Home » Știri » Știri economice » Ce amendă riscă angajatorul, dacă i se refuză unei femei dreptul de a lucra până la vârsta de pensionare. Sancțiune usturătoare

Ce amendă riscă angajatorul, dacă i se refuză unei femei dreptul de a lucra până la vârsta de pensionare. Sancțiune usturătoare

Manolică Anca / 18.06.2021, 16:25
Ce amendă riscă angajatorul, dacă i se refuză unei femei dreptul de a lucra până la vârsta de pensionare. Sancțiune usturătoare

Ce amendă riscă angajatorul, dacă i se refuză unei femei dreptul de a lucra până la vârsta de pensionare. O hotărâte recentă a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) arată că un astfel de refuz este discriminatoriu, iar sancțiunea este una usturătoare.

Ce amendă riscă angajatorul, dacă refuză unei femei dreptul de a lucra până la vârsta de pensionare

O plângere depusă de o salariată a unei sucursale judeţene din cadrul unei companii de stat căreia i-a fost refuzat un post de şef serviciu în domeniul său de activitate, câștigat în urma unui concurs, a primit hotărârea definitivă. Salariata, care împlinea vârsta de pensionare de 61 ani şi 4 luni în iulie 2020, își exprimare decizia de a continua activitatea şi după vârsta de pensionare şi a stagiului de cotizare specifice femeilor, până la împlinirea vârstei de 65 de ani, vârsta standard de pensionare a bărbaţilor.

În urma discuției avute cu conducerea instituţiei s-a ajuns la concluzia că promovarea se va realiza. Însă, ulterior, aceasta avea să descopere că trecerea pe postul câştigat nu i-a fost aprobată. Ea a înaintat o cerere privind soluţionarea prelungirii activităţii, dând drept exemplu cazul a doi bărbaţi din alte sucursale ale instituţiei, a căror cerere de continuare după împlinirea vârstei de pensionare le-a fost aprobată.

Conducerea locală a respins această cerere, sub pretextul că în cazul respectivilor bărbaţi a fost vorba de o prelungire a contractului individual de muncă şi nu de o numire în funcţie, cum ar fi fost cazul acesteia, şi că „legea nu instituie obligaţia angajatorului de a menţine o persoană în activitate şi nici obligaţia de a motiva respingerea unei cereri de continuare a activităţii după data îndeplinirii condiţiilor standard de pensionare”.

Refuzul companiei este discriminatoriu

Astfel, ea a decis să depună o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Iar hotărârea recentă a CNCD spune că refuzul unei companii de a-i permite unei femei să rămână în activitate până la vârsta de 65 de ani, vârsta standard de pensionare a bărbaţilor, este discriminatoriu. A fost aplicată chiar și o amendă de 2.000 de lei companiei care a făcut acest lucru.

Amendă usturătoare pentru angajatorul care refuză unei femei dreptul de a lucra până la vârsta de pensionare
Amendă usturătoare pentru angajatorul care refuză unei femei dreptul de a lucra până la vârsta de pensionare

De altfel, această posibilitate există, încă din anul 2018, după ce Codul Muncii a fost modificat ca urmare a unei hotărâri a Curţii Constituţionale a României (CCR). Prin aceasta, s-a stabilit că femeile pot opta, dacă vor, să continue în câmpul muncii până la 65 de ani, fără ca angajatorul să se poată opune.

Ba mai mult, această decizie a CCR, prin care s-a stabilit că încetarea automată a contractului de muncă în cazul femeilor la o vârstă mai mică decât pentru bărbaţi ar putea fi văzută ca o discriminare, dar şi ca o încălcare a dreptului de muncă al femeilor, a fost transpusă, câteva luni mai târziu, în Codul muncii, potrivit avocatnet.ro.

Angajatorul nu se poate opune unei astfel de decizii

Așadar, legislaţia în vigoare spune că dacă salariata dorește să continue să lucreze până la 65 de ani, încetarea contractului de muncă nu va avea loc de drept la împlinirea vârstei standard de pensionare specifică femeii. Mai mult, angajatorul pe care salariata l-a informat, în scris, că dorește să rămână în câmpul muncii şi peste vârsta standard de pensionare nu se poate opune acestei decizii.

Analizând plângerea și documentele depuse de femeie, CNCD a constatat că respingerea cererii de menţinere în activitate a salariatei încă un an după ieşirea la pensie pentru limita de vârstă şi, în schimb, aprobarea cererii de continuare în activitate a altor salariaţi, din alte judeţe, a avut la bază vârsta, respectiv sexul acesteia, ceea ce reprezintă o discriminare. În plus, Consiliul consideră o încălcare a dreptul la muncă al acesteia încetarea contractului de muncă al salariatei.

„Din lipsa unor acţiuni şi măsuri concrete pentru respectarea egalităţii în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie au fost produse efectele discriminatorii”, transmite comunicatul CNCD.