Home » Știri » Legea pensiilor. Se iau în calcul anii de facultate la stadiul complet de cotizare sau la vechimea în muncă?

Legea pensiilor. Se iau în calcul anii de facultate la stadiul complet de cotizare sau la vechimea în muncă?

Alexandru Cazacu / 15.06.2021, 13:15
Legea pensiilor. Se iau în calcul anii de facultate la stadiul complet de cotizare sau la vechimea în muncă?

Mulți dintre cei care au terminat studiile superioare se întreabă adesea, dacă anii de facultate se iau în calcul la vechimea în muncă. Haideți să vedem ce spune legea pensiilor din acest punct de vedere.

Se iau în calcul anii de facultate la stadiul complet de cotizare sau la vechimea în muncă?

Ei bine, potrivit legii actuale a pensiilor, studiile de licență și cele de doctorat reprezintă perioade asimilate stagiului de cotizare pentru pensie, însă nu constituie vechime în muncă, în sensul Codului muncii. De asemenea, în aceeași situație sunt și perioadele în care o persoană a beneficiat de șomaj, scrie avocatnet.ro.

Cu toate că Legea nr. 263/2010 cu privire la sistemul unitar de pensii prevede că perioada în care ”asiguratul a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respectivă, cu condiția absolvirii acestora cu diplomă” este asimilată stagiului de cotizare la pensie, chiar dacă absolventul nu a contribuit efectiv la pensie, cursurile unei facultăți nu constituie vechime în muncă. Trebuie să menționăm faptul că, potrivit Codului muncii, vechimea în muncă este definită drept perioada în care munca prestată s-a desfășurat în urma unui contract individual de muncă.

Această prevedere a stagiului de cotizare este valabilă doar dacă pe durata cursurilor de licență, persoana respectivă nu a lucrat sau nu a încasat venituri pentru care au fost plătite contribuțiile sociale. În concluzie, cursurile de licență reprezintă stagiul de cotizare la pensie, dar nu și vechime în muncă, așa cum este termenul definit de Codul muncii.

Se iau în calcul anii de facultate la stadiul complet de cotizare sau la vechimea în muncă?
Se iau în calcul anii de facultate la stadiul complet de cotizare sau la vechimea în muncă?

Care sunt perioadele asimilate vechimii în muncă

Potrivit legii în vigoare, pentru salariați, atâta timp cât aceștia lucrează cu contract de muncă se cotizează automat pentru pensie, chiar dacă angajatorul nu a virat contribuțiile la stat. Cu toate acestea, perioade asimilate vechimii în muncă sunt și concediul de odihnă, pentru incapacitate de muncă, concediile pentru nașterea, creșterea și îngrijirea copiilor.

De asemenea, la stagiul de cotizare este asimilată și perioada de șomaj, dar în acest caz contribuțiile sociale sunt efectuate de către agenția județeană sau a Municipiului București pentru ocuparea forței de muncă. Cu toate acestea, perioada de șomaj nu reprezintă vechime în specialitate sau vechime în muncă.

Pe de altă parte, perioada de șomaj este asimilată vechimii în muncă doar în cazul în care drepturile au fost acordate potrivit Legii 1/1991, care a fost abrogată din 1 martie 2002 de Legea 76/2002 cu privire la sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Noua lege a pensiilor

După ce a fost amânată de mai multe ori, noua lege a pensiilor ar trebui să intre în vigoare începând de la 1 septembrie 2023. Potrivit acesteia, vor fi incluse în stagiul de cotizare și studiile de masterat, nu doar cele de licență sau doctorat, dacă în urma acestora a fost obținută o diplomă. Potrivit sursei citate, lipsa studiilor de masterat a făcut obiectul a două proiecte de lege care au ajuns în Parlament (unul în 2017 și unul în 2018), dar niciunul dintre ele nu a ajuns să fie aplicat.