Home » Știri » Program Profi de Rusalii. Care este orarul de funcționare pentru zilele de 20 și 21 iunie

Program Profi de Rusalii. Care este orarul de funcționare pentru zilele de 20 și 21 iunie

Pană Emanuela / 19.06.2021, 10:30
Program Profi de Rusalii. Care este orarul de funcționare pentru zilele de 20 și 21 iunie

După vacanța de Paște și înainte de tradiționalul concediu de vară, românii mai au parte de o minivacanță, întucât calendarul anunță Rusaliile (Pogorârea Duhului Sfânt), care pică anul acesta pe 20 și 21 iunie – zile libere legale. Pentru cei ce nu au apucat să cumpere cele necesare pentru a putea sărbători cum se cuvine, avem o veste bună: magazinele Profi vor fi deschise în ambele zile. Care va fi orarul de funcționare aflați în continuare.

Program Profi de Rusalii

În 2021, Rusaliile se sărbătoresc duminică, 20 iunie, iar românii se vor bucura de un weekend prelungit dat fiind că și luni, 21 iunie, este zi liberă oficială. În cea de-a doua zi de Rusalii creștinii cinstesc Sfânta Treime.

Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile) este una dintre cele mai vechi și importante sărbători creștine, fiind celebrată la 50 de zile după Paște și la 10 zile după Înălțarea Domnului. Anul acesta, la ortodocși, Rusaliile pică pe 20 și 21 iunie.

La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Învierea Sa, prăznuim Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și sub denumirea de Cincizecime. Anul acesta prăznuim Pogorârea Sfântului Duh pe 20 iunie. Ca vechime, Rusaliile coboară până în veacul apostolic. În primele secole creștine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt și a Înălțării lui Hristos. În jurul anului 400, cele 2 sărbători s-au despărțit una de cealaltă“, notează crestinortodox.ro.

Cu ocazia sărbătorilor legale, Codul Muncii prevede 15 zile libere pentru angajați, două dintre acestea fiind de Rusalii. Cum se întâmplă de fiecare dată când este o sărbătoare importantă, românii încep să se intereseze de programul magazinelor pe care obișnuiesc să le frecventeze.

Din fericire pentru cei pe care anul acesta îi găsește la lucru în zilele de Rusalii, Profi va funcționa după programul standard, astfel încât clienții magazinului își pot face cumpărăturile atât duminică, 20 iunie, cât și luni, 21 iunie, chiar dacă acestea au fost declarate zile libere legale începând din 2008.

Citește și: Pe ce dată pică Rusaliile și ce se sărbătorește, de fapt, în această zi

Orarul pentru zilele de 20 și 21 iunie

Întrucât sunt cele mai importante sărbători din an, de Crăciun și de Paște, conducarea magazinelor Profi a stabilit un program special, însă de Rusalii lucrurile stau diferit, astfel că toate magazinele vor fi deschise și vor funcționa după orarul deja cunoscut.

program profi de rusalii
Programul magazinelor Profi de Rusalii 2021

În general, magazinele Profi sunt deschise de la 07:00 și până la 22:00, însă programul poate să difere puțin în funcție de oraș. Întrucât lanțul de supermarketuri nu a anunțat un program special de Rusalii 2021, este lesne de înțeles că se păstrează orarul actual aferent fiecărui magazin din țară.

Pentru mai multe detalii despre ofertele Profi, dar și despre programul complet al magazinelor, puteți consulta site-ul oficial al magazinului.