Home » Știri » Decretul semnat de Iohannis. Ce prevede noua lege promulgată de președintele României

Decretul semnat de Iohannis. Ce prevede noua lege promulgată de președintele României

Alexandru Cazacu / 17.05.2021, 16:56
Decretul semnat de Iohannis. Ce prevede noua lege promulgată de președintele României

Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele României a semnat decretul pentru promulgarea legii cu privire la monitorizarea electronică. Despre ce lege este vorba și ce prevede noul act normativ, poți afla în continuarea articolului.

Ce prevede noua lege promulgată de președintele Klaus Iohannis

Mai exact, noua lege promulgată luni de către președintele României prevede crearea unei infrastructuri prin care să se permită monitorizarea electronică  în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, cu ajutorul unor dispozitive mobile sa fixe, dar și stabilirea responsabilităților autorităților implicate în proces.

Dispozitivele de tip brățară se vor utiliza în situații privind executarea măsurii controlului judiciar, a arestului la domiciliu, în cazul unui ordin de protecție sau în cazurile de supraveghere de la distanță. Acestea sunt mobile și se montează pe glezna persoanei, iar când acest lucru nu este posibil fizic, pe braț.

”Dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanei supravegheate. Prin excepție, dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe brațul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical. (…) Organul de supraveghere și/sau operatorul tehnic are dreptul și obligația de a verifica inopinat, în orice moment al zilei, periodic ori la sesizare, dispozitivele electronice de supraveghere alocate persoanei supravegheate”, potrivit legii.

De asemenea, aceste dispozitive de supraveghere se montează în imobilul în care se execută măsura arestului la domiciliu ori în imobilul în care cel care este supravegheat nu are voie să intre. Proiectul de lege a fost inițiat de parlamentarii PNL și a fost aprobat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, la finele lunii aprilie.

Prevederile noii legi promulgată de președintele României
Klaus Iohannis a promulgat noua lege privind monitorizarea electronică

Legile promulgate luni de președintele Klaus Iohannis

Decretul pentru promulgarea legii cu privire la monitorizarea electronică nu a fost singurul semnat luni de președintele României. Printre decretele semnate de Klaus Iohannis se numără și:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 222/2020 privind prorogarea termenului prevăzut de art. III din Legea nr. 352/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (PL-x 104/17.02.2021);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și adoptarea unor măsuri necesare pentru înființarea punctului național de acces, conform regulamentelor delegate de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport (PL-x 106/17.02.2021);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 223/2020 privind aprobarea preluării de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a drepturilor și obligațiilor, inclusiv a obligațiilor de plată a cotizației anuale de membru al Organizației de Colaborare a Căilor Ferate (OCCF) (PL-x 105/17.02.2021);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 203/2020 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan (PL-x 39/01.02.2021);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale (PL-x 129/01.04.2020), transmite Administrația Prezidențială.