Home » Știri » Știri sociale » Vaccinul AstraZeneca și cazurile de tromboză. Un oficial al EMA face precizări importante. Ce spune medicul Valeriu Gheorghiță

Vaccinul AstraZeneca și cazurile de tromboză. Un oficial al EMA face precizări importante. Ce spune medicul Valeriu Gheorghiță

Manolică Anca / 06.04.2021, 17:33
Vaccinul AstraZeneca și cazurile de tromboză. Un oficial al EMA face precizări importante. Ce spune medicul Valeriu Gheorghiță

Supiciunea planează în continuare în ceea ce privește vaccinul anti-Covid produs de AstraZeneca și cazurile de tromboză. În plus, un oficial al Agenţiei Europene pentru Medicamente vine cu precizări importante, care par să pună tot mai mult sub semnul întrebării asigurările date până acum de conducere. Ce poziție are România în acest caz.

Vaccinul AstraZeneca și cazurile de tromboză

De câteva săptămâni, planează suspiciuni cu privire la posibile reacții adverse grave, dar rare, după ce mai multe persoane vaccinate cu AstraZeneca au acuzat cazuri de tromboză atipică. Zeci de persoane au fost diagnosticate, dintre care mai multe au și decedat. În Marea Britanie, au existat 30 de cazuri și șapte decese din cele 18,1 milioane de doze administrate începând cu 24 martie.

Până în prezent, Agenţia Europeană pentru Medicamentea (EMA)  susținut că „nu este dovedită nicio legătură cauzală cu vaccinul”, chiar dacă este „posibil” și că beneficiile vaccinării împotriva coronavirusului depășesc întotdeauna riscurile. La rândul său, și gigantul AstraZeneca a asigurat în martie că nu există „nicio dovadă a unui risc agravat” şi a asigurat sâmbătă că „siguranţa pacientului” este „principala sa prioritate”.

„Este clar că există o legătură”

Însă, într-un interviu acordat cotidianului italian Il Messaggero, un oficial din cadrul aceleiași instituții vine parcă să contrazică aceste lucruri. El a confirmat că există „legături” între vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboză semnalate după administrarea serului.

„Acum o putem spune, este clar că există o legătură cu vaccinul. Cu toate acestea, nu ştim încă ceea ce cauzează această reacţie. Pentru a rezuma, în următoarele câteva ore vom spune că există o legătură, dar trebuie totuşi să înţelegem cum se întâmplă.

„Încercăm să obţinem o imagine precisă a ceea ce se întâmplă, pentru a defini exact acest sindrom apărut din cauza vaccinului. Dintre cei vaccinaţi, există un număr mai mare de cazuri de tromboză cerebrală la tineri decât ne-am aştepta. Trebuie să spunem asta” a spus Marco Cavaleri, şeful strategiei de vaccinare de la EMA.

Experţii Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) urmează să se reunească între 6 și 9 aprilie pentru a finaliza evaluarea cazurilor rare de coagulare sangvină şi posibila lor legătură cu vaccinul anti-Covid-19.

Marco Cavaleri, şeful strategiei de vaccinare de la EMA.
Marco Cavaleri, şeful strategiei de vaccinare de la EMA.

Ce spune medicul Valeriu Gheorghiță

Medicul Valeriu Gheorghiță, Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid-19, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat că se poate ajunge în orice scenariu în ceea ce privește vaccinul AstraZeneca și că România așteaptă recomandările Agenției Europene a Medicamentului (EMA), dar că nu crede că se va retrage autorizarea vaccinului. Anunțul vine imediat după ce înalt oficial al instituției a spus că există o legătură între vaccinul AstraZeneca și cazurile de tromboză

„Nu ne așteptăm la o retragere a autorizării a acestui vaccin, probabil vor fi recomandări suplimentare. Sperăm să se facă aceste recomandări astfel încât să avem o sursă clară pe baza căreia să putem lua decizii. Mesajul e clar: așteptăm decizia EMA și recomandările. În funcție de recomandări, România va adopta toate măsurile pentru siguranța tuturor, care e prioritară.”, a declarat acesta.

De asemenea, a mai ținut să precizeze că în România nu au fost confirmate cazuri de tromboze asociate cu imunizarea cu acest ser produs de AstraZeneca.