Home » Știri » Știri sociale » Cine este Lucia Goracci, jurnalista italiană, și cum a ajuns să fie implicată într-un scandal uriaș cu Diana Șoșoacă

Cine este Lucia Goracci, jurnalista italiană, și cum a ajuns să fie implicată într-un scandal uriaș cu Diana Șoșoacă

Manolică Anca / 14.12.2021, 11:45
Cine este Lucia Goracci, jurnalista italiană, și cum a ajuns să fie implicată într-un scandal uriaș cu Diana Șoșoacă

Dacă zilele trecute vorbeam despre faptul că Diana Șoșoacă a ajuns în presa din Italia în urma apariției sale în Parlamentul României îmbrăcată în costum național și cu o botniță la gură, acum senatoarea lovește din nou. Este implicată într-un nou scandal cu italienii, după ce Lucia Goracci, o jurnalistă din peninsulă, susține că ar fi fost sechestrată de aceasta în birou.

Lucia Goracci, o jurnalistă italiană cu o carieră solidă în spate

Lucia Goracci (52 de ani), implicată într-un incident cu Diana Șoșoacă, are în spate o carieră de mai bine de 20 de ani în jurnalism. Aceasta a debutat în carieră la RAI, în redacția locală din Sicilia, fiind prezentatoare de telejurnal. A fost apoi reporter în Orientul Mijlociu, prezentatoare de știri pe Rai 2 și Rai 3, după care a ajuns corespondent special în străinătate în Orientul Mijlociu, America Latină (ea s-a ocupat de documentarea cutremurului din Haiti din 2010, accidentul din mina San Jose din Chile sau războiul civil din Libia).

În vara acestui an, a fost trimisă la Kabul, acolo unde talibanii preluaseră puterea, relatând operațiunile de evacuare a refugiaților. S-a aflat în ultimul avion de evacuare trimis de guvernul italian, dar a ales să se reîntoarcă la începutul lunii septembrie în Kabul, pentru a continua să transmită informații despre situația de conflict cu care se confrunta Afganistanul, potrivit Wikipedia.

Lucia Goracci, jurnalista italiană
Lucia Goracci, jurnalista italiană

Jurnalista italiană o acuză pe Diana Șoșoacă de sechestrare

În prezent, jurnalista Lucia Goracci locuiește în Istanbul, dar a decis să facă o vizită în România pentru a-i lua un interviu cu doar trei întrebări senatoarei Diana Șoșoacă. Dar până la un scandal monstru nu a mai fost decât un pas. Jurnalista acuzat-o verbal pe Diana Șoșoacă de sechestrare și răpire.

După ce zilele trecute, senatoarea apărea pe primele pagini ale publicației Periodico Italiano, după ce a apărut în Parlament cu o botniță la gură, ea fiind descrisă drept „politician de extremă dreapta” care are un discurs agresiv anti-vaccinare, anti-european și anti-imigrație, aceasta este acum implicată într-un nou scandal cu ecouri internaționale.

Aceasta a refuzat să mai răspundă întrebărilor jurnaliștilor italieni echipei de jurnaliști italieni de la Rai 1, în frunte cu Lucia Goracci, pe motiv că ar fi filmat fără voia sa în cabinet. Incidentul a avut loc vineri, 10 decembrie, la sediul de avocatură al Dianei Șoșoacă, unde jurnaliștii au venit să îi ia un interviu senatoarei.

„Pe scurt. S-a intrat peste mine în casă de către o echipă de jurnaliști care se pretau a fi din Italia”, le-a spus Diana Șoșoacă unor jurnaliști români.

De la ce a pornit scandalul

Tot scandalul ar fi pornit de la faptul că jurnalista dorea să abordeze subiecte concrete, în timp ce senatoarea intenționa să conducă ea interviul, lucru cu care Lucia Goracci nu a fost de acord. Și de aici a degenerat totul. Aceasta le-a spus celor prezenți în biroul său că responsabilii de pandemie vor fi toți judecați, și că va avea loc un al doilea proces Nurnberg (acestea au fost o serie de procese cunoscute pentru faptul că, în cadrul lor, au fost inculpați importanți membri ai conducerii politice, militare și economice din Germania Nazistă).

Fiindcă jurnalista i-a cerut să aducă dovezi în sprijinul celor afirmate, atunci senatoarea s-a enervat, i-a închis în birou și a sunat la poliție. „Am fost duși la secție. Ni s-au luat camerele și s-au șters toate imaginile. Ne-am câștigat libertatea, după 8 ore, în urma intervenției Ambasadei Italiei”, a spus jurnalista Rai 1, Lucia Goracci.

Diana Șoșoacă și soțul ei
Diana Șoșoacă și soțul ei

Diana Șoșoacă susține că a devenit suspicioasă în momentul în care și-a dat seama că jurnaliștii, deși de la un post tv italian, vorbeau în engleză între ei și când le-a cerut să se legitimeze, aceștia ar fi refuzat. În niște imagini publicate de Lumea Justiției se aude dialogul dintre Diana Șoșoacă și jurnaliștii italieni. Tot ea a spus și că soțul ei ar fi fost lovit de câțiva polițiști.

„You are a criminal. It’s against a criminal law. Infracțiune! Nu vă bateți joc de mine. Nu spune-ți că-mi adresați 3 întrebări și apoi începeți să filmați în biroul meu. Eu v-am explicat ce e pe acel tablou. Nu v-am dat acordul să filmați aceste lucruri. You will pay for this. It’s an insult for me, a senator of Romania

Vreau să vă legitimați. Eu nu știu cine este acea femeie (jurnalista italiană de la Rai Uno). I am a very famous senator of Romania, i don’t know who that girl is. Cum vă permiteți să vă purtați așa cu un senator al României?”, se arată în înregistrare.

Lucia Goracci: „M-a muşcat de mână şi apoi am ieșit afară”

Jurnalista a depus o plângere care s-a întins pe zece pagini la Secția nr. 4 de Poliție din Capitală împotriva soțului Dianei Șoșoacă, în care a specificat că bărbatul a mușcat-o de mână.

„Am intrat în biroul de avocatură al doamnei Şoşoacă şi ne-a întâmpinat cu o atitudine zâmbitoare având pe masă mai multe alune şi covrigei. Când a început filmarea eu am rămas pe hol şi am văzut că soţul ei a adus în birou un sac negru în care a spus că se îngroapă persoanele decedate dezbrăcate, după care am văzut cum acesta l-a luat apoi în bucătărie.

După acel moment doamna Şoşoacă a devenit nervoasă şi agresivă. Intră în conflict şi spune că dacă nu îi convin condițiile pe care ea le hotărăște poate să plece. În acel moment echipa de la RAI 1 s-a pregătit să plece. A ieșit în hol, dar doamna Şoşoacă a apărut şi a închis uşa, zicând că nu ieșim nicăieri. A spus ulterior soțului să sune la Poliţie după ce a început să țipe, apoi un alt bărbat a intrat în casă”, le-a spus jurnalista Lucia Goracci polițiștilor (vezi AICI relatarea Rai 1 a evenimentelor de vineri seară).

Lucia Goracci, scandal cu Diana Șoșoacă
Lucia Goracci, scandal cu Diana Șoșoacă

La circa 10 minute de la apel, agenții de poliție au intervenit la locul faptelor, iar soțul Dianei Șoșoacă ar fi început să îi împingă pe jurnaliștii străini, i-a smuls masca de protecție de pe față Luciei Goracci și a lovit-o în braț, după care a mușcat-o de mână. „M-a muşcat de mână şi apoi am ieșit afară”, a scris jurnalista Lucia Goracci în plângerea penală.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 din București a anunțat luni, 13 decembrie, că soțul Dianei Șoșoacă, Dumitru Silvestru Șoșoacă, este urmărit penal pentru că a agresat un polițist și a fost plasat sub control judiciar până până pe data de 10 februarie.