Home » Știri » Știri externe » Cine a fost Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia. Ce se știe despre accidentul în care și-a pierdut viața

Cine a fost Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia. Ce se știe despre accidentul în care și-a pierdut viața

Violeta Badea / 29.03.2021, 10:58
Cine a fost Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia. Ce se știe despre accidentul în care și-a pierdut viața

Cine a fost Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia. Ce se știe despre accidentul în care și-a pierdut viața. Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia, a decedat în urma unui accident de elicopter în Alaska. Cine a fost Petr Kellner și ce afacere avea în România veți afla din acest articol.

Cine a fost Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia

Petr Kellner era cel mai bogat om din Cehia
Petr Kellner era cel mai bogat om din Cehia

O veste tristă a făcut înconjurul lumii! Petr Kellner, în vârstă de 57 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic de elicopter. Dar cine a fost cel mai bogat om al Cehiei, ce avere deținea și ce legătură avea acesta cu țara noastră? Ei bine, miliardarul ceh s-a născut în anul 1964, în localitatea Ceska Lipa din Cehoslovacia. Acesta a absolvit facultatea de economie industrială a Înaltei Şcoli de Studii Economice din Praga şi a lucrat în comerţul exterior, dar şi în producţia de film, la Barrandov, cele mai mari studiouri din Cehia.

În anul 1991, a înfiinţat compania de investiţii PPF (o prescurtare de la „Primul Fond de Privatizare”), care a realizat privatizarea de succes a companiei naţionale de asigurări din Cehia. În anii următori, Petr Kellner a devenit acţionar majoritar al fondului de investiţii din Republica Cehă şi şi-a diversificat operaţiunile, extinzându-se inclusiv pe piaţa media prin cumpărarea primului post de televiziune privat din Cehia. Grupul s-a extins foarte mult și foarte repede, controlând numeroase companii din Europa, Asia și America de Nord.  În anul 2018, grupul a ajuns să dețină un profit de peste 815 milioane de euro

Petr Kellner este și propietarul PRO TV

Petr Kellner era patronul PRO TV
Petr Kellner era patronul PRO TV

În afara de compania PPF, miliardarul ceh mai avea și alte afaceri, acesta a investiti foarte mult în Rusia, în sectorul agricol sau în asigurări. Petr Kellner a ajuns și în România. Acesta a cumpărat anul trecut principalul canal de televiziune PRO TV, într-o tranzacţie prin care a preluat de la americanii de al AT&T grupul CME, principalul acţionar al PRO TV, iar aceasta nu este singura legătură cu țara noastră.

Kellner a avut mai multe afaceri în România în ultimii 15 de ani, la un moment dat deţinuse şi 20% din Romexterra Bank, iar acum avea două clădiri de bioruri din apropierea Guvernului. PPF Real Estate a intrat în România în anul 2016, prima investiţie imobiliară fiind Metropolis Center, urmată în anul 2018 de achiziţia Crystal Tower.

Miliardarul ceh avea o avere estimată la 17,5 mld. dolari, care îl făcea să fie şi cel mai bogat om din Republica Cehă. Conform celui mai recent raport anual al PPF, el deţinea 98.93% din acţiunile grupului.

Ce se știe despre accidentul în care și-a pierdut viața

Petr Kellner si-a pierdut viata in urma unui accident de elicopter
Petr Kellner si-a pierdut viata in urma unui accident de elicopter

Petr Kellner a murit într-un accident de elicopter în Alaska. Miliardarul ceh se afla într-o vacanță la schi. Se pare că accidentul s-ar fi produs sâmbătă, iar resturile elicopterului au fost găsite în zona ghețarului Knik, aflat la 80 de kilometri de Anchorage, cel mai mare oraș din statul american Alaska.

La bordul elicopterului Airbus AS350 B3 se aflau șase persoane: cinci au decedat, iar o șasea persoană a supraviețut, fiind găsită de salvatori în stare foarte gravă. Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului, autoritățile încă investighează modul în care s-a produs accidentului.

Petr Kellner era căsătorit şi avea patru copii. Miliardarul era implicat în numeroase proiecte caritabile, prin intermediul „Fundaţiei Familiei Kellner” care susţine elevii şi studenţi supradotaţi din medii defavorizate, dar şi îmbunătăţirea calităţii educaţiei în Republica Cehă. De-a lungul anilor, Fundaţia a investit circa 27 de milioane de euro în acţiuni caritabile.