Home » Știri » Cele mai bogate femei din lume. Cine sunt și cum au ajuns ele în top 10. Averea lor este fabuloasă

Cele mai bogate femei din lume. Cine sunt și cum au ajuns ele în top 10. Averea lor este fabuloasă

Violeta Badea / 11.04.2021, 14:58

Cele mai bogate femei din lume. Cine sunt și cum au ajuns ele în top 10. Averea lor este fabuloasă. Crezi că trăim într-o lume a bărbaților? Ei bine, află că cele mai bogate femei din lume au o avere impresionantă și reprezintă 12% din totalul miliardarilor lumii. În ciuda pandemiei, doamnele au o avere cumulată de 930 de miliarde de dolari. Iată topul celor mai bogate femei din lume.

Cele mai bogate femei din lume

Într-o lume a bărbaților, femeile au reușit să bată record după record. Sunt cunoscute, pline de bani și foarte puternice. Iată cine sunt și cum au ajuns ele în top 10.

1. Francoise Bettencourt Meyers

Francoise Bettencourt Meyers
Francoise Bettencourt Meyers

Francoise Bettencourt Meyers, în vârstă de 67, este cea mai bogată femeie din lume și ocupă locul 12 în topul celor mai bogați oameni din lume. Femeia este preşedintele companiei L’Oreal deţinute în proporţie de 33% de către familia sa. A devenit moștenitoarea L’Oreal a Franței în anul 2017, atunci când mama ei, Liliane Bettencourt, pe atunci cea mai bogată femeie din lume, a murit la vârsta de 94 de ani. Meyers se poate lăuda cu o avere impresionantă de 58,4 miliarde de dolari.

2. Alice Walton

O altă femeie care nu are grija banilor este Alice Walton, în vârstă de 71 de ani. Femeia este fiica fondatorului celebrului lanţ de magazine american, Walmart, Sam Walton. Deși toată lumea ar crede că tatăl său este cel care a contribuit la succesul lui Alice, de fapt, femeia face bani din artă. În anul 2011, a deschis Muzeul de Artă Americană Crystal Bridges în orașul natal Bentonville, Arkansas. În prezent, Alice se ocupă cu promovarea artei și se poate lăuda cu o avere de 53,1 miliarde de dolari.

3. MacKenzie Scott

MacKenzie Scott
MacKenzie Scott

MacKenzie Scott, în vârsta de 51 de ani, stă foarte bine în topul celor mai bogați oameni din lume,ocupând locul 22. Femeia este fosta soție a fondatorului Amazon Jeff Bezos, cu care a fost căsătorită timp de 25 de ani. Cei doi și-au spus adio în anul 2019. Averea ei este de 53 miliarde de dolari, iar banii provin de la fostul partener de viață. În prezent, Jeff Bezos este cel mai bogat om din lume cu o avere de 182 de miliarde de dolari.

4. Julia Koch

Julia Koch, în vârstă de 57 de ani, și cei trei copii ai ei au moștenit 42%  din compania Koch Industries de la soțul ei, David, care a decedat în anul 2019 la vârsta de 79 de ani. Femeia s-a născut în Iowa, Koch și s-a mutat în New York în anii 1980. În trecut, a fost asistentă al designerului de modă Adolfo și a lucrat cu oameni renumiți, printre care și prima doamnă Nancy Reagan.

5. Yang Huiyan

Yang Huiyan
Yang Huiyan

Yang Huiyan, în vârstă de 39 de ani, este cea mai bogată femeie din China și a cincea din lume. Femeia a moștenit de la tatăl său 57% din compania Country Garden Holdings. Chinezoaia are o avere de 32,5 miliarde de dolari.

6. Jacqueline Mars

Jacqueline Mars are o avere estimată la 28,9 miliarde de dolari. Femeia a moștenit foarte mulți bani de la Audrey Ruth (Meyer) şi Forrest Mars, Sr., şi nepoata lui Frank C. Mars, fondatorii celebrei companii americane de bomboane Mars, Incorporated. Jacqueline deține trei sferturi din renumita companie.

7. Susanne Klatten

Susanne Klatten
Susanne Klatten

Susanne Klatten a primit o parte din avere de la mama sa și deține 19,1% din producătorul de automobile BMW. Mama ei a fost dea de-a treia soție a legendarului industrial Herbert Quandt, care l-a îndrumat pe BMW către preeminența pe piața de lux. Susanne Klatten se bucură de o avere de 26 miliarde de dolari.

8. Laurene Powell Jobs

Laurene Powell Jobs este nimeni alta decât văduva fondatorului Apple Inc., Steve Jobs. Femeia a moştenit acţiunile soţului ei de la renumita companie Apple și a devenit una dintre cele mai bogate femei din lume. Laurene Powell Jobs duce mai departe afacerea şi se implică în diverse proiecte caritabile. Averea sa este de 22,3 miliarde de dolari.

9. Zhong Huijuan

Zhong Huijuan
Zhong Huijuan

Zhong Huijuan, în vârstă de 60 de ani, este un exemplu viu că te poți îmbogăți și mai tarziu. Femeia era o simplă profesoară de chimie și a renunțat la această carieră pentru a-și înființa o companie de farmaceutice. Firma a avut un real succes și a adus-o în topul celor mai bogate femei din lume, având o avere de 21,8 miliarde de dolari.

10. Iris Fontbona

Iris Fontbona, în vârstă de 79 de ani, a moştenit averea de la regretatul ei soț. Andrónico Luksic, fostul său soț, a construit o avere din minerit și băuturi înainte de a muri de cancer în anul 2005. Femeia din Chile și copiii săi conduc compania Antofagasta Plc, care deține mine de cupru în Chile și tranzacționează la bursa din Londra. Aceștia mai dețin și câteva acțiuni la Quiñenco, un conglomerat chilian tranzacționat public, activ în domeniul bancar, al berii și al producției.