Povestea celebrilor mici. De unde provine, de fapt, denumirea de mititei

Preparat culinar deosebit de popular în bucătăria românilor, micii sau mititeii au o origine controversată, părerile privind apariția lor fiind împărțite. Produsul este nelipsit de pe grătarul românului la sărbători tradiționale, târguri sau picnicuri. Dar iată care este povestea celebrilor mici și de unde provine denumirea.

Povestea celebrilor mici de pe grătarele tuturor românilor

Istoricii spun că povestea celebrilor mici își are începuturile Ţările Române, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi că sunt de origine turcească. Sub stăpânirea Semilunei, popoarele balcanice au preluat, inevitabil, multe din mâncărurile turceşti. Astfel se explică existența, şi astăzi, a micilor în bucătăria bulgară, sârbească şi bosniacă.

„Micul este un produs turcesc pe care-l găsim şi azi în toate bucătăriile din Balcani. La turci se numeşte köfte, de aici şi termenul de «chiftea». În Ţările Române au apărut undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, iar în Ardeal, după Unirea din 1918”, povestește istoricul Călin Felezeu, decanul Facultăţii de Psihologie din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj, pentru Adevărul.

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Știri din lume

10 locuri din Maramureș pe care trebuie să le vizitezi. Localnicii își respectă, cu sfințenie,...

Compoziţia, modul de preparare și servire a micilor diferă de la regiune la regiune și de la țară la țară. Turcii fac micii din carne de vită şi oaie. La noi, rețeta de mici se face din carne de porc amestecată sau nu, depinde de preferinţe, cu carne de vită. Și în funcţie de regiune, dar şi de preferinţe, micii se mănâncă cu sare şi ardei iute în Muntenia şi Dobrogea sau cu muştar, în Ardeal.

De asemenea, Felezeu a amintit și de povestea legată de mici, de la 1900, a cârciumarului Iordache Ionescu – un ardelean care avea o reţetă nemaipomenită de cârnaţi. Într-o zi, fiindcă avea cârciuma plină de oaspeți și nu îi ajungeau maţele în care învelea carnea tocată, aceasta a luat o bucată de carne tocată preparată pentru cârnaţi şi a pus-o pe grătar. Clienţii au fost foarte încântaţi, iar în scurt timp micul a devenit „vedeta” localului său, din centrul Bucureştiului.

De unde provine, de fapt, denumirea de mititei

Tot Călin Felezeu mai spune că denumirea de „mititei” are o istorisire aparte, fiind strâns legată de proclamarea Independenţei de stat a României, vreme în care micii sau mititeii se numeau „găluşte fripte”. În anul 1877, trupele rusești au pășit pe pământ românesc și au izgonit armatele otomane din Bulgaria pentru a aşeza ţars sub protectoratul ţarului. Principele Carol I şi ţarul Rusiei semnaseră o convenţie secretă prin care, în schimbul Independenţei şi al garantării integrităţii teritoriale a României, trupele ruseşti aveau să primească trecere liberă către frontul din Balcani.

La descoperirea acesteia, și pentru că România era oficial sub suzeranitatea Porţii Otomane, turcii l-au considerat trădător pe Carol I şi au început să bombardeze malul românesc al Dunării. Românii au răspuns și au bombardat Vidinul. Bateriile de artilerie românească de la Calafat aveau tunuri de calibru mai mic, iar obuzele lor, care erau mai lunguieţe, erau denumite „mititei”.

Însă, denumirea de „mititei” în limbajul uzual i se datorează deputatului Vasile Boerescu, care s-a dus cu câţiva prieteni la celebrul restaurant Capşa din Bucureşti pentru a sărbători independenţa României. Atunci, deputatul i-a spus chelnerului că dorește „mititei“ şi o „baterie“, adică mici, două sticle de vin şi una de sifon. Ulterior, acesta a explicat ce a vrut să spună stârnind multe râsete.