Ai nevoie de o viză pentru SUA? Planifici o călătorie pentru a-ți vizita rudele, pentru a lucra sau pentru a studia? Ei bine, în acest articol vei afla cât costă viza viza pentru America, în funcție de scopul vizitei. Iată tot ce trebuie să știi.
Potrivit condiţiilor de călătorie impuse de Statele Unite ale Americii, cetăţenii români au nevoie de viză pentru a putea intra pe teritoriul ţării. Viza pentru SUA se obține din timp la oficiile consulare sau misiunile diplomatice ale SUA în străinătate sau la ambasada SUA Bucureşti.
Un lucru important de subliniat este faptul că viza nu garantează intrarea pe teritoriul Statelor Unite. La trecerea graniţei, cetățenii sunt supuși unui mic interviu în timpul căruia aceștia trebuie să demonstreze că nu se vor abate de la scopul şederii şi nu vor depăși durata de şedere. Orice persoană poate fi întoarsă sau îi poate fi interzisă intrarea pe teritoriul american, dacă se descoperă că persoana călătoreşte în alt scop decât cel prezentat în acte.
Solicitanţii vizelor, inclusiv copiii, trebuie să achite o taxă nerambursabilă şi netransferabilă de solicitare a vizei, cunoscută şi ca taxa MRV, înainte de a solicita efectiv viza temporară. Această taxă trebuie achitată indiferent dacă viza este sau nu eliberată. Valoarea ei va depinde de tipul de viză solicitat.
Taxa aferentă solicitării de viză nu este rambursabilă şi nu poate fi transferată unei alte persoane. După plata taxei, se eliberează o chitanţă care va fi valabilă timp de un an de la data efectuării plăţii şi permite programarea la interviul de la Ambasada SUA. Dacă interviul nu este programat în maximum un an de la data efectuării plăţii, chitanţa îşi va pierde valabilitatea şi nu se va mai putea programa interviul, fiind necesară achitarea unei noi taxe.
Iată o listă cu cei care sunt scutiți de la plata vizei pentru America:
Românii continuă să aibă, la fel ca restul altor străini, probleme atunci când vor să plece în America. Din dorința de a împiedica refuzul acordării vizelor, ministrul de Externe Bogdan Aurescu a anunţat lansarea unei campanii de informare privind regimul vizelor.
Acesta a spus că vor fi analizate motivele refuzurilor și vor fi comunicate într-o campanie de informare. În acest fel, oamenii care nu au șanse la viză să nu mai facă solicitări degeaba, urmând ca procentul de refuz să se reducă în timp. Potrivit statisticilor oficiale, americanii refuză cam 10% din vizele cerute de români. Și pentru a putea merge în SUA fără viză, procentul trebuie să ajungă la 3%.