De asemenea, studiul a arătat că unele persoane care au avut Covid nu au făcut anticorpi. Astfel, cercetările au dovedit că formele severe fac imunitate mai bună decât formele ușoare.

Cei care au trecut prin boală sunt sfătuiți să se vaccineze cu ambele doze

Cei care au fost infectați cu virusul Covid-19 și au făcut prima doză de vaccin este recomandabil să o facă și pe a doua. În caz contrar, este posibil ca protecția să scadă după boală la două sau trei luni și să fie pierdută după trei sau patru luni, în timp ce vaccinarea completă asigură imunitate pe cel puțin opt luni. De asemnea, medicul de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a spus că anticorpii încep să dispară după o perioadă de două – trei luni.

 „Sunt niște markeri de fapt care arată că au trecut prin infecție, dar anticorpii nu sunt și cei care te protejează. Există riscul să credem că suntem protejați și să nu avem, de fapt, suficienți anticorpi protectori”, a declarat Virgil Musta.