Home » Știri » De ce boală suferea Mitică Popescu. Viața și cariera marelui actor român

De ce boală suferea Mitică Popescu. Viața și cariera marelui actor român

Ileana Mladinoiu / 05.01.2023, 11:29
De ce boală suferea Mitică Popescu. Viața și cariera marelui actor român

Pe rețelele de socializare, odată cu anunțul de pe 3 ianuarie cu privire la moartea lui Mitică Popescu, numărul de reacții pentru ceea ce a întruchipat actorul pe tărâmul celei de-a șaptea arte continuă să crească.  Actorul s-a stins din viață la 86 de ani.

În ce filme a jucat Mitică Popescu

A jucat în filme ca: „Stejar, extremă urgenţă”, regia Dinu Cocea, 1973, „Mere roşii”, regia Alexandru Tatos, 1976, „De ce trag clopotele, Mitică?”, regia Lucian Pintilie, 1981), „Înghiţitorul de săbii”, regia Alexa Visarion, 1981, „Glissando”, regia Mircea Daneliuc, 1985), „Căsătorie cu repetiţie”, regia Virgil Calotescu, 1985, „Secretul armei…secrete”, regia Alexandru Tatos, 1988, „Cel mai iubit dintre pământeni”,  „Umilinţă”, regia Cătălin Apostol, 2011 etc., potrivit imdb.com.

Mitică Popescu va rămâne în memoria colectivă drept Cocoşilă, rol interpretat magistral în filmul „Moromeţii” regizat de Stere Gulea. A jucat alături de Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu. Publicul l-a urmărit și pe vremea când era prezentatorul uneia dintre cele mai longevive producţii TVR, emisiunea „D’ ale lui Mitică”, difuzată din 1999 la TVR 2. „Timp de aproape 24 de ani, Mitică Popescu a introdus în casele telespectatorilor reportaje sociale şi poveşti din zona rurală spuse cu un haz inconfundabil”, scrie tvmania.ro.

De ce boală suferea Mitică Popescu. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Mitică Popescu

De ce boală suferea Mitică Popescu

Mitică Popescu a murit în după-amiaza zilei de 3 ianuarie la Spitalul Elias din București, unde fusese internat cu două săptămâni înainte, din cauza problemelor cardiace ce îi puneau viața în pericol (suferise un AVC). După montarea de stenturi în cadrul secției de Cardiologie de la Spitalul Fundeni, actorul a fost transportat înapoi la Spitalul Elias, doctorii ținându-l  sub observație. Însă, în jurul orei 17:15, actorul a făcut stop cardiac, în pofida faptului că medicii și-au dat silința să îl resusciteze. A murit departe de scenă și de lumea pe care a îndrăgit-o mult și căreia i-a dat totul.

„Era un actor și un om generos, îi încuraja pe tineri. Era de un bun simț cum rar întâlnești în această meserie. și uite că l-am pierdut. Îmi pare tare rău de nea Mitică că îmi era tare drag. Făceam o șuetă extraordinară”, sunt vorbele actorului Valentin Teodosiu.

„A plecat dintre noi şi dragul meu prieten, Nea Mitică Popescu”

„Acum vreo cinci săptămâni, înainte să se interneze la urgență, l-am scos la un șpriț. Era tare nefericit că nu-l mai sună nimeni. Cât era în viață și avea nevoi, nu l-a sunat nimeni, acum toată lumea sună. Când avea nevoie de ceva, nu era nimeni, el fiind unul dintre cei care muncea. L-am sunat când am auzit că s-a internat la urgențe, nu mi-a răspuns în prima zi. A doua zi mi-a răspuns. L-am mai sunat odată peste câteva zile și l-am întrebat ce face, iar el mi-a zis: ‘Uite, fac Crăciunul la Urgențe la Floreasca și Revelionul la Elias’. Este plin de nosocomiale. Iar el mi-a zis: ‘Nosocomiale sunt peste tot. Mă duc la recuperare’.” (Valentin Teodosiu).

Relația dintre Mitică Popescu și actrița Leopoldina Balanuță

Mitică Popescu și Leopoldina Bălănuță au fost căsătoriți timp de 21 ani.

„Ne făcea plăcere să ne întâlnim doar noi doi, fără prieteni, și stăteam ore întregi într-un restaurant până la ora închiderii. Fără declarații banale, pompoase, am simțit amândoi că suntem făcuți unul pentru celălalt. Am realizat că o iubesc pe Poldi atunci când a trebuit să fie internată timp de o lună și jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite. O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare și stăteam cât mai mult posibil lângă ea. Și acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorință și m-am bucurat de bucuria ei”, spunea Mitică Popescu, în urmă cu câțiva ani, pentru jurnalul.ro.